Potrivit jurnaliştilor de la Gazeta Sporturilor nu mai este niciun dubiu că Dan Condrea, patronul companiei Hexi Pharma controlează şi laboratorul unde sunt verificaţi dezinfectanţii.
Conform sursei citate, pe 28 martie 2013, patronul Hexi Pharma se oferă să plătească daunele pentru că a inundat un vecin şi oferă în acest scop datele financiare ale Unilab, de unde urma să-i vireze banii.
Astfel jurnaliștii au publicat un e-mail care arată cum controla Dan Alexandru Condrea laboratorul de analize, deși acum patru zile nega acest lucru.
”Da, m-am angajat să suport costul reparației daunelor cauzate de infiltrație, la prețul pieței. Vă rog să luați factura pe materiale și manoperă pe firma cu datele de mai jos”, îi scrie Condrea în email, păgubitului. După care urmează datele Unilab.
În același timp, Gazeta mai arată că prin intremediari, Condrea a încercat mituirea unei vedete TV, pentru ca prezentatorul să fie mai blînd în relatarea cazului antisepticelor diluate.