Vreme de o lună de zile, am fost ținuți de fraieri. Ca să nu zic de fraieri, cum tocmai dă să pice „finanțistul” de Vasile Blaga. Prea „crudul și naivul” președinte Nicușor Dan, ca să priceapă cu ce se mănîncă președinția, a încercat s-o învețe la intensiv. S-a aruncat pe ciorbă cu furculița și ne-a scos ochii cu promisiunea că rezolvă deficitul bugetar. Asta a ținut minte din campania electorală. I s-a părut că ține ca program de rupt gura și l-a ținut minte. Și a ținut. Și, cînd să se apuce de „deficitul bugetar”, și-a dat seama că n-are habar, n-are mijloace și n-are oameni. Cu trei caricaturi consilieri pe politică și pe economie, nu rezolvă nici Crevedia și nici orășelele Băsești și Budești.
România a pierdut o lună de zile ca președintele să se dezmeticească și să învețe drumul de la portiță pînă în Dealul Cotrocenilor. Și să afle cît cîștigă consoarta și cît să declare. Și cînd noi așteptam soluția pentru „prinderea de picior” a deficitului bugetar, după o lună de zile de flecăreală politico-economică, iaca încep și consultările cu partidele. Dă, Doamne, românului mintea de pe urmă! Și francezilor mai puțin tupeu!
Adică mișcarea obligatorie pe care președintele trebuia să o inițieze în zilele de după instalarea la Cotroceni se înfiripă abia acum, după eșecul total al găselniței prezidențiale. Omul își imagina că poate avea un program prezidențial de reducere a deficitului pe care alții să-l conceapă și el să-l boteze și să-l semneze ca fiind „Programul Oaia creață”. Dar „Oaia creață” cum îl poreclește un ziarist român din America a luat-o prin Moldova și prin Ucraina ca să ne arate prioritățile și apoi s-a pus pe summituri cu diurnă, onoruri și convorbiri cu mîinile și cu umerii.
Ei bine, toată truda îmvîrtitului inexplicabil de Dragoș Anastasiu s-a terminat cu anunțul de ieri, pus pe site-ul Administrației prezidențiale:
Agenda Președintelui
19iunie 2025
Consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru – Palatul Cotroceni
11:00
Partidul Social Democrat (PSD)
11:30
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
12:00
Partidul Național Liberal (PNL)
12:30
Uniunea Salvați România (USR)
13:00
Partidul S.O.S. România (SOS)
13:30
Partidul Oamenilor Tineri (POT)
Pînă la concluziile acestor consultări, frecați numele viitorilor miniștri și nu uitați că pe listă trebuie neapărat trecuți doi aerieni cu ifose de experți: acad. Daniel David și Sebastian Burduja, fără de care liberalii parcă și-ar da duhul sau ar închide casieria.

S-a ajuns ca ‘ornel sa-l ocrotesca pe Charlie in actiunea s-a nebuneasca de semna in fals zeci de postari pentru a-i denigra pe nedoriti, cenzurand dezmintirile ! Mentalitate de boso !
DZEU/DomnulZEU/DumneZEU, ca nume, este o ZEITATE straveche TRIBALA (PRECRESTINA, PIE/3000 BC), („*Dyḗws” CERUL cel INALT si LUMINOS in limbile PIE), si DOAR din spatiul carpato-danubiano-pontic (SPECIFICA acestui spatiu) ! Nume SPECIFIC de ZEITATE ramas si ASTAZI pe taramul NOSTRU carpato-danubiano-pontic.
Aparand DOCUMENTAR la neamul nostru traco-getic inca de la Herodot/450 BC. DECI … NATURA, CERUL, SOARELE si PLANETELE ca zeitati CERESTI, erau CUNOSCUTE de neamul NOSTRU inca de la 513 BC !
Altii numesc divinitatile lor El/Elohim (pe taramuri semitice) si Yhwe (pe taramuri desertice ale neamului migrator Shasu), ZEUS si Theos (la minonieni, micenieni si greci), Deus si Dii (la latini), Gutten/God (la gotii crestinati pe taramul nostru la 350 AD), Bog/Bogi (la slavii crestinati dupa 850 AD). Dar NICIUNII cu NUMELE de ZEITATE de DZEU/DomnulZEU/ DumneZEU !
NU ne lua de proști ca să pierzi vremea …
Cei ce VORBESC limba SPECIFICA de tip PIE/3000 BC de SUBSTRAT de tip GETO-DACIC si de SUPRASTRAT de tip DACO-ROMANICA … de pe TARAMUL celor care slavesc ZEITATEA cea SPECIFICA numita DumneZEU (cel SPECIFIC carpato-dunareano-pontic) se NUMESC astazi ROMANII din ROMANIA ! Si NU slavii adoratori ai bogului BOG !
Ucrainienii NU EXISTA, ca neam, decat dupa 1991 ! Existau doar neamurile SLAVE !
M-am nascut prin anii 1950 … deci NU POT FI ucrainian ! Sunt, cel putin la a sasea generatie (dupa cum cunosc stramosii mei directi), un ROMAN din Tara ROMANEASCA, Moldova si ROMANIA ! Eu si toti stramosii mei, timp de cel putin sase generatii, am vorbit doar limba ROMANA si l-am SLAVIT doar pe zeul DumneZEU !
Si NU am vorbit NICIODATA limba slava si NU l-am slavit NICIODATA pe Bog !!!
Bai tantalailor care inca mai bintuitzi Tara aia Romaneasca…Ceausescu nea chinuit vreo 8-9 ani pina sa plateasca 10 mld de $ la criminalii aia de la FMI si BM !…
Voi ati ales acum aceeiasi derbedei care au furat si indatorat tara,de 35 de ani, 230 mld de EURO…EURO bai acestia !…
Facetzi si voi o regula de trei simpla ca sa stiti cind o sa va fie vreodata bine !…
Inca ceva.
Presul. NU E Prim-Ministru.
Nici Voda! Ca aia crede toata prostimea.
Guvernul Conduce. Cu Premierul.
MU Presul!
Ei. N-avem nici guvern si nici premier.
Pai,brambureala o stim.
Daca pui aceeasi garda, nu iese nimic.
Ca o placa stricata de pick-up.
Incercand aceeasi schema de n ori, sperand un rezultat aparte…
E o Iluzie. Fara rost.
Prostii cu TVA. Sa puna Politia Financiara pe hoti, si sa scoata banii.
Daca numai 26% adunam din taxe, de la Firme, de Stat…
Iar dam iama in amarasteni , si privati…
A fi sau a nu fi Bolojan premier. Vom ajunge sa ne dorim TVA crescut? Psihologie inversa?
Am inteles ca de maine nu vom mai avea nici interimar. Atunci, ce vom avea? Imi amintesc cum un premier a preluat interimar un minister. Presedintele va prelua interimar functia de premier?
Am impresia ca Marele urs siberian iredentist s-a simtit jignit ca nu l-am mai asociat cu Batranul Tica calos tomlin/marius zis Emile si
a introdus un „bre”, care-i este specific, ca sa-l bag in seama, in Dej jectia de la 14:11…Faptul ca unele crea turi sunt fat Tate pe un alt taram decat stramosii lor UCRAINENI, adica la Craiova, nu inseamna ca apartin acestui taram!!! Credinta in Dumnezeu a POPORULUI ROMAN nu are legatura cu credinta in zei specifica societatilor TRIBALE nu numai in spatiul carpato-danubiano-pontic!!!
Ucrainienii NU EXISTA, ca neam, decat dupa 1991 ! Existau doar neamurile SLAVE !
M-am nascut prin anii 1950 … deci NU POT FI ucrainian ! Sunt, la a sasea generatie, un ROMAN din Tara ROMANEASCA, Moldova si ROMANIA ! Eu si toti stramosii mei am vorbit doar limba ROMANA si l-am SLAVIT pe DumneZEU !
Si NU am vorbit NICIODATA limba slava si NU l-am slavit NICIODATA pe Bog !!!
O noua dovada ca Poli truc cool disperat presteaza la sita e faptul ca dupa postarea mea de la 13:51 ii apare deja la 14:02 Dej jectia, stiut fiind ca moderarea comentariilor mele dureaza ZECI DE MINUTE!!!
Disperarea Poli truc cilor e mereu mai evidenta, in timp ce mie imi sunt respinse comentariile in care-i demasc, bai taica, si Uganda e in BRICS, dezvoltare, resurse etc, pacan pa voi va bagat europa in datorii, lacare nu le puteti plati nici dobanda (editat), ca si paia tre sleo platesti. Aidi bree.. ca doar nam fi noi mai prosti catoatalumea. Venim in concediu sa facem baie in marea neagra si sa va dam bacsis. Sa ne plimbam prin padure sa avem grija paune calcam. Vau dat afara din Irlanda, Bulgaria, Hungaria, cre ca va dau afara depestetot in europa. Au anuntat acum la televizor, se reintroduce control la granita ca sa nu intrati voi. Fortati vestu sa piarda bani la control la granita, din cauza voastra, ca sa nu intrati voi.
Disperarea Poli truc cilor e mereu mai evidenta, in timp ce mie imi sunt respinse comentariile in care-i demasc, bai taica, si Uganda e in BRICS, dezvoltare, resurse etc, pacan pa voi va bagat europa in datorii, lacare nu le puteti plati nici dobanda jidaneasca, ca si paia tre sleo platesti. Aidi bree.. ca doar nam fi noi mai prosti catoatalumea.
Disperarea Poli truc cilor e mereu mai evidenta, in timp ce mie imi sunt respinse comentariile in care-i demasc cu Moon Strul Ozy tatzi
le si pirateriile, ei isi pot posta multiplicat Dej jectiile…Umbra mea jos Nica nu e „altfel decat” Batranul Tica calos tomlin/marius
zis Je NE suis pas Charlie, mai nou Je NE suis jamais Charlie, geamanu lu doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE…
doru popescu CU DumneZEU (CERUL pe care il OBSERV si il STUDIEZ) si CU PATRIE (nascut in ROMANIA si avand rude pe care le cunosc, cel putin pana la a sasea generatie, din Tara ROMANEASCA, Tara ROMANA a Moldovei si ROMANIA). Toate rudele mele fiind vorbitori DOAR de limba ROMANA si adoratori DOAR a lui DumneZEU !!! Si NICIUNUL vorbitor de limba slava sau adorator al lui Bog.
De data aceasta s-a jucat anti Drojdiescu, deci, anti-legi.onani/onana. Nu pot intelege cum impotentii au sperat sa invanga tineretul erect. Pai daca nu le dati mhue can sunt balauri mici, acum va da ei voua. Pana si ion kristoiu sa lamurit ca romeniea e o tara da chacat, vai da phula voastra da chacat. Va homoara boieru, haoleo.. pai basescu grav bolnav nebagat inca la puscarie; pi da di ce ba, ai mai davan asa.. adica basescu e mai dastept catoata lumea. Iar iohannu io da la nevasa la urucucu. Nevasa, carmen. Romanizata.
De data aceasta s-a jucat anti Drojdiescu, deci, anti-legi.onani/onana. Nu pot intelege cum impotentii au sperat sa invanga tineretul erect. Pai daca nu le dati mhue can sunt balauri mici, acum va da ei voua. Pana si ion kristoiu sa lamurit ca romeniea e o tara da chacat, vai da phula voastra da chacat. Va homoara boieru, haoleo
De data aceasta s-a jucat anti Drojdiescu, deci, anti-legi.onani/onana. Nu pot intelege cum impotentii au sperat sa invanga tineretul erect. Pai daca nu le dati mhue can sunt balauri mici, acum va da ei voua. Pana si ion kristoiu sa lamurit ca romeniea e o tara da chacat, va da phula voastra da chacat
De data aceasta s-a jucat anti Drojdiescu, deci, anti-legi.onani/onana. Nu pot intelege cum impotentii au sperat sa invanga tineretul erect. Pai daca nu le dati mhue can sunt balauri mici
De data aceasta s-a jucat anti Drojdiescu, deci, anti-legi.onani/onana. Nu pot intelege cum impotentii au sperat sa invanga tineretul erect. Altfel, Pamantul este global, cum sa concurezi contra Naturi. Dar daca iti spune Drojdierul, o faci !
Disperarea Poli truc cilor a atins un nou apogeu, fapt de inteles avand in vedere MIZA, demascarea diversiunii „globalism-suveranism”…
demascarea diversiunii „globalism-suveranism”…
UNII … Sarli FARA de PATRIE si FARA de DumneZEU … inca NU STIU ca orasul Craiova este un taram STRAVECHI al NOSTRU care face parte din ROMANIA … si ca DumneZEU inseamna Zeul CERULUI cel INALT si LUMINOS, cel stravechi PIE/3000 BC („*Dyḗws”) al neamului NOSTRU !
UNII cei UNICI Sarlisti … calatori de pe taramuri globaliste desertice si desartice … Ne-au luat de proști ca să piardă vremea !
( O situatie cu totul si cu totul imaginara )
” La consultarile de azi (nu de ieri)
Penele, prin vocea lui Bolojean: noi ne-am gandit mult si bine si il propunem pe dl Ilie Bolojan ptr functia de prim-ministru.
Pesede: Bine, bine, de acord, ce sa facem, dar cu conditia ca in scurt timp sa venim noi cu rotativa.
Usere: Il sustinem pe Ilie! Hotarat!
Udemere: Il sustinem pe Ilie, dar tot asa l-am sustinut si pe Crin, si pe Nicusor, si cu ce ne-am ales? Poate nici nu intram la guvernare, ca ne-am suparat.
Nicusor: Am inteles, toate bune si frumoase. Decid sa avem un premier tehnocrat! A venit timpul…”
Serviciile au pus un habarnist mucist tocmai ca hoția și jefuirea României să continue. Ha ha auzi votul tău contează !
„Ne-au luat de proști ca …” asa v-ati prezentat, ca Charlie, csanga din Ojdula (n-am gasit alta rima). Intai ati votat un sscroc narcisist si ati strans 11,2% din totalul voturilor posibile, adica voturi aruncate pe geam (defenestrate). Ati obligat statul roman sa anuleze alegerile sa nu iasa o cititoare de prompter scris de altii, din afara tarii, pe care ar fi votat-o in turul 2 toti rom.anii ca sa nu iasa presedinte ro.man un iubitor de mortaciuni-legionare criminali impotriva umanitatii. Voi ati facut asta si nu vreti sa re.cunoasteti prostia facuta. Apoi ati votat, tot minoritar pentru un presedinte bronzat la cuptorul cu microunde, finul unui bicondamnat pentru san.taj si pentru prost.itutie juvenila, DanDiaconescuDirect.
Sa va fie rusine pentru cum apreciati presedintele Romaniei !
Si acum va plangeti sa ati fost luati de prosti ? Singurul lucru care nu ma mira este acela ca o turma mare de pensionari care se lauda cu 75 de ani de viata si 50 de ani de activitate, care s-au pus singuri pe un tabel public, v-au impins timp de 18 luni sa faceti prostiile descrise mai sus. Daca n-ar fi fost ei, spuneam ca anti-ateul orto-criminal Charlie: „De unde nu e, nici Inexistentul nu cere” ! Evident, voi ati ales ce ati invatat la UBB: cenzura !
Matematicianul zapacit, primarul habarnist nu poate fi decat o caricatura de presedinte . Dupa un Malai mare ca Johannis meritam asta !
Nu-si strica romanul concediul pentru a protesta impotriva hotilor si jupuielii care ne asteapta din iulie. Pe asta se bazeaza politrucii de la putere, de asta o lungesc cu formarea guvernului. Abia din toamna, dar deja TVA ul de 21% se invecheste. Sa ne rugam macar pace sa fie.
Greu de crezut ca un nou guvern va veni cu obiceiuri noi nu vechile naravuri, format fiind tot din fostii. Dupa cum se stie ministrii nu misca-n in afara de ce s-a convenit dinainte intre partide. Nu exista program de guvernare al primului ministru, presedinte, este vointa partidelor impusa dinainte prin negocieri si acorduri ca altfel guvernul isi poate pierde usro suportul. Ministrii sunt oameni politici nu sunt lasati de capul lor.
Grupurile de interese vor decide.
Nu se pierde vremea asa cum se sus tzine divers sionist, ci se castiga timp in blocajul total al Romaniei; astia din vest dau in ziare si la TV ca ukrana este blonzi, pacan davoi arata ca sunteti balauri; cica balauri ca dormiti pa strada, si tot balauri la aia care dormiti incasa, deci balauri care dormiti incasa. Pacan toata ukrana este blonda, cu civilizatie, si infrastructura.
Nu se pierde vremea asa cum se sus tzine divers sionist, ci se castiga timp in blocajul total al Romaniei…
Bolojan s-a aruncat ca o pasare in inaltul cerului si s-a intors in cioc cu TVA marit dupa ce a cantat ca un bariton veritabil, pe plaiurile pline de sperante ae romanilor, melodia reformei cum nu s-a mai vazut si nu s-a mai auzit.Toti negociatorii stiau de la inceput ca vor aplica metoda rapida-TVA.Dar votantii trebuiau tinuti cu rasuflarea taiata cum ca in sfarsit,se lucreaza ,se combate ,se cauta cea mai buna solutie si iata ca un alt mesia ne-a pus mainile pe ochi .Fasss!De astea am tot vazut.
@17:25 M-ati plagiat, cam stangaci, insa nu aveti mintea mea. Se vede…
Timpul trece … vremea placerii trece si batranetzea o constati c-un gest amabil … NE MAI INTALINIT ! Primul !
„Strangandu-mi anii-n pardesiu m-am strecurat
Si ultimul tramvai l-am luat, mi s-a dat locul imediat – ce gest ciudat!.”
core = miez ?
IQ=?
„Vine o vreme.” 👍❤️👏🤗
Intr-o seara frumoasa de toamna, mi-am cautat un nick din litere ale prenumelui meu. Asa a iesit.
Pazea! Oaia creatza isi lasa sa-i creasca perciunii. Atunci va incepe spectacolul… dziganu asta bolojan crede ca pan saracie la popor salveaza romeniea din chacatu incare vau bagat, chacamas pa mormantu vostru da balauri; bai taica, cica va da afara din Irlanda, ca sau saturat da voi.
estia e numa balauri.. Ministrul de Externe are o primă reacție la atacurile asupra românilor din Irlanda de Nord la mai bine de o săptămână de la declanșarea acestora. Întrebat de ce nu a intervenit până acum, Emil Hurezeanu a explicat, „diplomatic”, lipsa de reacție.
De n-or fi fost deja toate aranjate cine PM, ministri, secretari de stat, cate ministere raman si cui revin, structura guvern etc
Cum era si Iohannis raspundea in dorul lelii peste o luna cat ii lua sa citeasca legi si constitutia, daca intre timp nu uita si facea ce-i convenea, dupa bunul plac. Doar era cu slava ucraina, asta de acum cum sa fie.
Pazea! Oaia creatza isi lasa sa-i creasca perciunii. Atunci va incepe spectacolul…
Aici nu poți Editat că se oftica calicul Charlie.
Consultările vor avea loc miercuri, 28 mai 2025, după următorul program:Ora 09.00: Partidul Social Democrat (PSD)Ora 10.30: Partidul Naţional Liberal (PNL)Ora 12.00: Uniunea Salvaţi România (USR)Ora 13.30: Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)Ora 15.00: Grupul Parlamentar al Minorităţilor NaţionaleOra 16.00: Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)Ora 17.00: Partidul S.O.S. RomâniaOra 18.00: Partidul Oamenilor Tineri (POT)Ora 19.00: Parlamentari neafiliaţi
Deci iata ca din 27 mai la o zi de la depunerea juramantului a invitat pentru ciua urmatoare la consultari partidele
Cred ca media ne-a luat de fraieri de 35 de ani
La 14:23 si 14:37 Biroul Operativ al seseseku a prelucrat piratereste un comentariu in care ma refeream la Cpt core/Core si tomlin…
(editat)
Bey, borfasule care furi boarfe puse la uscat pe sarme, bey, csanga de la Ojdula, da, bah, IDul 2 anapoi !
@ Nea Nistorescule, de ce nu te autopropui bre prim ministru dacă zici că ești așa priceput la deficite bugetare, adică ce înțelegi dumneata despre deficite bugetare ?
Sa ne asteptam la ce e mai rau de la Nucusor. La matematica avea talent si totusi s-a ales praful de cariera lui in acest domeniu, cum va evolua in functia de presedinte e usor de estimat bazat pe ce a facut la primarie si pe faptul ca e comolet anti-talent la capitolul managenent.
Nu numai că „ne-au luat de proști”, dar de 35 de ani fac tot ce pot, fie ilegal, ba chiar și legal pentru a ne prosti !
Și în mare parte au reușit, dovadă și cei câțiva comentatori de pe aici, dar mai ales câteva , cu excepția Corei și Ilenei Rollason, care înțeleg că sunt plătiți să se dea-n ridicol, deși foarte bine puteau să economisească sumele , deoarece , tot ăsta ar fi fost rezultatul. Cu excepția lui charlie, care este obligat să se facă de cacao, ceilalți chiar cred cu convingere ceea ce spun !
Dacă un ins cu reale probleme , de natură fizică și psihică, este pus în bătaie de joc, pardon, în fruntea Țării, înseamnă că ceea ce au ei în subordine este de și mai proastă calitate , sau și mai grav că ne descosideră în ultimul hal și ne insultă unteligența făcând cum spunea cineva făcând din el bici, cu care să plesnească în trupul scheletic al unei Țări sleite nu doar de putere, ci și de bogății !
bilciul desertaciunilor… acelasi guvern, aceiasi imbuibati si mincinosi, aceiasi impotenti care mai la vale vor da vina pe greaua mostenire ha ha ha ha ha ha ha
mucifer se va scobi solemn, in direct si in reluare, sa-si caute inteligenta fugita d’acasa…
Cei care au anulat voturile romanilor in decembreie 2024 ,sau cei care au votat cu matematicianul nostru cu studiile facute la Sorbona, nu stiau ca se va intimpla asa cum vedem noi acum si tot aceiasi clasa politica care au fost in ultimii 35 de ani vor ramane la butoane ?
Ma simt dezmierdat de atentia pe care mi-o acorda core/Core, chiar daca o face la pachet cu tomlin, cel mai acerb dusman seseseku, asa cum il percep, mie trezindu-mi o mila incomensurabila… bai taica, cica va da afara din Irlanda, ca sau saturat da voi. Sa nu va repatrieze napoi in Sri Lanka, cacolo e plin da balauri, mai balauri ca voi. pai daca va bagati la reciclare cu paharu, telefoane cu harta etc, ce va facut basescu, sa va vindeti casa, cacolo nu se baga mancare; pai au camere tv si te vad can se lucreaza cu paharu.. astia este prosti; pi da di ce sunteti balauri in Irlanda ba, davas mhue cu chacat la tat neamu da puradei nespalati da teleorman; va puso basescu cu petre roman, pa secole deor mai veni, de nu va acopera Marea Neagra, ce se va intinde peste voi pana la Carpati; That’s all these people want. More money for their wars, more money for their genocides. The eternal victims, the eternal parasites. here are two Jew led parasitic beggars in the world today, so-called Ukraine and the Zionist entity squatting in Palestine. Also both are a cancer that must be eliminated if any semblance of humanity is to survive.
Bey, banditule, da, bah, IDul 2 anapoi ! Nu te-ai saturat de furat, csanga de la Ojdula (n-am gasit alta rima) ?
Chirurgu lu Cpt core/Core era „ucrainean”, de aceea a scris „hospodari” si nu gospodari…In sfarsit e identificat trolul care sustine aici de ani de zile ca ce ni se intampla tine de „trecut”-ul fanariot si nu de TRECUTUL MARXIST/BOLSEVIC marcat de prezenta NARODNICA
marcsista prin TER RORISTII IMPAMANTENITZI!!! I-am nominalizat pe majoritatea trezind entuziasmul lu doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE…
Ce părere aveau americanii despre români acum un secol jumătate. „Moldo-vlahii au fost poporul cel mai rău guvernat din lume”
Cosmin Patrascu Zamfirache, Adevarul.
„tomlin, atunci cand ti se da locul in tramvai”
Locul in tramvai sa il dati lui ‘ornel, el este in urma cu 35 de ani si ii plange pe pierzatorii cia.usisti. N-am mai urcat intr-un tramvai decat la Viena, pe Mariahilfer Strasse, in Martie 1990, cand am pornit importul de PCuri. Dupa primul import, am inchis la transportul in comun pe teren.
Asa este cantecul. Ionut Fulea
Postarea in fals făcută de un trotinetar globalist pălmaș pe arenda lui Gyuri Soros
tomlin spune:
18 iun. 2025 la 15:47
Pute toata postarea a Charlie facut pe dansul !
De mult de tot, de tare mic,
Am strans de toate si nimic,
Si-am risipit…
Am zis ca fac, si n-am facut,
Am zis ca stiu si n-am stiut,
M-am amagit…
Am ras de toamna, de culori,
Am ras de vara si de flori,
bai taica, cica va da afara
din Irlanda, ca sau saturat
da voi. Sa nu va repatrieze
napoi in Sri Lanka, cacolo e
plin da balauri, mai balauri
ca voi. pai daca va bagati la
reciclare cu paharu, telefoane
cu harta etc, ce va facut basescu,
sa va vindeti casa, cacolo nu se
baga mancare; pai au camere tv
si te vad can se lucreaza cu paharu..
astia este prosti; pi da di ce
sunteti balauri in Irlanda ba,
davas mhue cu chacat la tat neamu
da puradei nespalati da teleorman;
va puso basescu cu petre roman, pa
secole deor mai veni, de nu va
acopera Marea Neagra, ce se
va intinde peste voi pana la Carpati
De n-or fi fost deja toate aranjate cine PM, ministri, secretari de stat, cate ministere raman si cui revin, structura guvern etc
Cum era si Iohannis raspundea in dorul lelii peste o luna cat ii lua sa citeasca legi si constitutia, daca intre timp nu uita si facea ce-i convenea, dupa bunul plac. Doar era cu slava ucraina, asta de acum cum sa fie.
Ramâne apăsătoare întrebarea: Până când se poate accepta spectacolul lamentabil oferit de un necalificat, de un impostor dovedit, cu probleme de comunicare, și de suita lui de consilieri de trei lei, în dauna Romaniei.
Ma simt dezmierdat de atentia pe care mi-o acorda core/Core, chiar daca o face la pachet cu tomlin, cel mai acerb dusman seseseku, asa cum il percep, mie trezindu-mi o mila incomensurabila… bai taica, cica va da afara din Irlanda, ca sau saturat da voi. Sa nu va repatrieze napoi in Sri Lanka, cacolo e plin da balauri, mai balauri ca voi. pai daca va bagati la reciclare cu paharu, telefoane cu harta etc, ce va facut basescu, sa va vindeti casa, cacolo nu se baga mancare; pai au camere tv si te vad can se lucreaza cu paharu.. astia este prosti; pi da di ce sunteti balauri in Irlanda ba, davas mhue cu chacat la tat neamu da puradei nespalati da teleorman; va puso basescu cu petre roman, pa secole deor mai veni, de nu va acopera Marea Neagra, ce se va intinde peste voi pana la Carpati
Ma simt dezmierdat de atentia pe care mi-o acorda core/Core, chiar daca o face la pachet cu tomlin, cel mai acerb dusman seseseku, asa cum il percep, mie trezindu-mi o mila incomensurabila…Sa nu priceapa ca Bull Dogul nu putea fi dislocat la Vama daca nu facea parte din ins stitutzia Geno Cid-ului…Pentru ca cu gentile diplomatice seseseku nu putea/nu poate introduce si trece peste granite tot ce necesita TIR-uri si vapoare pentru asigurarea confidentzialitatzii…
Nu e vorba de proști,ci de îndobitociți.
„După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,
Ați mai purta osânda că vita de la plug?”
Ei,da! De peste 35 de ani.
Ce, ei e deștepți?
E proști, ca noaptea, dar criminali , contra turmei.
Doar existenta lui Blaga in politica vreme de zeci de ani spune cat de fraieri sunteti. De prin 1939 tot fraieri sunteti, indiferent de numele politicienilor,
Principate, 1850 si
Pentru Noyes un tanar chirurg american care nu era obișnuit cu războiul, imaginea Principatelor, răvășite de conflictele ruso-turce, sărăcite și jefuite de armatele străine, de fanarioți și chiar de propria boierime, trebuie să fi avut un impact destul de puternic și totodată neplăcut: „Când oprimaţi de turci şi de ruşi, când lăsaţi pe mâna fanarioţilor sau încă şi mai tiranicei stăpâniri a hospodarilor pământeni, moldo-valahii au fost poporul cel mai rău guvernat din lume“.
La poarta dintre orient si occident.
Cât îți dă Soros la postarea Men
De mult de tot, de tare mic,
Am strans de toate si nimic,
Si-am risipit…
Am zis ca fac, si n-am facut,
Am zis ca stiu si n-am stiut,
M-am amagit…
Am ras de toamna, de culori,
Am ras de vara si de flori,
Mereu hoinar…
Iubirea mea e o tigara,
Aprinsa si-aruncata-n drum,
Arsa-n zadar…
De mult de tot, eu am fost mic,
Acuma merg inspre nimic,
Ce vis ciudat…
tomlin, atunci cand ti se da locul in tramvai, atunci cand afli ca te-ai amagit…daca Eu-l tau iti zambeste si-ti spune ca sufletul tau este de aur, asta conteaza. Dezamagirile sunt medicamentele amare pe care ti le da viata… Poate le meriti, roaga-te pentru binele doctorilor!
Charlie, in felul lui, vorbea intr-un comentariu de rezilienta romanilor, de modul in care au rezistat…
Din pacate, sunt atatia nori amenintatori…
Fara poezie, pardon, prostie, viata e pustiu.
Ce sincronizare, la minut! 🤔
Jigodia a dat în scris că nu va creste TVA! Atât s-a putut! La rame una se declară alta se face!
gata ba linagilor, vi se termina portia si acum o dati cu supararea. pai ce vroiati ba, sa se suie peste imbecilii din parlament si sa le ordone sa gindeasca, asta este matreiulul cu care are de lucrat, niste imbecili care nici macar propiul intres nu il stiu cu adevart dapai al tarii, ca daca vorbim despre alde suverenatii lui putin ajungem la niste bolsevici de circiuma de numai ne facem bine in veci,
Reformulez: toate partidele e bune, bine-intentionate si inteligente. Ele vrea intotdeauna binele tarii, iar coalitiile de orice fel sunt necesare, ca altfel nu s-ar face…
PS: Dl presedinte Nicusor Dan conduce ( tot bine ) tara pe repede inainte, pe culmile progresului si propasirii idealurilor noastre nationale! Aplauze!!!
Nu e guvernare fără bani în buzunare,ci genocid.
Justiție, ori îți faci datoria,ori la pușcărie!
Ki
Am vrut si eu sa scriu ceva la acest ziar, sa-mi esprim o parere, dar cand am vazut ca algoritmii nu e de acord cu ce vreau eu sa zâc, am renuntat. Mai bine tac si raman prost sau filosof.
Io am scris si algoritmii mi-au refuzat parerea, asa ca m-am hotarat sa nu mai incerc alta data. Adio si n-am cuvinte!
Esti constient ca trebuia sa vina si vremea in care sa nu contezi. A cam venit de vreo 10 ani, iar tu nu te-ai prins, inca !
Blajin , sfios , ”DUIOS , ANASTASIA TRECEA …/ Unul din cele mai proaste filme FOREVER !
Da, poate, fiind poli truc din mosi-stramosi, geto-daci…
Cum e posibil ca cineva care a batut apa-n piua un an de zile fredonand incrancenat refrenul truc cajelor alegerilor sa o intoarca din condei sustinand ca produsul truc cajelor e singurel pe aceasta Lume, fara un tatuc ca tot romanul? Un adevarat pierde vara…
Nu va agitati, toti dăsteptii astia care (cica) ne conduc au facut sah-mat la inteligenta romanilor. Nu e clar?
lasa ca vine BeSeDe a lui MECANICU’ Grindy cu ministressa lustruitoare de pixuri (MINISTERUL MUNCII : tavalugul falimentului =instrument de alungat romanii din tara) si ii face cu ochiul si nu mai e suparat Mucusor ca nu e casatorit :D
Ii da MECANICU’ whisky si fac toti o orgie la „discutii” :D
„PSD îi tine in sah!” Pai cum altfel? Se asteptau sa renunte, sau sa accepte tot ce vor ailalti distepti?
Erau sa zica, gata, noi ne facem bagajelul si ii lasam pe Bolo, pe Fritzu, pe Kele si pe Micu-Nicu sa faca guvern si noi sa stam pe margine sa ne uitam la ei? Doamne feri!
Supararea unora pe tema asta e de-a dreptul tragi-comica. Ctp-ul mai are putin si se invita la consultari, la Cotroseni.
sobolanilor astept donatii
https://revolut.me/roberte1d8
https://www.patreon.com/activistulbuzoian
Caragiale, Eminescu, Creanga si altii ar avea ce sa scrie daca ar trai in vremurile astea NOI ! Ce vremuri, nenica!
Au pierdut vremea fiindca tot timpul ne iau de prosti. Din noiembrie incoace ei se cred din ce in ce mai destepti, si pe noi ne cred din ce in ce mai fraieri.
CAT DUREAZA ALIANTA,CU URSS IN GUVERN?ASEARA DEJA SE CERTAU PRIN STUDIOURI,UN PARTID CU 10%VREA CAMERA DEPUTATILOR AUZI LA EI,FACI GUVERN CU CLASLATE PE LOCURILE 3-4-5 FEREASCA DUMNEZEU SI MAICUTA DOMNULUI!!
De pe 1 dec. 2024, cand au fost alegerile parlamentare, pana acum, au trecut mai mult de sase luni. Cum de a fost atat de greu sa se puna la punct o coalitie? Care e minunea? Sunt aceleasi partide, aceiasi oameni, practic aceeasi coalitie auto-intitulata pro-occidentala (vai, vai!). Singura deosebire este ca a sarit micutul USR din opozitie in barca coalitiei. Ce minune!
Si de pe locul 4 la parlamentare, usereii au niste pretentii, vai vai!
Pai nu l-au sustinut ei pe Onestu’?
Da’ Udămereu, la țe oră, Neicusorule? Da’ Minoritarii la țe oră? Că doar știm că și ăștia face pârț din noul fost gobiern de sablare națională; ce ne facem dacă, Doamne ferește, se supără și se retrage de la finanțuri și alte alea? Trageți-l repede de mânecă pe Muculetzishor, până nu se prăbușește v’o nouă salină, că nu-i de joacă!
Te referi la Metrou ?
E o vorba româneasca, care spune ca „din editat nu poti sa faci bici!” Asa e!
Cred ca Nicusor-presedinte este O ILUZIE !
Atat…
Nu i-a raspuns Base la telefon lui Nicusor, sa-i spuna cum se face, cum e cu guvernu, cu consultarilii, cu toate cele?
L-a abandonat dupa alegeri, ce dumnezeu !
Cu serviciilii era mai important sa-i faca Base ‘protectia muncii’ lui Micushor. O fi uitat?
A semi-crăpat de efort …Băselu !!
Programul amintește de transmisiile de fotbal la radio ale regretatului Sebastian Domozină “Ora și minutul”.
Eu nu cred ca Romania a pierdut o luna ,nici 3 saptamani cum e corect,cred ca o alianta intre 4 partide pe un program comun,e o minune ca s-a pus la punct atat de repede…
Divorțează după căteva luni …
Adm. prezidentiala s-a gandit mai bine si acum a dat un comunicat oficial ( sâc! ). Acum CHIAR sunt consultari! Gata, e pe bune! Până acum a fost un simulacru de consultari, un du-te vino, de antrenament. Ha ha ha!?!
Nu ne-am lamurit: domnul acela transpartinic, vesnic in toate guvernele, desi nu a demonstrat eficienta in nici un minister pe care l-a condus, ce hram va purta in ac. guvern? E unul care tine toate interimatele posibile, de care nu scapam niciodata. Daca nu-i ministru plin este interimar. Are o groaza de functii si prin partid.
Cu el la putere ”Internele au excelat”.
Aceste functii pe care le tot primeste sunt o compensatie, o consolare. Domnul acesta nu poate fi ales niciodata, deoarece romanii ii acorda o incredre de 3-5%
Ca-i pierde vara, nu este nici o noutate asta a facut și la Primăria Capitalei, întrebarea este de ce l-a împins în fata sistemul? Sistemul a pus de dispariția statului pentru a se sterge urmele celor 35 de ani de ciordeala si tradare?
Chiar era nevoie de experimentul/ aventura „Nicushor la Cotroceni” ca sa se convinga bucurestenii pe cine au avut la primarie? Nu-i prea mare deranjul ?!?
Murphologie:
Legea lui Finagle: Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost, în cel mai defavorabil moment posibil.
Preceptul lui Flanagan: Murphy a fost un optimist.
Paradoxul lui Silverman: Dacă legea lui Murphy poate să greșească, va greși.
Legea extinsă a lui Murphy: Dacă o serie de evenimente pot merge prost, vor merge prost, în cea mai proastă secvență posibilă.
In sfarsit, infocatii usristi si-au vazut visul indeplinit. Au luat, in sfarsit puterea. Ce vor face cu ea? Dzeu cu mila!
Daca presedintele diminutiv, Mucinsan forteaza ca USR sa ia cele mai importante ministere, aparare si externe, care dau nuanta politicii noastre internationale, suntem terminati. Cu Csholosh, , Hurezeanu, Barna sau alti rezisti, suntem praf. Plus ca vrea sa le dea patru ministere, , la un partid care are jumatea PSD la alegeri.
…si cand te gandesti ca ăsta e abia inceputul aventurii „Nicusor la Cotroceni” ! Trebuie sa ne inarmam cu rabdare ca sa vedem continuarea si sfarsitul filmului…
De parcă n-am fi constatat cu câtă eficacitate a dat Nicușor Dan cep apei calde și agentului termic în București, ca să avem acum alte așteptări. Și-apoi, deficitul bugetar e o nucă tare, nu se lasă spartă de orice neisprăvit, că are și ea mândria ei.
Ha, ha! Dicăt că sekuku o-ngrădeșchis ușa dulapul’i ș’ io arătat scheletu’ cu așa-zâsa “diplomă” di la Sorbonne…
Noi am avut doi candidați în finala prezidențială ,pe Nicușor și pe Simion.
Pe primul îl prezenta ,propaganda că salvatorul deficitului și al României iar celălalt era groparul.
Sigur ,fugi de gropar și mergi cu „salvatorul”.
De ce nu se înțelegeti nici după atâta vreme că noi alegem din oferta?
Statul Profund/paralel face selecția celor ce candidează la prezidențiale.
Și noi alegem din ce ni se oferă pe piata.
Eu l-am votat pe Simion ,nu pot vota un Sorosist,deși dacă ieșea Simion era balamuc mare.
Nu trebuie să-ți spună Franța cu cina să votezi,trebuie să facă în așa fel încât să nu ai alta varianta,să te pună în această situație.
Praful si pulberea sa se aleaga de toate averile obtinute prin furt de toti angajatii satului si politicienii care s-au aflat la conducerea Romaniei din 1990 si pana astazi dar si de toate firmelor mama externe impreuna cu sucursalelor din tara noastra care prin inginerii financiare pagubesc Bugetul Statului cu zeci si zeci si zeci de miliarde de euro anual. Toate sa dea faliment si sa dispara definitiv din Sfanta Noastra Romanie. Asa sa fie, Gata, S-a implinit.
Festina lente. Nu face azi ce poţi amâna pe mâine, pentru că mâine s-ar putea să faci mai bine…
Lasa-i sa fiarba in suc propriu…Lasa pe maine ce poti face azi ca poate maine nu mai e nevoie…
Cum a mers la primarie, merge si la presedintie! Important este ca a castigat al nost’ Ole, ole, ole, PSD-ul nu mai e…
@ Cam asta–-” Ce poti face azi nu lasa pe miine , lasa pe poimiine , ca pina atunci se uita!”
Nuștiu de unde naiba vine asta cu priceperea-n politică.Cu câteva excepții înlăturate rapid, singura „pricepere” a fost vândutul țării cu hectarul, sonda, mina, fabrica, urmată de îndatorare, câte un teanc gros de 10km odată.Priceperea-a rezumat la cotcodàceala” suntem presați de UE sà facem asta”, o semiminciună adică ești obligat pentru că ești prost și hoț și n-ai făcut altceva pentru că ai furat și nu știi.Azi este, previzibil, criză iar politică se scarpină-n prohab, că de atâtea ori.Important, pentru ei este că au reușit să păstreze butoanele.Mai e până jos de tot.Trebuie doar inventată minciuna.
Nicusor e mai rau decat matura.
Dregătorii de la Curte trebuie să fie mai iuți la minte decît I-A de-ntr-o juma de ceas, nici mai mult nici mai puțin, pun țara la cale cu fiecare partid în parte.
Împărțiți acele 30 de minute la cîți credeți că vin din partea fiecărui partid plus cei din spatele lui Nicuor și vedeți că nici bună-ziua n-au vreme de dat.
Ce bătai de joc! Ce teatru politic! Cum încearcă să ne prostească cu mircea fă-te că lucrezi cînd sforile, nu-i așa Simioane, se trag în altă parte.
„După un absolvent de „sorbonă” la vârf , un absolvent de site matrimonial, ajunge în parlamentul României și după ce este dezavuat de cei care l-au propulsat ( POT) este preluat, ca număr, la PSD. Și câți ca ăștia de care încă nu știm….” Radu Humor
„Intre o matura si Simion, votam matura” Elena Popa
Un barbat de 37 de ani, o omoara cu toporul pe mama copiilor lui de 22 de ani.
Un barbat de 49 de ani o impusca pe o mama cu copilul in brate…
Greselile de calcule la pensii, nu se corecteaza…
Rezidentii se plang…
Si politicienii, sunt nemuritori si reci.
O indolenta totala si generalizata.
Duamna @ Elena Po(M)pa1 chiar ai votat bine , dar nu „matura” ci muratura.Cit despre mucilaginosul dumitale este o vorba : „Batrinul spune ce a facut , tinarul ce face iar nebunul ce va face……”
Face exact ca la primărie…adică nimic…cred că și-a dat seama că pălăria e prea mare pentru socotitor…și așa o ține langa până se rupe ața…după care om mai vide!😂😂😂
@ 6:32
Cei care ar fi votat si „o matura” in locul lui Simion au bagat in mare necaz si pe cei care nu au votat „matura Nichisor”.
Sa vedeti dumneavoastra, ce o sa mai mature asta si gasca lui si maruntisul ramas in buzunarele cetatenilor.
Cine îi fraierul să-și taie craca de sub picioare? Sa se revizuiască primesc, dar sa nu se schimbe nimic!
De la Preşedintele Geniu Matematician la „Lasă, bă, că merge şie-aşea, băeey!” în nici 31 de zile!
Nu aveam ce minte de pe urmă să ne fi venit. Simion nu era o variantă. Mie nu mi-a spus nici un francez cu cine să votez. Dacă în turul doi intra cu Simion o mătură, eu votam mătura. Și Nicușor Dan și partidele sunt cum sunt, dar AUR nu e o variantă. Veniți cu alt partid și ne mai gândim.
Cei care l-au votat pe nicusor sunt deja in vacanta , cel putin cu mintea,Ceilalti viseaza si ei.Romanul nu s- a nascut poet, s-a nascut turist.Dupa ’89 in special si SPECIALI.
Dar a jucat handbal!
Nu ne-au luat de prosti. SUNTEM PENTRU CA ACCEPTAM. Sifonam prin colturi, cam atat. De 35 de ani. Il auzeam pe Radu Moraru aseara, a avut un invitat care vorbeste despre matrapazlacurile (dragalas spus) din cnair. In parte stiam, pentru ca am prieteni care s-au izbit, la Brasov, de mafia din cnair: o incrangatura nepotista, o mafie organizata. Cum spuneam: numai „ai lor” muCesc. Ceea ce vad la RM, un jurnalist cu experienta, cum spune, este CA REFUZA SA VADA CA I SE INTERZICE MUNCA PENTRU A I SE LUA LIBERTATEA, ADICA SUVERANITATEA INDIVIDUALA! NUMAI ASA POT FELIA ROMANIA! Ce nu intelegi, Radule, draga? Spunea el, ca daca se desfiinteaza 200 de mii de firme intra puterea in panica! wow. Ori esti naiv ori esti ipocrit, ma! Pai din 2020 s-au inchis peste 300 de mii de firme! Asta este si ideea Radule, draga! Pierderea SUVERANITATII OMULUI DE RAND, ADICA DREPTURILE FUNDAMENTALE, DUCE LA PIERDEREA SUVERANITATII STATALE! PRIMUL PAS S-A FACUT: ERADICAREA CONSTITUTIEI ROMANIEI!
Ca politicienii iau oamenii de prosti, desi e general adevarat, e doar parte a explicatiei.
Motivatia trebuie cautata in cronologia evenimentelor externe paralele cu trasul de timp de la Cotroceni. Probabil trebuia asteptat pana sosea trenul in gara, cum ar fi zis tov. Brucan. Adica pana in fatidica data de 13 iunie, si posibil pana cand America va intra de-a dreptul in razboi.
Iar atunci nu va mai fi nimic de comentat pentru ca intr-o stare de urgenta va fi ca la covid- orice guvern ar veni va conduce dictatorial.
ceea ce n-au facut pe 28 mai fac azi dupa ce a jucat rolul de stat prezidential sau ca nu conteaza nimic nici Constitutie nici ratiune…sau simplu au primit firmanul Nic+usor de invartit de cei ce l-au pus pt a putea ”merge in vacanta in Grecia”…oameni pt care nu exista tara, popor mii sau milioane de ani de Istorie…doar zece zile la soare…