TNB

NEBUN DIN DRAGOSTE – 100 de reprezentații!

”Nebun din dragoste” de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga, va avea reprezentația cu numărul 100 joi, 28 martie 2019, de la ora 20.00, pe scena Sălii Atelier a TNB.

Un thriller intens, cu răsturnări de situații și personaje captive propriilor amintiri și obsesii. Un spectacol în care pericolul este iminent, iar minciuna devine convenție și unică șansă pentru o iubire poate mai puțin vinovată. Eddie și May sunt doi tineri obligați de propriul trecut să-și trăiască pasiunea printre reprizele de furie și nesiguranțe.

”The Times” despre Sam Shepard: „Cel mai talentat autor al generației sale…, un dramaturg original de mare forță…, Shepard este un poet al teatrului care a creat un limbaj nou din vorbe frânte: un seismograf emoțional ce înregistrează vibrațiile din straturile adânci ale vieții”.

Regizorul Claudiu Goga spune despre spectacol că este „O poveste despre iubiri vinovate și secrete tragice de familie, despre trecutul care se transformă într-un demon ce naște în protagoniști un puternic conflict interior care devine sursă a violenței si iraționalității pasiunilor și acțiunilor lor. Un spectacol provocator despre dragoste și demonii ei, dar și despre diferența uneori periculoasă, alteori salvatoare dintre realitatea individuală, subiectivă și realitatea brută a faptului întâmplat„.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.