Necolaiciuc, Vîntu, Popa şi Dinel Staicu, în săptămâna cu gratii şi cătuşe

O nebunie absolut spectaculoasă se desfăşoară în Săptămâna Mare. În ţara noastră se joacă spectacolul care s-ar putea numi „Săptămâna marilor păcătoşi”. Sau „Săptămâna celor urmăriţi prin lumea largă!”. Sau „Repatrierea condamnaţilor de lux”. Aţi văzut ce mândri erau indonezienii care se fotografiau cu Nicolae Popa? Dacă au trimis un avion privat să-l aducă trebuie să fie un om important, vor fi gândit aceştia. A venit şi Necolaicuc, tot cu avionul, şi tot ca un lord misterios, a fost arestat şi Dinel Staicu, fugar ca prostul prin Argentina Ungariei, adică pe la Mako, a fost trimis în judecată şi Marius Petcu, a fost condamnat şi I. Nicolae de la Braşov, S.O. Vîntu a fost şi el arestat pentru înjurăturile cu partenerul său de afaceri şi aranjamente.

Ce mai, veritabilă purificare pascală, oferită românilor de Traian Băsescu în semn de respect pentru sărăcia generală de Paşti. Dar oferită cu un soi de superioritate celestă. Toţi vânaţii din anticorupţia românească au căzut ca nişte vrăbii lovite cu un mănunchi de alice. Toţi, în 50 sau 60 de ore! Adică ce n-a putut acelaşi regim Băsescu în 6 ani poate acum în două-trei zile. Măi să fie! Nici în filmele americane despre anii ’30 din Chicago n-au căzut atâtea personaje în mai puţin de 60 de ore. Ori toţi aceştia au înnebunit de-a binelea şi s-au înghesuit ca mieii la tăiere, ori serviciile secrete, strânse cu uşa de Traian Băsescu, au dus la bun sfârşit un carnaval programat să se desfăşoare în timpul unei înmormântări sau al unei prăbuşiri. Cine este mortul?Încă nu ştim ce crimă politică, economică sau juridică trebuie să acopere acest spectacol de mare anvergură! Să fie vorba despre descoperirea de către DLAF a unor programe fictive derulate la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale? Să fi aflat cei de la Bruxelles de o manevră grosolană prin ministerele cuplate ale Elenei Udrea? Sau de ceva AMPOSDRU pe la Educaţia lui Funeriu-Pixel Albastru? Jur că încă nu ştiu. Presupun!

Un lucru mi-e clar! Că la Ministerul lui Neluţu Botiş, Cristina Zevedei, blonda ajunsă până la demnităţi peste nivelul ei de gândire şi comportament, a făcut un jaf de mari proporţii. A aprobat multora tot felul de aiureli şi a vămuit aproape toate programele inventate de visele aiuritoare ale PDL-iştilor. S-o fi auzit de un control general sau de arestări? Presupun, din nou. Sau este vorba şi de asta, şi de banii care lipsesc pentru achitarea pensiilor. Cotidianul.ro a publicat deja avize poştale lăsate în cutiile bucureştenilor. Se vede clar menţiunea „Lipsesc banii”. Vine un prăpăd şi teama de o revoltă a generat acest carnaval cu aer penal?

Zilele următoare ne vom dumiri. S-ar putea ca situaţia critică din România să fie pansată cu un discurs de Paşti rostit tocmai de Nicolae Popa?

Doamne iartă-ne!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.