„Noaptea ursului“, a lui Răzvan Macovei, prezentat la Los Angeles

 „Noaptea ursului”, lungmetrajul de debut al regizorului Răzvan Macovei, prezentat la Festivalul de Film Sud-Est European de la Los Angeles.

 Cu sprijinul ICR New York, lungmetrajul de debut al tânărului regizor și producător Răzvan Macovei va rula, în premieră americană, în 3 mai 2019, la prestigioasa Laemmle Music Hall, situată în bine cunoscutul cartier Beverly Hills. Pelicula „Noaptea ursului” este prezentată în cadrul Festivalul de Film Sud-Est European de la Los Angeles (SEEfest), proiecția filmului fiind urmată de o conversație a regizorului cu Vera Mijojlić, curatorul Festivalului, și de un Q&A.

Filmul de debut al lui Răzvan Macovei, cunoscut până acum pentru reclamele și clipurile realizate, este bazat pe un text teatral de Ignacio del Moral. El spune povestea a trei adolescenți rebeli, aflați în plin proces de maturizare, care se confruntă cu problemele tipice vârstei și sunt nevoiți să facă față unor serioase relevații personale și morale.

Desfășurată în perioada 1-8 mai, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului s-a deschis cu o altă producție românească, ultimul film al Ancăi Damian, „Moon Hotel Kabul”, iar în 2 mai a fost prezentat documentarul Monei Nicoară și al Danei Bunescu, „Distanța dintre mine și mine”. Anul acesta, Festivalul atrage atenția asupra unor regizori care abordează probleme existențiale, etice și istorice complexe, prin intermediul unor producții originale și îndrăznețe.

Festivalul a fost fondat în anul 2002 cu scopul de a face cunoscut, prin intermediul creațiilor cinematografice, sud-estul Europei, regiune ale cărei probleme socio-politice sunt adesea neînțelese de către publicul american. SEEfest este unul dintre cele mai importante zece festivaluri de film din Statele Unite ale Americii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.