Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi, într-o conferință de presă, răspunzând unei întrebări, că nu o să demisioneze și nu o să fie demis din vreo funcție politică dacă rezultatul la alegerile europarlamentare nu va fi cel propus, adică de cel puțin 20%.
„Nici nu o să demisionez, nici nu o să fiu demis din vreo funcție politică și nici nu mi se pare o soluție la ceva. Oricare va fi rezultatul, va fi analizat în conducerea partidului și, desigur, dacă va fi cazul, se vor lua măsuri”, a spus Klaus Iohannis.
Iohannis a anunțat totodată că se va fi prezent la mitinguri electorale și în afișele pentru campania pentru europarlamentare. Iohannis nu se consideră „locomotiva” electorală a PNL și spune că prezența sa în campanie „sigur nu strică”, însă rămâne de văzut cât de mult va ajuta pentru obținerea de mai multe voturi.
Primar al municipiului Sibiu i-a îndemnat pe sibieni să voteze cu liberalii la europarlamentare.
„Aici (la Sibiu — n.r.) va fi interesant de urmărit. Sper să se ia sibienii după mine”, a afirmat Klaus Iohannis.
El speră și la nivel național ca liberalii să obțină un scor bun la europarlamentare, însă nu crede că absența PRM de la aceste alegeri va aduce vreun avantaj PNL.
„Mi-e greu să cred că voturile PRM vor veni spre PNL. Unde se vor duce, vom vedea. E posibil să stea acasă”, a spus Klaus Iohannis.
Prim-vicepreședintele PNL se așteaptă la o prezență de 30% a românilor la europarlamentare, ceea ce va însemna un „absenteism pronunțat”.
„Eu cred că vom avea un absenteism pronunțat, ceea ce e păcat, pentru că acesta e momentul în care omul simplu poate să facă politică, restul sunt povești. În afară de prezidențiale, alegerile din ultimii ani nu au adus nici măcar 50% din alegători la urne și proporția cea mai mică s-a înregistrat la europarlamentarele de data trecută. Aceasta arată că interesul pentru tematică e relativ scăzut și de aici explicația relativ simplă. Oamenii nu înțeleg mare lucru de acolo, deci nu se duc. (…) Eu evaluez la 30% (prezența la vot — n.r.)”, a comentat Klaus Iohannis.
El crede că de vină pentru absenteismul românilor la vot la europarlamentare sunt și candidații, și politicienii, care nu reușesc să le explice oamenilor destul de bine ce înseamnă acest scrutin.
Klaus Iohannis apreciază că rezultatul europarlamentarelor va conta în perspectiva alegerilor prezidențiale, pentru că acesta „arată câtă rezonanță are un partid”.
Klaus Iohannis a apreciat de asemenea că scumpirile din 1 aprilie îi nemulţumesc pe români şi opoziţia e singura care va avea de câştigat în urma acestora.
„Românii vor fi foarte nemulţumiţi şi pe bună dreptate. Şi eu sunt foarte nemulţumit. Dacă va însemna mai multe voturi pentru opoziţie? Putem doar să bănuim. Eu cred că da”, a declarat acesta.
Întrebat dacă liberalii vor câştiga voturi în urma scumpirilor decise de Guvern, a răspuns: „Nu ştiu dacă vom avea de câştigat, dar românii au de pierdut.”