
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că a existat o influență a Serviciului Român de Informații în viața politică și în zona economică.
El a adăugat că un director civil ar trebui să reprezinte garanția că vor dispărea anumite ‘excese’ și interferențe în zone în care acestea nu ar trebui să existe.
”Am avut o influență – mai puțin a SIE – dar am avut o influență a SRI în viața noastră politică, în decizii, în zona economică. Și atunci persoana care va conduce SRI este o persoană care va avea putere în statul român. Bineînțeles că noi trebuie să facem două lucruri. Pe de o parte, ca partea operativă să nu fie zdruncinată, pentru că sunt chestiuni de securitate foarte serioase de care serviciul ăsta se ocupă. Pe de altă parte, să prevenim ca excesele pe care le-am văzut de-a lungul timpului, interferențele cu diferite fenomene sociale cu care nu trebuia să interfere, să dispară. Și un director civil ar trebui să fie garanția pentru lucrul ăsta”, a spus Nicușor Dan.
Șeful statului a precizat că va face nominalizările pentru conducerea SRI și a SIE ‘la momentul oportun’, când subiectul nu se va suprapune cu alte teme de discuție.
”La momentul oportun, pentru că este un dialog (…) între președinte și partidele din coaliție, între partidele din coaliție între ele și, la momentul în care această discuție nu se va suprapune cu alte discuții care sunt la fel de importante pentru stabilitatea noastră, o vom avea și o vom tranșa. (…) În momentul potrivit, discuția va avea loc între mine și partide. Mai mult de atât nu pot să spun”, a declarat el. A
toata firmele din tzara e parazitata de SRIisti si Meletzeeni pensionatzi….la 50 de ani cu pensii de zeci de mii de lei….sunt zeci de mii de asa zisi patriotzi ce au luptat cu ratzustele in cadaavind sapca pe cap in timp ce numarau spaga si spertzurile primite peste zi
Si Silviu Perdoiu cui ii apartine pana la final ? Vorbeste pe nas muculescu asta !
‘…ar trebui…’, punctul pe Y!