Patronul lui Dinamo joacă în sala de judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București l-au trimis vineri în judecată pe Ionuț Negoiță, pentru complicitate la bancrută frauduloasă, și pe avocatul Valentin Cristian Gheorghiță de la Baroul București, pentru bancrută frauduloasă, în dosarul privind insolvența clubului Dinamo. Alături de aceștia au mai fost deferiți justiției, pentru complicitate la bancrută frauduloasă, și administratorul judiciar al clubului Dinamo, Andrei Cătălin Dascăl, precum și asociatul unei societăți, Elena Cosma.

„S-a reținut că, în calitate de administrator special al societății Dinamo 1948 SA, în cadrul procedurii de insolvență, la data de 22.10.2014, în momentul în care a semnat planul de reorganizare și a făcut prezentarea și evaluarea activelor aflate în patrimoniul societății Dinamo 1948 SA, inculpatul G.C.V. a omis (a ascuns) o parte din activele acestei societăți, cu o valoare contabilă netă de 16,863,011.58 lei și o valoare reală de 5,179,032.74 lei, formate din stocuri în valoare de 504.158,05 lei, creanțe în valoare de 4,449,796.43 lei și disponibilități bănești existente în casierie și conturi la bînci în cuantul de 225.078,26 lei, în scopul reducerii frauduloase a creanțelor bugetare”, menționează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, avocatul, pentru „aprobarea și implementarea frauduloasă a planului de reorganizare, întocmit în fals”, a beneficiat de sprijinul lui Ionuț Negoiță.

„N.I. care, la data de 17 noiembrie 2014, în scopul de a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a reduce în mod fraudulos creanțele bugetare, a votat atât direct, cât și indirect, (prin intermediul societăților pe care le conducea (C.B.S. SRL, C.C.R. SRL, D.S.I. SRL, I.R. SRL, R.H.C SRL și R.H.M. SRL) pentru aprobarea planului de reorganizare propus de administratorul special, avocat G.C.V., cunoscând că în acest plan nu erau cuprinse active cu o valoare contabilă netă de 16,863,011.58 lei și o valoare reală de 5,179,032.74 lei”, mai susțin procurorii.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8531 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Dar pe fratele lui, dl Primar Negoita sector 3 cand il iau ? A distrus curtea liceului Mihai Bravu, construieste parcari acolo !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.