„Este o revenire la practica constituțională de dinainte de 2018, care întărește rolul Președintelui ca garant al respectării Constituției. Această clarificare a fost făcută în urma sesizării mele, în cadrul căreia Curtea Constituțională a admis obiecția și a declarat neconstituțională o lege privind reorganizarea unor unități de cercetare”, a transmis președintele Nicușor Dan.
Înfrângere la CCR și în Parlament pentru Nicușor Dan
În iulie, Nicușor Dan sesiza pentru prima data CCR. La acel moment a atacat la CCR legea privind prevenirea și combaterea xenofobiei și a antisemitismului. Printre motivele invocate de președinte se numără și cel al faptului că textul legii lasă loc de intepretări.
CCR, însă, l-a contrazis pe președinte și i-a respins sesizarea. În decembrie, Nicușor Dan trimitea legea în Parlament spre reexaminare. Atât Senatul, cât și Camera Deputaților au respins obiecțiile președintelui. Astfel, dacă decizia CCR anunțată de Nicușor Dan se va aplica imediat, acesta va putea să sesizeze din Curtea asupra acestei legi.
În caz contrar, va trebui să o promulge obligatoriu, în contextul în care nu mai există alte căi de atac.
Nicușor Dan, contestator la CCR
Ultima lege pe care președintele a sesizat-o la CCR este Legea Novak, care prevede ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă, în competițiile naționale oficiale, să fie sportivi români.
„Susțin ferm obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi și de a investi în formarea lor. Aceste scopuri sunt legitime și necesare. Totuși, ele trebuie realizate cu respectarea Constituției României și a dreptului Uniunii Europene, la care România este parte. Legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, consacrate atât de Constituție, cât și de tratatele europene, prin raportarea directă la cetățenia sportivilor.
In plus, legea afectează dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor europeni la competițiile naționale. Totodata, nu respectă cerințele de calitate și claritate a legii, inclusiv prin stabilirea unor sancțiuni contravenționale care depășesc cadrul general prevăzut de legislația în vigoare, fără o derogare expresă. Experiența altor state europene și regulamentele UEFA arată că sprijinirea sportivilor formați local se poate face eficient fără criterii bazate pe cetățenie, ci prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare”, a transmis Nicușor Dan.
CCR-ul a lasat ‘ultimul cuvant’ presedintelui. Acum e bine. Cand va fi un alt presedinte, nu va fi bine si CCR-ul ii va lua ‘ultimul cuvant’. Si uite asa, in functie de orientarea politica a presedintelui, CCR-ul isi va schimba opiniile. ‘Domocratie originala’, vorba raposatului presedinte…