Nicuşor Dan a promulgat astăzi legea care a actualizat cadrul legislativ din domeniul monitorizării electronice a persoanelor inculpate / Introducerea alertei de apropiere a frontierei consolidează capacitatea de control şi reacţie a autorităţilor
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a promulgat astăzi legea care a actualizat cadrul legislativ din domeniul monitorizării electronice a persoanelor inculpate, el arătând că introducerea alertei de apropiere a frontierei consolidează capacitatea de control şi reacţie a autorităţilor, în timp real.
”Am promulgat astăzi legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă care a actualizat cadrul legislativ din domeniul monitorizării electronice a persoanelor inculpate de săvârşirea anumitor infracţiuni, astfel încât România să aibă toate reglementările necesare pentru a-şi respecta noile obligaţii date de contextul aderării la spaţiul Schengen”, anunţă preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.
Şeful statului arată că, în completarea normelor existente, Ordonanţa a introdus în anul 2024 alerta de apropiere frontieră, care se declanşează în situaţia constatării prezenţei dispozitivului electronic purtat de persoana supravegheată la o distanţă mai mică de 30 km de frontieră.
”Noile prevederi actualizate, inclusiv introducerea alertei de apropiere a frontierei, consolidează capacitatea de control şi reacţie a autorităţilor în timp real pentru a se asigura că măsurile judiciare sunt respectate”, explică el.
”Finalizarea procesului legislativ şi toate aceste prevederi permit ca monitorizarea electronică să fie realizată unitar şi coerent, cresc siguranţa publică, protejează mai bine victimele şi aliniază România la standardele europene în materie de justiţie şi securitate”, afirmă preşedintele Nicuşor Dan.
Daaaaa , le-a aliniat în zig zag !
Bună!
Cu el,cu Nicușor e vai de noi!
Oare nu e conștient ca este doar un pion pe care il joacă serviciile si unii puternici de afară ?
Daca ar fi conștient si cu demnitate si-ar da DEMISIA.
Problema in Romania este ca desi are legi, ele nu se respecta.
El a preluat tot textul scris de o persoana…nu are capaitatea de a gandi.
Sa nu mai abereze cu standarde europene- nu exista aceasta minciuna. Numai un prost care viseaza spune asa ceva.
CCR „s-a șters” cu justiția..
Presedintele -inca, descrie o alta Romanie, una din halucinatiile personale, caci, Romania actuala e pe farash ! Curba de sacrificiu pt varstnici, mame, tineri, anulare democratie, tezaur instrainat de pnlista…
Justitie = alegeri anulate ilegal, si infra ctori scapati pe banda rulanta
Securitate = bagarea batului prin gard la rusi, zvonistica cum ca ne ataca rusii, ca sa justificam niste zeci de miliarde de euro aruncati pe fiare vechi
„securism constitutional”? Amendamente ILEGITIME SI NECONSTITUTIONALE LA LEGEA FUNDAMENTALA PENTRU A BAGA, PRIN IDIOTI UTILI, ROMANIA IN RAZBOI? PENTRU A RIDICA CENZURA SI CONTROLUL MAOIST ASUPRA LIBERTATII, CASTIGATE IN 1989, PRIN SANGE? JOS CENZURA, COTIDIANUL! JOS CENZURA! AU MURIT ROMANII IN STRADA CA VOI SA AVETI DREPTURI SI CONSTITUTIE ASTAZI!
Din ce vedem zi de zi ,cred ca ar fi bine de dat o lege, ca toti care au functii si dau decizii pt. tara si popor, sa fie obligati o data pe an ,sa faca un control psihiatric.
Monsieur le Président , ….. „Aşa, şi ?”
Apropo , vă rog să nu uitaţi de bileţelu’ pe care scrie : „Voi face tot ce ţine de mine pentru a recâştiga ȋncrederea românilor ȋn instituţiile statului şi pentru a le reda românilor speranţa că România va deveni ţara ȋn care noi şi copiii noştri să vrem să trăim. „
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
El gandeste cum vorbeste si viceversa. E userist.
…face ca cetatenii romani sa nu dea „Doi Bani” pe declaratiile lui !.
s-a lovit la cap de buda? probabil ca primul ajutor ar insemna medicatie adecvata…
acel criminal care a ucis o femeie este inca liber, restul sunt povesti.marioneta esti.