Nina Batalli, între România şi Italia

Institutul Italian de Cultură vă invită să vizionaţi expoziţia pictoriţei Nina Batalli. Absolvind Facultatea de Litere, Nina Batalli a studiat pictura la Facultatea de Arte din Bucureşti între anii 1934 şi 1939, debutând la „Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură” din 1939. Expune pentru prima dată la „Salonul Oficial de Primăvară” în 1939. În 1940 […]

Nina Batalli, între România şi Italia

Institutul Italian de Cultură vă invită să vizionaţi expoziţia pictoriţei Nina Batalli. Absolvind Facultatea de Litere, Nina Batalli a studiat pictura la Facultatea de Arte din Bucureşti între anii 1934 şi 1939, debutând la „Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură” din 1939. Expune pentru prima dată la „Salonul Oficial de Primăvară” în 1939. În 1940 […]

Institutul Italian de Cultură vă invită să vizionaţi expoziţia pictoriţei Nina Batalli.

Absolvind Facultatea de Litere, Nina Batalli a studiat pictura la Facultatea de Arte din Bucureşti între anii 1934 şi 1939, debutând la „Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură” din 1939. Expune pentru prima dată la „Salonul Oficial de Primăvară” în 1939. În 1940 are prima expoziţie personală la Ateneu, în sala alăturată expunând atunci Ion Ţuculescu.

Un laitmotiv al picturii Ninei Batalli va fi nudul. “În ordine cronologică primul pare a fi «Nud cu pantofi roşii». Este vorba de un studiu, credem, foarte marcat de vaporozitatea tuşei lui Şirato şi de arta franceză, unde carnaţia femeii este translată în limbaj cromatic cu mare măiestrie şi unde un accent roşu, plecând de la pantofi spre sfârcurile sânilor şi spre buze, punctează zonele de seducţie. Am mai remarcat în portretele «Ma», «Sofia», elementul de modă, de doamnă de lume, exprimarea cochetăriei în pictură şi această reflectare a modei, pe care am notat-o şi în alte picturi româneşti ale perioadei, poate fi un efect al Art Déco în genul major al picturii. Notăm aici, în acest sens, pantofii roşii şi bretonul tipic.

Peisaj din Parcul Herăstrău

Foarte interesante sunt aici şi culorile, unde galbenul foarte luminos al pânzei pe care este aşezat modelul mediază între verdele pânzei din dreapta jos şi albastrul din jurul capului acesteia. Albastru puternic juxtapus unei zone de brun, verde luminat de un obiect roz; galben; sunt culori greu de ţinut împreună şi totuşi tabloul ne dă senzaţia de plăcere şi armonie. Unul dintre cele mai voluptuoase nuduri pictate de artistă în acest timp e «Nud cu tocă roşie şi brăţară verde»”. Modelul „Nudului la oglindă”, văzut exclusiv din spate, cu accent pe şezut, a fost ales să exprime nu doar forţa erotică a carnalităţii, ci şi graţia feminităţii. Impresionant şi tabloul „Pe plajă”. “Este pictura care anunţă altă epocă, alt spirit al vremurilor, departe de vâltoarea cumplită a războiului ce se încheiase: două siluete, un el şi o ea, nudişti, văzuţi din spate pe malul mării, totul cu mare naturaleţe şi simplitate”.

Peisaj maritim

Din 1948 se stabileşte în Italia şi în 1949 expune la Napoli. Din această perioadă datează cel mai reprodus portret al lui Mircea Eliade, de a cărui familie artista era legată de mulţi ani prin legături de prietenie. În 1951 expune la “Medusa”, în 1954 la Chiurazzi şi în 1955 la “Galeria del Vantaggio” din Roma. Alte expoziţii ce au făcut-o să strălucească pe simeze au fost în 1955 la Salerno şi în 1956 la “Galleria Gianferrari” din Milano. Poate cea mai importantă expoziţie a sa este cea din 1975 de la Roma, când expune la “Centro D’Arte” La Barcaccia „Peisaje din Honduras”, ocazie cu care Monica Lovinescu aminteşte evenimentul la Radio Europa Liberă. În catalog apar texte semnate de poetul italian Mario Luzi, de Giorgio Prosperi şi de Marino Piazzolla; în alte ocazii opera ei a fost prezentată de pictorul Giovanni Omiccioli.

Albumul Nina Batalli, o pictoriţă între România şi Italia

Eclectismul ce caracterizează pictura Ninei Batalli, accentuat în urma contactului cu atmosfera italiană, corespunde personalităţii culturale a artistei. Casa sa de la Roma era un important loc de întâlnire şi de dezbatere de idei pentru intelectualii italieni şi pentru cei români aflaţi în exil, plecaţi din ţară din motive politice. Arta Ninei Batalli a fost distinsă cu numeroase premii în Italia şi la nivel internaţional, în special pentru deosebita ei sensibilitate şi capacitate de a surprinde peisajul în note emotive intense şi delicate.

La Librăria Cărtureşti, în data de 24 iunie la ora 17.00, va fi prezentat volumul „Nina Batalli (1913 – 1993) – Una pittrice tra Romania e Italia”, Pacini editore, Pisa, martie 2012.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.