Nehammer: Veto-ul Austriei rămâne în vigoare

Numărul mare de migranţi reţinuţi în Austria arată ‘că sistemul Schengen este nefuncţional’, iar, ‘atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu

Nehammer: Veto-ul Austriei rămâne în vigoare

Numărul mare de migranţi reţinuţi în Austria arată ‘că sistemul Schengen este nefuncţional’, iar, ‘atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu

Austria îşi menţine veto-ul faţă extinderea Spaţiului Schengen, atât timp cât acesta ‘nu funcţionează’, a afirmat cancelarul Karl Nehammer înaintea unei vizite în Bulgaria, cerând ‘sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe’ a UE, transmite sâmbătă agenţia austriacă APA.

‘Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, şi, spre exemplu, Germania desfăşoară controale la frontiere cu alte state membre Schengen precum Austria, la fel cum procedează şi multe alte state europene, nu putem extinde acest Spaţiu. Veto-ul Austriei rămâne, de aceea, în vigoare, până când situaţia se va schimba fundamental’, a declarat cancelarul Karl Nehammer, potrivit unui comunicat citat de APA.

Acesta precizează că Nehammer şi ministrul de interne Gerhard Karner se vor deplasa luni la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.

Înaintea vizitei, Nehammer a cerut ‘sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi, în fine, măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe’. ‘Bulgaria trebuie să fie în poziţia de a construi o protecţie a frontierei la fel de robustă ca Grecia. Pentru aceasta, trebuie puse la dispoziţie fondurile necesare din bugetul UE’, a afirmat cancelarul.

‘Trebuie să apăsăm şi mai tare pe frână în privinţa azilului, nu doar în Austria, ci în toată Europa’, a mai pledat şeful guvernului de la Viena.

El doreşte să discute această problemă în Bulgaria şi cu preşedintele bulgar Rumen Radev cu prilejul vizitei la frontiera bulgaro-turcă.

‘Bulgaria are nevoie de sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia. Gardul de frontieră al Greciei poate servi ca model’, a mai spus cancelarul, potrivit comunicatului citat de APA.

Numărul mare de migranţi reţinuţi în Austria arată ‘că sistemul Schengen este nefuncţional’, iar, ‘atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu poate exista o extindere’, consideră Nehammer.

Până acum, Comisia Europeană a refuzat să furnizeze fonduri pentru ziduri, garduri şi sârmă ghimpată, dorind numai să sprijine infrastructura de la frontieră. În decembrie, Comisia a declarat că revine Bulgariei să decidă ce mijloace foloseşte pentru a-şi proteja frontierele. În prezent, agenţia europeană Frontex este reprezentată în Bulgaria de echipamente şi 137 de angajaţi, mai notează APA.

Cancelarul austriac şi ministrul său de interne reclamă faptul că Bulgaria este lăsată să apere singură graniţa sa externă a UE de aproximativ 240 km cu Turcia, şi fac referire la faptul că imagini video postate pe reţelele sociale arată cât de uşor sunt trecute barierele actuale de la graniţa bulgaro-turcă.

Nehammer şi Karner vor ajunge în Bulgaria duminică seara. Luni, se vor deplasa împreună cu preşedintele Radev şi ministrul de interne Ivan Demergiev la frontiera cu Turcia. Cei doi oficiali austrieci mai au programate o vizită la centrul regional de coordonare al poliţiei de frontieră în apropiere de Elhovo şi, după revenirea la Sofia, o întâlnire cu prim-ministrul bulgar Galab Donev.

Distribuie articolul pe:

35 comentarii

  1. La alegerea Dulapului singura alternativa era o ciuca cu fusta,agramata,depasita de situatie,sluga lu draknea,pe bune,cine sa voteze asa ceva,decat bugetarii si hotii direct conectati la jaful din banii Romaniei
    Ca a fost votarea Dulapului un fiasco total asta e alt adevar.
    Singura optiune,imigrarea cine inca mai poate munci macar 5 Ani.

  2. Avand in vedere declaratiile cancelarului Nehammer , ulterioare convorbirii telefonice a Presedintele Austrei cu Presedintele Iohannis , trebuie revocata reintoarcerea la popst a ambasadorului Hurezeazu.Pana cand Austria nu isi schimba pozitie , relatiile intre cele doua tari trebuie inghetate .
    In rest numai de bine.
    P.S. Iohannis nu va reactiona la declaratia lui Nehammer.

  3. Are dreptate Ilie Serbanescu cand spune ca bancile austriece sa fie date afara din Romania pentru ca aplica dobanzi de trei ori mai mari in Romania decat in tara mama! Si eu as adauga ca tot ce e cu capital austriac trebuie urgent dat afara! Politicienii romani sa termine cu pozitia ghiocelului si locuitorul de la Cotroceni urgent destituit pentru inalta tradare a intereselor nationale!

  4. Eu cred ca Schengen e o cursa. O cursa inventata de neamuri nordic- germane, cu o serie de motive „non sancte”. Unul e ca tipii trebuie sa renoveze urgent populatiile lor. Altfel, in 40- 50 de ani nu o sa aiba decit batrini pensionari care nu pot lucra si economia tarile lor o sa se destrame. Alt motiv e sa depopuleze fortat tari, ca Romania, Croatia si alte ca sa puna mina pe resurse agricole. Estrategia lor este sa goleasca tarile balcanice, bogate in pamint agricol, de tarani care pina acum o lucreaza. In felul asta cimpurile o sa ramina fara muncitori care sa le cultive. In consecinta, pretul pamintului agricol o sa scada la centi de euro pe hectar. Atunci, nemtii, francezii, englezii, italienii si alti o sa sara sa cumpere paminturile bogate, judete intrege, la pret de cuine mort, ca in Ucraina. Deja exista un exemplu de aceasta situatie, e Croatia. De cind sa stiut ca intra in Schengen, se cara sute de mii de croatieni, lasind goale zeci de sate si cimpuri agricole. La autopiste s-au format cozi de 60 de km de masini care parasesc tara. Daca in 1 sau 2 ani vor sa se intoarca, nu o sa aiba ce face, tara practic are numai stapini straini

  5. SI CAND TE GANDESTI CA IN 2019 NISTE BOI SI VACI AU PUTUT SA VOTEZE PENTRU „GERMANUL” MUTANT DEGENERAT WERNER….AVETI CEEA CE ATI VOTAT….POZITIA STRUTULUI PENTRU CEI CARE AU VOTAT TEUTONUL DEGENERAT WERNER ESTE EVIDENTA IN ACEST MOMENT IN LOC SA FIE CU CATEL….PURCEL IN POARTA COTROCENILOR….

  6. Austria e doar un paratrăsnet.
    Ia sa dea Li?iciul un telefon la Viena în sprijinul României…
    Dar nu dă !?

  7. O sa vedeți ca haustriacul de la Cotroceni va vota tot ce vrea dintzosul cancelar. Pariu? Oare de ce ce? Pretinii știe!

  8. Anul acesta se vor elibera 8 milioane de carti de identitate digitale cu cip,biometrice care cuprind si cardul de sanatate [ si cu toate datele noastre personale,centralizate cu acceptul nostru de la recensamant ] Stocarea lor se face la centru de la Mischii-Dolj care este conectat prin fibra optica direct cu Amsterdam
    si cu inca 750 de localitati din lume .Dupa aceea ,doritorii o sa aiba liber , Schengen pe paine.

  9. Bravo lor ! Ei cu faptele , noi cu „o sa facem si o sa dregem, le aratam noi lor”! Gargara si lolouri de doi bani , nimic concret , nimic palpabil ! A trecut atata timp de la votul negativ al Austriei , intrarii noastre in Schengen ! In afara de faptul ca ne scapam pe noi , ca deobicei , toul este apa de ploua! Adevaratii vinovati , sunt la noi acasa, cei care au vandut si vand , in continuare , avutia nationala la straini ! Sa-i aplaudam si pe acestia, deoarece nu dau socoteala nimanui de jefuirea la sange a Romaniei , a noastra , a tuturor ! Au vandut bogatiile subsolului , vand padurile si pamantul agricol/arabil al tarii ! In Romania nu sunt legi , nu exista justitie , decat, pentru amarestenii de rand! Am ajuns sa ne fie rusine ca suntem romani , nu mai avem niciun pic de mandrie nationala ! Suntem mintiti , inselati si jefuiti de ai nostri ! Vorba este, pana cand?

  10. Continuă atitudinea anti europeană a Austriei.
    Păi cum să-și aleagă ținerii frumoși și liberi din România genul, fiind pe deplin informați, dacă sunt împiedicați să vadă cum funcționează egalitatea de gen la ea acasă?
    Și pe urmă tot ei, austriecii, cu gura mare, că românii sunt înapoiați, că nu au valori corespunzătoare, că ăia, că ailaltă, că bla-bla…

  11. Deja nu mai pot, nu mai suport! Ciuca al nostru ne anunță că avem cea mai mare creștere economică din Evropa și cea mai mare gaura in buzunar! Nu ne anunță că această creștere se transmite în buzunarele străinilor! Succesuri guys!

  12. Iar a luat-o Romania ,ca in basmul cu Ileana Cosanzeana, si sus si jos, si a trăit fericită cu Făt OMV pană la adanci bătranete ,cu lichelele poolitice in frunte, venite cu pluta pe apa Democratiei

  13. ar castiga mult mai mult decat amarata de viza daca ar nationaliza Petromul. Dar cu cine, cu alesii NOSTRII cei angajati la OMV?
    Toate padurile ce ne-au ramas, nu ar putea asigura destul lemn pentru cozile de topor locale.
    Fratilor, asta ne este oglinda, uram tradarea dar iubim tradatorii.

  14. După 90,bulgarii au vândut pe două leva toate hotelurile de pe coasta Marii Negre. O călătorie cu tramvaiul costa un ou! Bulgarii au trecut la marca germana până ce au restructurat economia. Bulgaria nu mai are ce sa vanda către austrieci. Bulgaria țară bogată, bate vant și crește piatara. E falsa teoria că în România nu mai e nimic de furat!

  15. Cand esti refuzat si blamat decenii la rand, orice firmitura devine cozonac pentru cei frustrati. In discutiile despre SCHENGEN nimeni din cei pe care-i cunosc nu ofera argumente faptice, genul de ce ar fi benefica aderarea pentru noi, ci doar o dorinta uriasa de integrare intr-un cadru care a fost programat predictiv vreme de alte decenii. Au reusit fara sa traga un foc de arma, cum spunea John Adams, unul din Fondatori: ,,pana acum natiunile au fost cucerite prin sabie, dar acum sunt cucerite prin DATORIE”

  16. Baietii mari inca nu s-au hotarat cui si cat vor da in administrare colonia. Dupa ce Ucraina va fi sparta si impartita intre rusi si americani, urmeaza Romania care va fi transata iar pe servetel, fie cu Transilvania la Austrieci via Ungaria, fie toata data ori Turciei ori Rusiei spre administrare. Deci poate doar ardelenii sa vada vreodata Schengen-ul, restul niciodata. Stati flexati si rabdatori.

  17. Europa cu euro cu tot e pe duca si niste romani manipulati nu pot dormi bine ca nu sunt in SCHENGEN. Pentru ce, vreti sa fiti cei care vor stinge lumina? Ar trebui sa-i facem statuie si acestui ‘bruchental’ pentru ca ne pune piedica.

  18. Nimic nu se leaga din ce declara acest urmas al lui Hitler. 1.Rezulta ca sunt probleme cu migrantii la frontiera bulgaro-turca. 2.Schengenul nu ar fi functional. Daca nu este functional, este din cauza statelor deja membre. Acum ies la iveala modul cum respecta acordul tari care pana mai ieri se opuneau accederii Romaniei: Olanda, Germania, s.a. Resorturile sunt cu siguranta altele.

  19. Vorba din Ardeal”nu-i deștept, da-i încăpățânat tare”se vede că s-a născut prin spațiul Kakaniei,împreună cu bravul soldat Svejk…adică argumente nu are,nu vrea să priceapă că Austria nu are graniță cu România,care nici nu are obligația să păzească granițele shenghenelii lor,nefiind în septicul „spațiu”,da’o ține pe a lui…e leit agentul din romanul lui Havel,cel care îl arestează(fiindcă e musai să-și facă „norma”) pe cârciumarul Paliveč pentru că a spus că i-au spurcat muștele portretul împăratului:n-are motive,dar nu se lasă…

  20. refuzul ne protejaza de multe…daca in prezent intra munti de deseuri, reportaj TV daca am fi admisi ne vor ingropa in deseuri…nu stiu de ce nu incercam sa cautam colaborarii si uniuni economice in afara UE care a devenit dupe exprimare unui ziarist Sodomo si Gomora si ma refer la ce de ”gen” ci la cea morala…amenintari, conditii etc.

  21. Nehammer este un nemernic fără școală. Pozitia lui față de România este legata de afacerile OMV.
    ACEST derbedeu practica șantajul.
    Bulgarii fac rău,se umilesc primindu-l pe individ sa „inspecteze ” granițele. Trebuia refuzat cu „hai sitir” mincinos si nemernic ce ești.
    Sper ca Aurescu si Iohannis să aiba o pozitie fermă fata de această lepadatura .
    Firmele austriece trebuie sa plătească impozitele si taxele la zi fără amânări! Cele de praduit pădurile precum SCHWEIGHOFER trebuie
    sa-si opreasca activitatea din lipsa de lemn si să plece in Austria.
    Nu mai dati lemn firmelor austriece! Guvernul prin OUG trebuie sa reduca drastic masa lemnoasă exploatabila in 2023! Dar se poate? Pai nu ,căci multi parlamentari, unii din guvern
    sunt legați de mici sau mai mari firme care fac bani multi din lemn.
    De exemplu liderul PSD din camera deputatilor Alfred Simonis( o secatura de om) il are pe tat’su afacerist cu lemne, din cauza caruia fiind prins cu ocaua mica de garda forestiera Timisoara, seful acesteia
    Amar Oliver Ienea a fost demis de Tanczos Barna la „rugamintea” lui Alfred Simonis. Trafic de influență in formă foarte penală!
    Așa pateste cineva care vrea să fie corect si sa aplice legea!
    Coruptia mare porneste de sus, sus de tot!
    Cine a devalizat ROMÂNIA? ȘTIȚI RĂSPUNSUL.

  22. Afara din tara cu OMV, dupa ce ii luati miliardul impozit ! Din ziua de azi se percepe impozit pe prost austriac.

  23. Oameni buni, Isarescu a spus clar cu ceva timp in urma(isarescu fiind bancherul „de onoare” a straineziei si dezonoare pentru Romania=austrica prin tot ce inseamna bcr-bnr)! Nu va agitati, a spus clar, citez: „poate ca in 2027 vom intra in shengen”, adica introducerea monedei euro in Romania legal, adica nu va mai circula leul romanesc in Romania. Personal, tot scriu de ceva timp ca NU e liber la shengen pentru Romania si nu e indicat pana nu revine tara in mainile cetatenilor romani! Acum fiind ‘in preluare de proprietarii’ care au beneficiat pe ascuns de toata legislatia favorabila strainezilor dar in defavoarea cetatenilor si a tarii, tocmai din timpul lui Petre Roman si Iliescu. Sper ca nu ati uitat cum ragea Roman Petre cu sloganul „Romania e plina de deseuri feroase si trebuie curatata”! Scriu despre astea de peste 10 ani.

  24. Mosh Petrov a facut caz in urma cu niste ani de colaborarea lui Emilut Hurezeanu cu securitatea. Se baza cica pe niste ziceri ale lui Magureanu dovedite false. Oricum baiatul este tare daca este tinut in post la aproape 70 de ani. Se zice ca unii nu ies niciodata in pensie.

  25. Rabdare fraierilor, se ocupa personal de negocieri Iohanis impreuna cu fostul latrau de la Europa Libera retrimis la post la Viena. Sunt doi romani de toata increderea.

  26. Asta cu migranții bruneți din sud este vrăjeală. Austriecii (la ordinul lui Putin) nu vor migranții ucraineni care ajung la Viena prin Romania. Șpaga la vamă și viloaicele vameșilor arata clar că, frontiera Romania e brânză cu găurele. Nehammer nu vrea să spună că nu are încredere în „doctorul” Bode că:câinii liberi omoară oamenii liberi în orașele României, România este groapa de gunoi a Europei,doctorii iau spaga la greu. Succesuri PNL!

  27. Nu e de calibrul Austriei sa se ia de piept cu Italia, Spania sau Franța, așa că bate șaua românească sa priceapă iapa de la Bruxelles.Se ia de aia mică și proastă, care nu lovește înapoi că nu poate, pentru că România e mare dar bleagă, călărită de toți hoții, închiriată cu tura pe douăzeci de ani de stăpânii ei, eșalonul 2 PCR. Si România bombăne cu ochii-n pământ, că așa e felul ei.Îm plus, gipsanii ei sunt foarte vizibili peste tot pe unde merg, și ținuți în brațe acasă de un cârd de aparatcici profitori din justiție și poliție.Cine să ia în serios o asemenea improvizație cu pretenții de țară?

  28. Sosele nu, Schengen nu, TIRuri peste TIRuri pe sosele si in vami, masini la fel ! Ce nu intelegem ? NU avem voie ! Nu avem voie sa pescuim, sa vanam, sa taiem lemne de foc, sa pornim hidrocentralele de pe Dunare sau din alta parte ……….., dar avem voie sa ne manance cainii ………. Ciolacu, Ciuca, Johanis……, aooleuuuu astia nu-s caini ?!

  29. Se vede ca s-a dus Hurezeanu inapoi la Viena, cred ca asta ne sapa. Cat timp era in concediu primeam alte semnale de la marionetele lui Putin.

  30. Spatiul Schengen va functiona (sau nu) tot asa, indiferent ca sint parte Romania si Bulgaria in el.
    Marea Mediterana (fara garduri) va vi tot acolo, sirienii tot pe la greci o sa intre in spatiu si de acolo mai departe tot prin Serbia, Ungaria si Croatia spre austria.
    Dar se vede ca nemernicul de nazist nu ne suporta.
    Au jecmanit poporul roman cu nerusinare,si o fac in continuare, ca le permitem, dar nu se „coboara” la nivelul nostru, noi nu avem loc la masa lor !
    Si noi stam si ne complacem in aceasta situatie, fara sa avem curajul sa dam cu pumnul in masa asa cum o fac altii mai mici ca noi in aceasta Uniune Europeana !

  31. Si boicotarea firmelor austriece si a bancilor ramine!!! Dobitocul nu stie ca Austria nu are frontiera comuna cu Romania! Sa dea afara din Schengen Ungaria!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.