Niță (PSD): USL va modifica structura de atragere a fondurilor europene

Vicepreședintele PSD Constantin Niță a declarat, luni, la RFI că actualul Guvern nu a luat nici o măsură de stimulare a economiei. El a criticat declarațiile lui Adriean Videanu legate de programul economic al USL.

Fostul ministru pentru IMM, Constantin Niță a declarat că „domnul Videanu când face asemenea aprecieri să se gândească că este la putere şi s-o facă domnia sa”. „De ce nu face PDL-ul o reducere „şoc”, aşa cum ne-a spus domnia sa, de la 24 la 19 la sută mâine, astăzi? Sigur, este uşor să critici atunci când nu prea ai idei multe”, susține Niță.

„Cred că domnul Videanu ar fi bine să se uite la propriul Guvern, la propriul program, dacă există, pentru că eu nu am văzut un program al PDL-ului, prin care să-şi angajeze anumite direcţii până în 2012”, a mai spus vicepreşedintele PSD.

Niţă precizează că programul economic al USL este făcut „pe o bază reală”. „El a fost discutat cu patronate, cu oameni de afaceri, cu sindicate, cu oameni din sectorul academic, deci nu l-am făcut aşa, la întâmplare. Ceea ce aţi văzut dumneavoastră este o sinteză, el are peste o sută de pagini, cu calcule, cu analize, cu impact bugetar. Păi, sigur că nu i-am dat domnului Videanu impactul bugetar, nu cred că-l interesează aşa ceva, dar pot să i-l dau, dacă-l interesează foarte mult”, a mai declarat vicepreședintele PSD.

Constantin Niţă susține că odată ajunsă la putere, USL va modifica „toată structura de atragere a fondurilor europene, pentru că este inacceptabil ce se întâmplă în momentul de faţă, este o birocraţie excesivă”. „Vom crea un minister care se va ocupa numai de această chestiune”, a mai adăugat Constantin Niță.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Ghetu 854 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.