Negocierile de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) pe pachetul de legi care compun Codul Social au eşuat, după două ore de certuri şi contradicţii.
Delegaţiile sindicatelor şi patronatelor au plecat de la negocieri nemulţumiţi de forma Codului Social prezentată de conducerea Ministerului Muncii.
Sindicaliştii nu vor ca Legea Contractelor Colective de Muncă şi Legea sindicatelor să fie incluse într-un cod social, iar patronatele nu vor ca legea în baza cărora se vor organiza să se numească Legea angajatorilor. În aceste condiţii, cele două părţi şi-au dat întâlnire cu oficialii Ministerului Muncii, lunea viitoare, pe tema Codului Social.
Reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional au început luni negocierile cu reprezentanţii MMFPS pe pachetul de legi care compun Codul Social.