Fostul lider sud-african Nelson Mandela, spitalizat de peste două luni, se află uneori într-o stare de sănătate critică, dar organismul său dovedeşte o „mare rezistenţă”, a anunţat sâmbătă preşedinţia sud-africană, relatează AFP şi Reuters.
„În timp ce uneori starea sa de sănătate devine precară, medicii indică faptul că fostul preşedinte sud-african are o mare rezistenţă şi starea lui tinde să se stabilizeze în urma unor intervenţii medicale”, potrivit unui comunicat difuzat de preşedinţie. Nelson Mandela, eroul luptei antiapartheid, care a împlinit 95 de ani pe 18 iulie, şi-a petrecut ziua de naştere la Spitalul Mediclinic Heart din capitala Africii de Sud, unde a fost internat de urgenţă pe 8 iunie din cauza unei infecţii pulmonare