Nicuşor Dan, dat afară cu poliţia din primărie

Nicuşor Dan a fost dat afară, miercuri, din sala de şedinţe a CGMB. Deputatul a fost acuzat că a întrerupt şedinţa.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Nicuşor Dan, dat afară cu poliţia din primărie

Nicuşor Dan a fost dat afară, miercuri, din sala de şedinţe a CGMB. Deputatul a fost acuzat că a întrerupt şedinţa.

Nicuşor Dan a fost dat afară, miercuri, din sala de şedinţe a CGMB. Deputatul a fost acuzat că a întrerupt şedinţa. Polițiștii locali care l-au dat afară au acționat la cererea președintelui de ședință, Orlando Culea. Nicușor Dan spune că nu înțelege decizia lui Orlando Culea, mai ales că

„Senatorii şi deputaţii au dreptul să participe la şedinţele de consiliu judeţean sau local să spună ce doresc. Am făcut o cerere acum două zile, am depus-o la registratură şi am vrut să iau cuvântul, aşa cum legea îmi permite. Preşedintele de şedinţă spune că regulamentul CGMB este mai important decât legea, ceea ce este o aberaţie juridică”, a declarat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan spune că ar fi vrut să vorbească tuturor consilierilor în legătură cu situația  bulevardului Berzei – Buzeşti, care nu ar avea nici azi procesul verbal de recepţie.

„Printr-un proiect de pe ordinea de zi se transferă de la PMB către Adminstraţia Străzilor o lucrare care nu a fost niciodată recepţionată de primărie, tocmai pentru că există o serie de neregularităţi, nu există un proces verbal de recepţie. Ca să existe un proces verbal de recepţie, trebuie să vină Inspectoratul de Stat în Construcţii să constate că totul este conform cu autorizaţia”, a mai declarat Nicuşor Dan. Reprezentanţii PMB au transmis că afirmaţiile deputatului pe acest subiect sunt false, existând un proces de recepţie.

Primăria Municipiului Bucureşti respinge afirmaţiile lui Nicuşor Dan, conform cărora Bulevardul Buzeşti – Berzei nu a putut fi recepţionat, ca fiind total nefondate.

De altfel, într-un comunicat de presă remis Mediafax, Gabriela Firea spune că „Îl informez pe domnul Nicuşor Dan, care acum câţiva ani, când se pregătea să candideze la Primăria Capitalei, se erija în salvatorul Bucureştiului şi îşi făcuse un obicei din a contesta în instanţă, la comandă, iniţiativele primăriei, că se află într-o gravă eroare: bulevardul Buzeşti-Berzei-Uranus are un proces verbal de recepţie, iar informaţiile pe care le-a oferit presei sunt false şi nefundamentate şi nu reprezintă altceva decât instrumente politice prin care doreşte să îşi facă reclamă. Un om politic bine intenţionat, care doreşte cu adevărat să îmbunătăţească viaţa alegătorilor săi ar trebui să se documenteze şi să-şi canalizeze energia în proiecte reale, cu soluţii autentice şi nu să persiste în greşeală, acuzând oponenţii politici de fapte sau nerealizări imaginare”.

Primăria Capitalei arată că bulevardul a fost modernizat în cadrul obiectivului de investiţii „Străpungere Buzeşti-Berzei-Uranus”. Lucrările de proiectare şi execuţie au fost executate în baza contractului nr. 3675/ 15.06.2007, încheiat între PMB şi Asocierea SC Tehnologică Radion SR & SC SCT SĂ & SC Euroconstruct Trading 98 SRL & SC Via Proiect SRL.

Nicuşor Dan a declarat că va face plângere penală împotriva peşedintelui de şedinţă, Orlando Culea.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

    1. Tot USR este de un inimaginabil si penibil comportament patologic.Dar, chiar asa penibil Nicusor Dan este mai lucid decat procurorul general, Taica Lazar , care nu cunoaste ca Legea bate Regulamentul….”Preşedintele de şedinţă spune că regulamentul CGMB este mai important decât legea, ceea ce este o aberaţie juridică”, a declarat Nicuşor Dan. Bre, Lazare, ai luat la cunostinta de aberatie ? Cand o sa termini Facultatea de Drept te facem Minstru’Dreptatii in Congo!

  1. Of, Nicusoare, iar te expui nejustificat. Cauza nu-i destul de însemnată, iar tu nu esti îndeajuns de relevant. Uita si iartă, noi te așteptam înapoi in salon, orice-ar fi.

  2. Saracu` de el…chiar nu il baga nimeni in seama…asa ca s-a gandit sa se bage singur in seama…din ciclul „ce caut eu in viata mea” ….oare chiar nu vede in oglinda ce scrie pe fruntea lui!? ” PENIBIL”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.