Cristian Tudor Popescu n-a vrut în ruptul capului să rateze ocazia ca, la moartea lui Sergiu Nicolaescu, să se facă de râsul lumii, alăturându-se specific clicii plătite gras pentru dinamitarea cuvântului „românesc”. Noi n-am uitat nici atacul său grosolan la adresa lui Nichita Stănescu!
Ca să-l citez, el se dovedeşte a fi un „neicapitec” (gr. pithekos), adică un fel de „neica maimuţă”. Indiferent despre ce este vorba, C.T. Popescu îşi dă savant cu părerea, bucurându-se de fiecare chiţăit satisfăcut al fătucilor TV cu care intră în dialog.
Acum, când încă nu se răcise corpul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu, „filmologul” C.T. Popescu s-a repezit la beregata regizorului, ca un cioclu care n-a avut curajul să înfrunte victima cât încă trăia!
Înainte de a vedea care este autoritatea lui C.T. Popescu în materie de film, să vedem dacă atacul său subuman în faţa unui om aflat pe catafalc este doar o coincidenţă.
Ne amintim că, la moartea criticului Mihai Ungheanu, cât încă acesta se afla în sicriu, Vladimir Tismăneanu, la TVR, îl punea la zid pe scriitorul „comunist”! Tocmai el, fiul unui criminal dovedit al poporului român, al cărui tată a venit pe tancurile ruseşti să pună jugul comunist pe grumazul poporului român!
Câţiva ani mai târziu, când poetul Adrian Păunescu era pe catafalc în faţa prietenilor ce-i aduceau un ultim omagiu, alt român neaoş, tot la TVR, Andrei Cornea, al cărui tată, de asemenea, face parte din galeria de criminali ideologici ai românilor, profera injurii greu de reprodus la adresa unui om pe care oamenii încă îl iubeau!
Şi, iată, acum, i-a venit rândul lui C.T. Popescu să-şi joace rolul. La câteva ore după ce s-a anunţat moartea lui Sergiu Nicolaescu, într-un limbaj de mahala, CTP, fostul ginere al procurorului-şef din Craiova, s-a grăbit să dea tonul minimalizării marelui regizor, astfel încât intrarea lui în legenda populară să fie împiedicată. Imediat, Ioana Lupea, Corina Drăgotescu şi toţi cei cărora cuvântul românesc le pute a naţionalism au preluat ştafeta şi, astfel, moara s-a pus pe cernut!
Ce au în comun aceste trei cazuri este foarte simplu de observat. Mihai Ungheanu, Adrian Păunescu şi Sergiu Nicolaescu au ca numitor comun afirmarea unui sentiment românesc, acel ceva care ne face să fim români printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Divinităţii. Români şi nimic altceva. În faţa unei globalizări care macină ca un tăvălug identităţile naţionale, astfel de atitudini, chiar exagerate, nu sunt decât o nesperată supapă a existenţei oricărui neam de pe pământ de a-şi conserva identitatea!
Ce jocuri stau în spatele unui astfel de risc, asumat şi de Vladimir Tismăneanu, şi de Andrei Cornea, ca şi de C.T. Popescu, n-am timp acum să lămuresc.
Totuşi, ceva trebuie să fie lămurit! C.T. Popescu, acuzându-l pe Sergiu Nicolaescu de manipulare comunistă, tocmai se aruncă într-o manipulare care-l face de râs. El spune că filmul „Dacii” a fost comandat de Nicolae Ceauşescu, făcând parte dintr-o „Epopee naţională” gândită de el, iar regizorul a beneficiat de un ajutor de care nimeni n-a mai avut parte, în sensul că i-a fost pus la dispoziţie un efectiv de 5.000 de soldaţi.
O minciună ordinară! Scenariul filmului „Dacii” a intrat în discuţia secţiei de propagandă a PCR în septembrie 1965 (când încă se aflau acolo părinţii lui Tismăneanu şi Andrei Cornea!), adică la doar câteva luni de când venise la conducerea ţării Nicolae Ceauşescu! Este uşor de presupus că scenariul lui Titus Popovici data cel puţin cu doi ani înainte de acel moment, când cuvântul lui Ceauşescu nu conta în faţa nimănui!
În al doilea rând, ideea unei epopei naţionale în cinematografie a apărut încă din anul 1912, fiind susţinută ulterior de Iorga! Primul film din această epopee a fost şi primul film românesc de lungmetraj, „Războiul pentru independenţă”, pentru care armata română a pus la dispoziţia regizorului – atenţie! – 80.000 de soldaţi!
Cine minte? Cine manipulează? Cine mistifică?
C.T. Popescu merge şi mai departe, afirmând, sub masca unei indiferenţe sentimentale la toate filmele lui Sergiu Nicolaescu – de parcă l-ar fi bănuit cineva de vreo valenţă sentimentală! – că filmele sale sunt lipsite de valoare. Dacă este o judecată de gust, este în regulă, numai că, în contextul celor de mai sus, cuvintele spun altceva. Negându-l pe Sergiu Nicolaescu, sînt negaţi implicit şi Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Iurie Darie, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Colea Răutu şi atâţia alţi mari actori, al căror destin public a depins, în bună măsură, tocmai de filmele marelui regizor!
După atâtea argumente, vine firesc întrebarea: ce competenţă are C.T. Popescu să facă o astfel de execuţie în public faţă de unul dintre cei mai mari regizori români, care, cel puţin statistic, a depăşit toate recordurile?
El, CTP, care n-are habar de bucătăria unui film, dar care este profesor la Academia de Teatru şi Film? El, care, în afară de statutul de spectator, n-are, practic, nimic de-a face cu filmul, în afara aerului teatral cu care, într-un mod cât se poate de ridicol, prezintă unele filme la Pro Cinema, trăgându-şi misterios peste chelie o pălărie ca a… comisarului Moldovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu?
Cum să poată un astfel de închipuit profesor de film să înţeleagă că filmul, ca orice altă creaţie artistică, nu trebuie să reproducă nici realitatea, nici istoria, ci să introducă simboluri artistice, să opereze cu metafore cinematografice, să folosească suportul comercial al interesului public pentru a broda semnificaţii înalte, profunde, care să se situeze deasupra lucrurilor perene! Aşa cum genial mărturisea Hitchcock.
Însă este foarte greu să înţeleagă astfel de lucruri cel care a lăudat, în „Adevărul”, descinderea din 1990 a minerilor, iar acum nu mai pridideşte să fie procurorul acestora.
C.T. Popescu uită că, prin intermediul trustului hulitului Felix, în emisiunea lui Marius Tucă, şi-a creat imaginea de star al presei, în vremea când nu era decât sluguţa credincioasă a lui Dumitru Tinu (pe al cărui fiu n-a încetat să-l denigreze până când justiţia l-a declarat oficial ca descendent al marelui ziarist).
Cum uită de şansa pe care Sorin Ovidiu Vîntu i-a oferit-o la Realitatea, astfel încât să fie veşnicul premiat al lui Tatulici ca tânără speranţă a presei!
L-aţi auzit vreodată pe CTP să mulţumească celor doi moguli?
N-ar trebui, de asemenea, să lămurească relaţia sa cu Fahti Taher şi soarta sumei de 625.000 de dolari despre care a vorbit deseori Emilia Iucinu?
Înainte de a-şi vărsa năduful pe cadavrele unor oameni care au făcut ceva pentru neamul ăsta, n-ar fi mai bine ca CTP să-şi lămurească găurile negre din propria sa biografie?
Nu de alta, dar, îmi amintesc, în 2007, în scandalul legat de Cazul „Liicheanu”, s-a băgat în taină ca musca-n lapte, pretinzând că citise toate cărţile lui Heidegger, de 2 la A, ca la poker!
Marea problemă din jurul scandalului dezlănţuit după moartea lui Sergiu Nicolaescu este că mulţi dintre slujbaşii internaţionalismului cultural atacă orice porniri naţionale, lăudând filmele premiate la marile concursuri din lume, cu toate că lumea prezentată de tinerii noştri regizori în aceste filme arată – fără excepţie – o Românie descompusă, cu oameni degradaţi, incapabili să se adapteze valorilor umane!
Într-un asemenea context, dacii, ostaşii lui Mircea cel Bătrân şi chiar Mihai Viteazul (condotierul, cum spune C.T. Popescu) e normal să fie consideraţi ca fiind creaţii ale lui Ceauşescu, aşa cum ne învaţă cronicarul mineriadelor, ajuns acum profesor de film!
