Regizorul filmului Phoenix spune că, Nicu Covaci „și dacă vrea, nu poate să mai moară”.
”…Nu cred că am realizat pe cine am avut contemporan”, spus Radu Nema, la Antena3CNN.
„Despre Phoenix se poate vorbi doar la viitor, nici măcar la prezent. Și aș încheia cum a încheiat foarte bine filmul (…), și aș spune că ideea, chiar și de vrea, nu poate să mai moară. Nicu Covaci și dacă vrea, nu poate să mai moară…”.
Eu am fost de multe ori acuzat când am avut un spectacol „Eminescu și Covaci”. Credeam că, fiind printre noi și putând să bem o bere cu el și să-i strângem mâna, credeam că e de-al nostru.
(…) El a împărtășit bucurie tuturor și după un an, doi în care am fost cu filmul la absolut toți cei care l-au iubit și îl iubesc, îl vor iubi, el tuturor le-a strâns mâna și toți cei care l-au întâlnit au lăcrimat la propriu și la figurat. Ca el nu or să mai fie”, a mai spus regizorul.
Nicu Covaci, liderul legendarei trupe Phoenix, a murit vineri seara. Liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, avea 77 de ani. El a fost operat în luna martie, de urgenţă, pe creier, la Spitalul Judeţean Timişoara.
Eu hai , exagerați de acum. Phoenix a fost un fenomen într-o anumită conjunctura și punct. A rămas blocat în acel trecut fără să aducă ceva actual. Sa se renască
Nicu Covaci suntem toti !
Im memoriam Nicu Covaci…
https://mondorama.ro/flashback/victor-boldar-phoenix-ultimul-concert