Creșterea taxelor și mai ales inflația riscă să ducă România în recesiune, susține economistul Adrian Negrescu.
Antreprenor și proprietar al unei agenții de consultanță, Negrescu susține că nu este de acord cu politicienii care „cred că, prin creșterea taxelor, vom rezolva problemele economice ale României și, astfel, vom depăși această criză bugetară în care ne aflăm“.
El încearcă să le explice politicienilor „care au un înțeles limitat în economie“ că majorarea taxelor e ca si cum „ai trage de un elastic. Dacă tragi prea mult, acesta se rupe. La fel, dacă crești prea mult taxele și implicit provoci o inflație puternică, s-ar putea ca încasările din taxe și impozite să scădă în loc să crească.
Sunt o mulțime de exemple de produse care s-au scumpit semnificativ în ultima vreme, de au ajuns să nu se mai vândă ca altădată. De la îmbrăcăminte și încălțăminte la detergenți, produse de beauty și tutun, toate înregistrează, în momentul de față, vânzări semnificativ mai mici decât în anii trecuți.
(…)
cetatenii sa munceasca pentru salarii si pensii speciale altfel daca nu sunt mult peste cele ale romanilor de clasa inferioara beneficiarii vor deveni corupti si vom fi saraci si distrusi de nedreptate
Și, daca nu are elastic cetățeanul, ce pastele mamii lor de mincinoși mai strâng, ăștia din politica românească? Ștreangul la gâtul lor?!
Așteptăm cu interes cel de-al paișpelea congres …!🤣🤣🤣