Autorul atentatului comis în oraşul francez Nisa reuşise să ajungă în zonă minţind poliţia că transporta îngheţată şi a aşteptat multe ore în maşină pentru a putea ataca, afirmă surse citate de publicaţia britanică Express, scrie Mediafax.
Mohamed Lahouaiej Bouhlel, un francez de origine tunisiană în vârstă de 31 de ani, închiriase camionul cu două zile înainte şi ajunsese în centrul oraşului Nisa minţind poliţia că transporta îngheţată.
Poliţia ar fi permis staţionarea camionului pe Bulevardul Promenade des Anglais din Nisa, au declarat surse din cadrul autorităţilor franceze.
Carol Davis, un martor al atacului terorist de joi seară din Nisa, a spus pentru RT că forțele de securitate nu au acordat atenția necesară zonei în care a avut loc tragedia. În locul respectiv ar fi fost doar câțiva ofițeri care „doar se plimbaU pe acolo, majoritatea timpului vorbind între ei”, scrie B1.ro.
„Deși sunt sub stare de urgență, nu pare a exista niciun fel de securitate” a spus martora, supărată pe lipsa prezenței poliției de la un eveniment organizat pe una din străzile importante din oraș, la care participau 1000 de persoane.
„Cu doar o zi în urmă, am plecat de pe plajă pentru că am crezut că oricine poate veni aici pentru a ne împușca” a completat ea, adaugând că localnicii sunt furioși din cauza modului în care sunt organizate forțele de ordine. „Vedem foarte puțină securitate aici, vedem foarte puțină armată, vedem câteva persoane cu arme automate, doar se plimbă prin zonă, fără a se uita atent, mai mult vorbind între ei”.
Acesta nu este primul incident în care forțele de securitate sunt acuzate că nu au făcut tot ce le-a stat în putință prentru a preveni evenimente tragice, avocatul unui tânăr ce a murit în atacul terorist de la sala de concerte Bataclan din Paris, a afirmat că autoritățile belgiene au permis teroriștilor să intre pe teritoriul francez din cauza sistemului de supraveghere și informații care nu și-a facăt datoria.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.