
Echipa Parlamentului European și a Consiliului UE nu au ajuns la un consens nici în a treia rundă de negocieri care a avut loc joi la Bruxelles pentru șefia Parchetului European, la care candidează Laura Codruța Kovesi și francezul Jean-François Bohnert.
Ba mai mult, cea de-a patra rundă de negocieri, programată pentru 10 aprilie, a fost anulată. Consiliul UE a propus negocieri pe 12 aprilie, din cauza reuniunii extraordinare a Consiliului European dedicate Brexitului, dar Parlamentul European ar fi respins oferta. Negocierea s-ar putea amâna până după constituirea noului Parlament European.
Consiliul UE nu renunță la francez
Consiliul Uniunii Europene a reiterat, joi, susţinerea pentru numirea francezului Jean-Francois Bohnert în funcţia de procuror-şef european, anunţă instituţia, semnalând că negocierile ar putea fi trasferate viitoarei leguslaturi a Parlamentului European.
„Echipa de negociere a Consiliului UE regretă că nu pot fi făcute progrese suplimentare şi că nu a fost posibil să existe un schimb de opinii cu negociatorii Parlamentului UE asupra unei viziuni a instituţiilor privind viitorul Biroului Procurorului European (EPPO) şi a primului procuror-şef UE. Consiliul UE crede că EPPO are nevoie de un profesionist experimentat şi independent care să poată administra Biroul de la început. (…). Chiar dacă este recunoscută valoarea celor trei candidaţi de pe lista scurtă, echipa de negociere reiterează că, pentru această funcţie, candidatul preferat de Consiliu este domnul Bohnert. Echipa de negociere a ţinut la curent Consiliul (la nivelul Coreper) cu regularitate despre stadiul negocierilor pentru confirmarea în funcţie a acestui candidat”, precizează instituţia într-un comunicat postat pe site-ul propriu.
Ce a transmis despre negociere Parlamentul European
Echipa Parlamentului European a cerut Consiliului UE, la cea de-a treia rundă de negocieri să nu cedeze în fața „presiunilor” Guvernului României și să își reconsidere poziția față de candidatul Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.
Argumentele aduse de Parlamentul European la negocierile cu Consiliul UE, potrivit unui comunicat oficial:
„În urma anunțului de ieri a președintelui Tajani în sprijinul candidaturii doamnei Kövesi și după trei runde de negocieri cu Consiliul, echipa de negociere a Parlamentului și-a reiterat sprijinul continuu față de doamna Kövesi, fost procuror anticorupție în România, la a cărei candidatură se opune guvernul român.
De asemenea, echipa de negociere a PE a cerut Consiliului să își reconsidere poziția. Procurorul-șef Parchetului European (EPPO) trebuie selectat de comun acord între Parlament și Consiliul UE.
„După cea de-a treia rundă de negocieri cu delegația Consiliului, regretăm profund situația actuală a blocajelor, care împiedică cele două instituții să numească procurorul general european”, a declarat Claude Moraes (S&D, UK), președintele Comisiei pentru libertăți civile a PE. „Procurorul șef al UE va juca un rol-cheie în funcționarea Parchetului European, un birou care va contribui la combaterea infracțiunilor împotriva bugetului UE”, a concluzionat el.
Vicepreședinta Comisiei pentru libertăți civile, Judith Sargentini (Verzi, Olanda) a declarat: „Obstrucția pe care doamna Kövesi o întâmpină în mod curent din partea autorităților române evidențiază curajul și independența ei, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a Parchetului European. Hărțuirea exercitată de guvernul român a condus la o discreditare totală a candidatului Consiliului”.
„Spre deosebire de Consiliu, Parlamentul a organizat audierea tuturor celor trei candidați selectați. Dna Kövesi este de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pe post. Nu putem accepta faptul că Consiliul cedează presiunii guvernului român de a susține un candidat mult mai slab.Deoarece regulamentul pentru înființarea Parchetului European a fost diluat în timpul negocierilor, este esențial ca Parlamentul să aleagă un candidat care ar face instituția puternică și credibilă”, a declarat Ingeborg Gräßle (PPE, Germania), președinta Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului, după a treia rundă de negocieri joi. „Este o femeie, iar Parlamentul tocmai a cerut Consiliului UE să respecte principiul echilibrului între sexe. În plus, România nu deține în prezent niciun post-cheie UE „, a adăugat aceasta.
Primele runde de negocieri au avut loc pe 19, 27 martie și cea de-a treia joi, 4 aprilie.
Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes şi Judith Sargentini, preşedintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).
Laura Codruţa Kövesi este susținută de Parlamentul European, iar candidatul francez de către Consiliul UE.
Parlamentul şi Consiliul UE numesc de comun acord procurorul-şef pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit.
@Alcibiade: Cu toate acestea ea nu este romanca, nici poloneza, nici … face parte din ceea ce numea Ceausescu „si alte nationalitati”, adica chiar pe-a lui! In comentariile scrise de cei din satul ei cu ocazia mortii aparentului tata Lascu ar fi spus cineva ce cunostea familia ca nu e fata lui Lascu ci a sefului acestuia, ca mama ei ar fi fost ucisa de Lascu din gelozie dp ce afla a cui e fata, ca ar fi pasat culpa uciderii sotiei asupra unui vecin din sat ce era si el amantul defunctei. O intreaga drama, in aceea a crescut tarata desigur cu un tata vitreg ce era criminalul propriei mame, cu realul tata undeva departe. De aici un psiholog ne poate explica de ce a devenit bun executant si dura, de nevoia sa acuta de a se integra in structuri ce sa ii garanteze siguranta proprie. Poti manifesta compasiune, insa tara sufleteasca ramane.Iar ranile pe suflet dor si contorsioneaza cel mai tare. Sper pt ea ca realul ei tata sa fie inca viu, eventual sa aibe relatii bune cu copii lui.E singura pe lume. Si are o intreaga trupa versata de dame de consum intrate in agenturile tuturor si in politica inamice.Versate in manuirea energiilor, in manuirea politicienilor….
Scabiel, bea berile alea mai repede, lumea va fi mai buna pentru tine si dupa cum spune doctorul, poate ne si lasi…atunci lumea va fi mai buna si pentru noi.
ticaloasa asta cu frunte de cimpanzeu chiar credea ca-i iese?!
sa vedem daca-i ajuta la ceva pasaportul ala cand o fi sa fuga. invarte hambugheri la amerloci cu „studiile ei”
Franta n-are sa accepte numirea la propunerea si insitentele SUA a D-nei Laura Codruta Kovesi, ar fi prea mult pentru francezi, chiar daca Germania a mimat ca o sustine.
Ceee de mai scrieri pe acilea! Sa tot cetesti. Avurati dreptate ca nu fu ok procesul kovesoaei, mda! Insa sa vedem cum fac slugile zarilor pe la noi(n-ar mai fi slugi zarilor): de forma, asti scriu indignati o scrisorica publicului, care o fi acela numai ei stiu; p-orma executa taman pi dos decat scriau. Vedeti dc nu e bine sa ai oameni vechi in posturi mari? Ca-s santajabili si executa, toti de cel mai sus. Nu intra cine nu e santajabil, sau pt care nu garanteaza vre-unul de-a lor!Le trebuie siguranta dp ce facura comori. Asa isi grijesc ei de ele, pun slugi pt ei si stapanii lor din zari. Acestia nu-s romani.
„IMPRESIONANT! Familiile jurnaliștilor uciși în Malta și Slovacia pentru că investigau acte de corupție cer Consiliului UE să o numească pe Kovesi la Parchetul european! Cuvinte care te mișcă profund!”(presa de azi)
lili@ Te referi la tractoristul Lazar? Eu nu vreau sa moara, intai sa fie judecat si sa plateasca pentru ce a facut. Cat despre Kodruta nu cred ca mai are sanse, e greu cu cei de la Consiliul Europei. Aici sunt ministrii de justitie ai guvernelor din tarile membre si, la problemele din justitia care a functionat in Romania sub conducerea kodrutei, se pricep mult decat politrucii din Parlamentul European.
Astia din Parlamentul European pot sa ste si-n coada fiindca membrii Consiliului Uniunii Europene care, in acest caz este format din ministrii de justitie a guvernelor tarilor membre, nu vor fi niciodata de acord cu facatura privind alegerea lui Kovesi.
„Gabriel”, cenzorul securist, camaradul tau mi-a blocat replica de acum cateva ore. Imi exprimam satisfactia ca te-ai autodenuntat drept bolsevic ca posesor de echipament militar, voi fiind permanent pe picior de razboi, cu „pusca”,Editat!!!
Iti inteleg impotenta intelectuala si absenta unor contraargumente valabile! Daca ati fi beneficiat de cultura si inteligenta Securitatea va plasa in alte pozitii si va ordona alte misiuni!!!
Singurele voastre „calitati” sunt rautatea nativa si incapatanarea cretinoida…
Un teatru ieftin, cu actori de duzină gen Timmermans, Tajani, Verhofstadt. Adică cum, le-a dat ordin Soros să o instaleze pe Kovesi ca procuror și ei încă nu s-au executat ? Ce mizerie devine UE-ul condus de senilii Juncker- Timmerans: procurorii generali sînt desemnați mai nou prin „negocieri politice”. Nu mai au nici o rușine trîntorii ăștia de la |Bruxelles, că puterile într-o entitate statală sau suopra-statală trebuie păstrate separate. Națiunile le vor da un șut în dos la alegeri . La pensie pigmeilor sorossiști, obișnuiți cu șpăgile globaliștilor
Am doua beri la frigider,indiferent de ce spun medicii,am sa beau doua beri pentru Codruta
De unde pusca mea esti Charlie,CHARLONOV,Editat trista,
Suuc ces, Codruța cea mov, la dragostele de alcov, sa te poarte și ue-ul, dracul gol cu separeul, și lazarul sa tot aibe, ora ceas mai multe jalbe, taica sa fie cu noi, la pârnaie și la zoi
Negocierile vor scoate duc la INDEPENDENTA JUSTIEI SI LA O EUROPA LIBERA …#VISINESCU AR FI MANDRU …rugam urmasii domnului VISINESCU sa se adreseze CEDO pentru marea nedreptate facuta DOMNULUI TOVARAS VISINESCU COLEGUL SAU DE BREASLA INCA SE AFLA LA PARCHETUL GENERAL AL ROMANIEI …impreuna cu partenerii europeni va vor ajuta
Succes, Codruta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Sa moara de ciuda „ciuma rosie”!!!!!!!!!!
Situatia dezastruoasa din Justitie a iesit ieri din nou in evidenta cu violenta, ticalosii care conduc Inalta Ograda de Concasare a Justitiei organizand o parodie scabroasa pentru a o scapa pe Infractoarea nationala Kövesi de controlul judiciar!!! O judecatoare ticaloasa a invocat un articol interpretabil pentru a recuza procurorul SIIJ, alungandu-l din sala de judecata, dupa ce anterior reclamase ABSENTA PROCURORULUI DE CAZ, Dna Florea!?
Cu alte cuvinte, daca Dna Florea ar fi fost prezenta respectivul articol NU MAI ERA INCIDENT!? Insa ticalosia suprema a fost oferita de procuroarea judiciara solicitata de judecatoarea ticaloasa care a solicitat ridicarea controlului judiciar inaintea avocatei Infractoarei Kövesi!?!? Marsavie pe fata marca Mumia descompusa Tartarcea si Tortionarul Lazarica!!! Mai mult, Judecatoarea si procuroarea sunt doua ticaloase camarade care au colaborat la scrierea unei lucrari de specialitate, tot judecatoarea, impreuna cu un alt procuror ticalos transformat la un semn magic al lui Kövesi, cand era pe „armasari mari”, in judecator au rezolvat pentru Securitatea basista un dosar celebru…
Pe acesti nemernici bolsevici ii sustin corespondentii lor in ticalosii ideologice din Colhozul Bolsevic european,
care acuza actuala Coalitie de „politizarea” Justitiei ignorand o realitate contrara, capii actualei Justitii executa ordinele preseditilor bolsevici ai Romaniei, un exemplu fiind marsavia in vazul lumii de scapare a Infractoarei Kövesi de controlul judiciar…
E bine sa urmariti cu mare atentie ce apasare(afaceri) va urma la schimb. Si nu e vorba ca poate fi santajata sau folosita,vor ceva din romanica la schimb! Ceva-ul ala va fi urias dupa model „partener american care isi extrag criminalii sau escrocii din tarile unde au savarsit infractiuni)! Pute a ceva ingrozitor pentru viitor!
Doamne da sa castige luluta. Ne vom distra copios.
Bolsevicii ticalosi autointitulati NARODNICI, adica populari, nu cedeaza in marsavia executarii ordinului dat de Rasputin prin agenta sa personala ENGIE, de a o impune pe securista Infractoare nationala Kövesi in fruntea noii institutii(inexistenta inca!) din Colhozul Bolsevic european!
Tupeul specific ii impinge descreierat sa ceara explicatii adversarilor din Consiliu pt sustinerea contracandidatului francez, in loc sa o faca ei insisi pt sustinerea unei INFRACTOARE cu duzini de dosare penale la activ!!!
Nu-i asa, stimati cititori, ca #rezistentii fascisto-bolsevici au dreptate cu sloganul: „FARA PENALI”?
Codruta procuror sef la Bruxelles, dracnea sef de camera la Jilava!!!
2dorele fa ceva ca nu se mai poate.
Va fi si astazi un fiasco total,pentru ca nu vor accepta statele membre influenta politica pentru numirea unui procuror european!E pericoloso sporgersi,ai putea sa-ti frangi gatul!Simulacrul de proces,cu procurorul de caz dat afara din sala,facut ieri la presiunile jegoase ale lui timmermans si tajani nu pot opri valul de dosare in lucru!Si nimeni nu se incarca cu pete negre,suspiciuni si probe clare pentru a o numi pe amazoanca „anticoruptiei”galactice de sorginte securisto-comunista!Asa ca ramane cum am stabilit,Bohnert!
gaura scârbuţa se dă huţa-huţa pe o pânză de paing…