Negoiţă vrea retragerea PSD de la guvernare

Robert Negoiţă crede că PSD trebuie să facă un pas în spate şi să lase guvernarea câştigătorilor alegerilor prezidenţiale.

Preşedintele executiv PSD Bucureşti este primul din partid care cere retragerea.

”Cred că este o lecţie pentru noi şi cred că ar trebui să facem un pas în lateral, poate chiar în spate, şi da şi noi am simţit nevoia de un altfel de politică. Cred că după acest vot ar trebui să dăm ocazia echipei domnului Iohannis să vină să guverneze şi sper sincer că ne va demonstra cum se poate o altfel de politică de unde să învăţăm cu toţii. Nu mai trebuie să ţinem de această guvernare, ci dimpotrivă”, a declarat în această dimineaţă vicepreşedintele PSD.

Victor Ponta, perdant duminică după alegeri, şi-a asumat înfrângerea, dar nu şi demisia. Premierul a exclus categoric această eventualitate, afirmând că face acest pas doar dacă îi vor cere colegii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.