Nicolicea: În ce privește pragul pentru abuzul în serviciu avem două repere

Președintele Comisiei juridice de la Camera Deputaților, Eugen Nicolicea, a declarat joi că vor fi dezbateri cu privire la pragul ce va fi stabilit pentru abuzul în serviciu, având în vedere că există două repere în legile care privesc DNA și că este la latitudinea legiuitorului să stabilească această sumă.

„Curtea Constituțională spune că legiuitorul este cel care va stabili acest prag. Avem două repere: infracțiunea de abuz în serviciu, ca să fie de competența DNA, trebuie să aibă un prejudiciu, mă refer la abuz în serviciu cu prejudiciu, de peste un milion de euro, iar tot în legile care privesc DNA există infracțiuni grave de la 600.000 de euro în sus. Acestea sunt cele două repere pe care le avem. Dacă vă aduceți aminte, suma propusă de Guvern pentru care ar deveni infracțiune este mult mai mică, era de 200.000 de lei, adică aproximativ 40.000 — 50.000 de euro, mult sub pragurile acestea de 600.000, respectiv de un milion de euro”, a spus Nicolicea, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a adăugat că stabilirea pragului se poate face atât prin proiect de lege, cât și prin ordonanță de Guvern.

„Situația este încurcată în ceea ce privește calificarea acestei infracțiuni. O ordonanță de urgență este la fel de bună ca și legea, doar că prin lege este stabilit de către Parlament acest prag și cred că ministrul Justiției a și afirmat acest lucru, că cel care poate să facă acel lucru este Parlamentul. Cu privire la termen, asta este! Parlamentul lucrează în ritmul în care lucrează, pe de o parte trebuie să ne grăbim, pe de altă parte ni se spune că, dacă ne grăbim, nu există suficientă dezbatere. Trag doar semnalul de alarmă că în perioada nerezolvării situația este încurcată”, a susținut el.

Întrebat dacă Legislativul mai are timp să stabilească acest prag având în vedere că se apropie vacanța parlamentară, Nicolicea a spus că o va face când va avea timp.

„Dacă nu va avea timp, o va face atunci când va avea timp. Pe perioada acesta lucrurile care sunt încurcate se datorează celor care le-au încurcat, dacă vă aduceți aminte, cei care erau vocali cu privire la Ordonanța 13”, a afirmat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.