Stații radio portabile folosite de Hezbollah au explodat miercuri după-amiază în sudul Libanului și în suburbiile sudice ale Beirutului, a declarat o sursă de securitate și un martor, amplificând și mai mult tensiunile cu Israelul, la o zi după explozii similare lansate prin intermediul pagerelor grupării.
Cel puțin una dintre explozii a avut loc lângă o înmormântare organizată de Hezbollah, pentru cei uciși cu o zi înainte, când mii de pagere folosite de grup au explodat în întreaga țară și au rănit mulți dintre luptătorii grupării.
Gruparea, care a fost dezorganizată pentru scurt timp de atacurile cu pagere, a declarat miercuri că a atacat poziții de artilerie israeliene cu rachete, în prima lovitură împotriva dușmanului său de când exploziile au rănit mii de membri ai săi în Liban.
Stațiile radio portabile au fost achiziționate de Hezbollah în urmă cu cinci luni, cam în aceeași perioadă în care au fost cumpărate pagerele, a declarat o sursă din domeniul securității.
Sunt deja trei morţi şi zeci de răniţi în urma exploziilor de miercuri, potrivit unui prim bilanţ.
@Aelia
E aberant sa sustii sa fie admirati niste genii ai raului pe pamant.
Hezbollah are sa treca la porumbeii mesageri, pana cand incep sa explodeze si aia.
Toata strategia teroristilor a fost sa evite tehnologia de ultima ora(smarthphones/smart devices) si sa foloseasca cea veche si simpla bazata pe radio. Doar ca Israelul a preparat aparatele cu explozibil inainte sa ajunga la teroristi.
Am ramas surprins ca teroristii aia idioti au distribuit mii de pagers in organizatie si nici unul din ei nu a fost in stare sa le verifice inainte. Au explodat pagers si nimeni nu s-a gandit sa verifice statiile de emisie-receptie si alte aparate cumparate probabil de la acelasi distribuitor.
Nu e normal ca in 2024, astia de folosesc pagere sau alte aparaturi „evoluate” si care inca mai omoara femei cu pietre in piata centrala si fac si trofee si se lauda, sa nu mai existe pe aceasta planeta? Din partea mea sa mearga TOTI la virginele de dincolo, sa le aiba pe TOATE, repede, acolo la ei, nu in Europa.
Acum au aflat civilii libanezi si intreaga lume cine este Hezbollah in realitate: toti cei cu pantalonii gauriti. Vecinul, medicul de familie, brutarul de la care iti iei painea, pisica verisorului, cainele:)) Si (vai ce surpriza!!) Ambasadorul Iranului in Liban!! Vai, dar cum indrazniti sa il suspectati tocmai pe el! Doar daca apesi pe buton si ii ia foc nadragii sa fi sigur ca e Hezbollah. Ingenios mod de a anihila o retea de servicii secrete.. ma intreb oare cum au stiu de secretul cu pagerele??
Cred ca cine a venit cu planul asta cu pagerele o sa fie medaliat de guvernul sau.Bravo Mossad!
Perfect, Operatiune cu penseta, bravo Israel!
Cu Mai putine daune colaterale nu cred ca SA Mai luptat vreodata in Istorie.
Tot respectful Fata de Israel.
Opaaa ! stiti baieti vorba aia celebra : „daca tot bagi batul prin gard ptegateste’te ca in curand voi sari gardul la tine si vai fi vai si amar de tine”. Nu m’as mira ca in toata confuzia si haosul general din Liban, israel sa invadeze si sa ii puna pe infideli cu botul pe labe, din sud pana in nord iar pe nasrallah sa il puna in botnita si lesa
Intermediarul intre Allah si slujitorii lui, un fel de agentie de turism la „all inclusive plus 72 de fecioare”.
Stai sa vezi cand or sa explodeze caprele si porumbeii voiajori!
Evreii sunt de admirat nu de urat. Am vizitat Israelul acum ceva ani si de atunci am inteles cine e puturosul si cine e muncitorul si creativul in tara aia. Zona controlata de Autoritatea Palestiniana pare cat de cat rezonabila. Cealalta zona palestiniana, aia de s-a transformat in asezare de corturi? Fetze mai deformate de ura nu am vazut in viata mea; am intrat si iesit dupa 5 minute. Bravo lor ca rezista acolo inconjurati numai de dusmani. In plus nu au reurse si nici apa. Singura lor resursa este cea umana si in disputa cu arabii pare mai mult decat suficient. Bravo Israel!
Evreii au obținut vreo 200 de premii Nobel. Pentru faza asta mai trebuie să primească unul.
Saracii teroristi Hezbollah. Cum sa nu iti fie mila de niste criminali? Israelienii astia nu inceteaza, au ei ceva cu gruparile teroriste. Nu-i asa tiktokerilor care plangeti de mila si dupa hamasisti?
Teroristii folosesc pagere, sau foloseau mai bine zis, acuma cică trec pe comunicație cu pahare cu sfoară, că porumbeii sunt scumpi.
@Ostap Bender
Poate ca sunt ceva mai dezvoltai tehnologic din furturi de tehnologie de la altii, pentru ca ei tiparesc banii si pot sa corupa cu banii lor falsi, dar singura lor preocupare este sa ucida si sa distruga. Se mai sacrifica ritual si intre ei.
@maxtor
Ba da! Niste asasini insetati de sange. Astia sunt adevartul pericol pentru umanitate. Ei pornesc razboaiele si tot ei zbiara ca se apara.
va dati seama la ce nivel tehnologic e Israel, la ani lumina fata de fundamentalistii aia, care stiu doar rachete, bombe, ucis, macelarit, allahu akbar samd, norocul lor e ca le mai da Iranul din ele, asa cum or fi, plus aia cu mult prea mult petrol fonduri, altfel erau tocati de mult.
Si uitati-va ca totusi in Israel e democratie, sunt manifestatii, alegeri, sunt drepturi ale omului respectate, chiar cu tot apartheidul lor, dupa mine, Israel ar fi meritat sa cucereasca toate tarile din jur, sa isi ia toata Arabia, ca sa o civilizeze si democratizeze real, nu mai zic de cate fac la ei in desert (in 50 de ani de plantat masiv milioane de copaci ani la rand au reusit sa ii faca sa si reziste si au impadurit efectiv o buna parte din ceea ce era desert,daca va uitati pe GoogleMaps-satellit- o buna bucata de Israel e mai verde decat orice bucata din orice tara din jur, inclusiv Cipru, Turcia, Liban). Plus ce fac in kibutz-uri, ca fac agricultura performanta in desert, chiar respecta deviza „omul sfinteste locul” .
Ceilalti, degeaba au avut si au, ca isi bat joc de ce au, stiu doar „moarte Israelului”, atat, pt asta traiesc, ca sa moara sa moara cumva si Israel!
Ambasadorul iranian era ”decât” un colecționar de antichități. Dar nemaifiind prin zonă antichități (le-au făcut pra ăia de la ISIS), a trecut la colectatul de vechituri că erau vintage. Și ca orice persoană rafinată din Orientul Mijlociu, alături de ceasul de aur de acum 100 de ani, a zis să poarte și ceva în ton cu ceilalți participanți la întâlnirle lor publice și secrete, ca să se recunoască între ei, cunoscătorii de vechituri.
Cei de la Hezbollah nu mai utilizau telefoane de frica exact a unui asemenea eveniment. Au trecut pe pagere, gândindu-se că așa vor fi protejați. De acum se vor întoarce la porumbei și focuri pe dealuri! O mișcare excepțională a Israelului!
@gelu-ĂSTA e terorism, ca le-au bubuit pagerele membrilor unei grupări mafiot-militare stipendiată de o teocrație furibundă căreia i s-a pus pata pe Israel Ai tulburări de realitate, amice! Afară din Europa cu tine!
acele pagere sunt folosite in comunicare de gruparea terorista Hesbollah care ataca ca nebunii non stop israelul alaturi de teroristii din yemen, siria, irak, west bank iar Hamasul este cel care a comis genocid si au macelarit cu sange rece nu numai evrei ci toate nationalitatile care erau la acel festival. Iranul „educa” si inarmeaza continuu acesti teroristi sa arunce cu rachete de muult timp continuu impotriva Israelului si tu zici ca Israelul nu se apara, ci face genocid, care genocid?! pagerele teroristilor hesbollah?
Se pare ca pagerele au fost retinute pentru o perioada de timp inainte de fi livrate catre Liban, Mossad a avut grija sa le inspecteze…Este o lovitura grea pentru Hezbollah, atatia agenti scosi din functiune intr-o ora e ceva dintr-un film cu James Bond.Bravo Israel
un fleac: au primit 3000 simultan o veste … exploziva . cica vreo 9 sunt la fecioare acu’ ….
Rusii le-au dat pagere cu tehnologie made in North Korea, n-au treaba evreii cu asta, daca era cazul trimiteau 2-3 rachete si gata.
Daca ar exista un premiul nobel pentru operatiuni speciale ar fi castigat.
Ce finete, ce organizare.
La barbosi le-a explodat pagerul in cap. Respect
Geniala miscare. Jos palaria pentru cine a facut asa ceva!!!Data viitoare și trotil și 💩 să fie puse în pagere.Si untura de porc.Hahaha…Barbosii se lecuiesc de terorism.
Felicitari, Hezbollah, pentru performanta de a se mai face o data de ras. Felicitari, Iran!
Din cate am citit israelienii ar fi vrut sa foloseasca atacul asta atunci cand un razboi cu Hezbollah era in desfasurare. Informatiile lor le-au zis ca Hezbollah incepuse sa banuiasca ceva si au fost fortati sa declanseze anticipat atacul. Folosirea atacului in timp de razboi cred ca ar fi putut fi si mai eficienta fiindca teroriștii Hezbollah ar fi fost in dispozitiv de lupta si atunci exploziile coroborate cu imagini din sateliti, drone, informatori ar fi adus informatii destul de cuprinzatoare despre locatiile Hezbollah. Ceva informatii cred ca s-au obtinut si acum fiindca Hezbollah a cerut libanezilor sa nu faca publice imagini care sa arate exploziile.
Pe plan general e foarte probabil ca razboiul din zona sa escaladeze mai mult. E foarte posibil ca retragerea din ce in ce mai mult a SUA din razboiul din Ucraina sa aiba legatura cu acumularea de rezerve de armament pentru ceea ce asteapta sa se intample in Orientul Mijlociu.
@Ghro-grohai ca turbatul nene.groh,groh,groh,.Mai rău ca mangalița de Marghita.Tu nici nu ai vâna de bou, să-ți dai una in meclă.Groh,groh….
Ceva similar daca ar avea mesagerii Rusiei de pe forum.Pagere cu trotil și 💩.Când bubuie amândouă, ferească Dumnezeu.
I❤️ISRAEL👌
Dar cred ca deja stiti … noi „astia” avem un IQ-gigantic de la natura , de la Yahweh !
Puteam sa tac in 13 septembrie 🙁
insa mi s-a zis ca le „ghicesc” ala intamplare
asa ca am hotarat sa dau (5E) ceva … 1/1000 din cele la care am obligatoriu acces ! CLAR ! N-am sa spun niciodata 1/100 din ce stiu ! Ar fi imediat cenzurat 😀 …si nu de fitzuika COTIDIANUL ci de „altii” mai suparaciosi 😛 🙂 😀 !
IQ=?
MAGA ! (mishteaux pariaza pe TRUMP !)
Nelu. Ia spune ce inovații au bărboșii in orice domeniu în lume?. Ei doar să ucidă in numele lui Alah știu. Și vezi apoi cate lucruri au făcut evreii în lume. Pentru că au investit in educație. Bărboșii teroriști numai rău fac. Vezi in țările primitoare ce fac nemernicii. Atacuri cu bombe,violuri,furturi. Doar sa distrugă. Așa ii învață Alah al lor? Israel se apără și o fac bine.
Cumperi masina de spalat si iti explodeaza casa. Asa a murit si iranianu in elicopter amerucan.
Limbanezii hezbolahi sa fie atenti cand isi pun turbanele pe cap sau cand se aseaza pe WC. S-ar putea sa explodeze si ele.
Cam parsivi israelienii astia! Cel mai sigur este sa nu mai foloseasca nicio electronica si sa umble goi pe strada si la antrenamente…….[Rumburak]
in timp ce rromania voteaza cot la cot cu restul de sclaveti ca FR sa plece din ukropia, astazi, impreuna cu restul de 30 de sclavi din UE s-a abtinut de la votul din plenul ONU pentru obligarea israelului sa se retraga din toate teritoriile ocupate in Palestina… ipocrizie maxima, in timp ce majoritatea „liderilor” politici se duc sa linga clantzele prin israel sau la ambasada
@mishteaux … cica au explodat si chisr LAPTOP-uri nu doar walkie-talkie la harapi
esti mega-straniu …de unde ante-stiai ca „de vina” nu-s expozibili ci insusi Lithium+ din acumulatoare ß
PS: Au fost facute si laptop-urile si wakie-talkie-urile la aceeasi firma unde-au fost facute PAGER-ele !
Ce faci … fugi in munti ! Ne lasi fara straniile tale sclipiri de genetica inteligenta ?
fara „pagere” cine ne mai anunta in cazul unui atac iudeu iminient ? (IQ=?)
MAGA ?
Israel iar a facut dovada ca e incomparabil,in fata terorismului arab
deja pare retorica antisemita….doar n-au minat toate bateriile cu litiu!
Urmeaza raspunsul la marsavia asta si detonarea serverelor celor care au pus la cale crima. Orice actiune implica si reactiune. Astia se cred destepti pentru se se ocupa numai ca sa faca rau, dar ei nu realizeaza in fudulia lor ca daca intreaga lume se va concentra impotriva lor ca sa-i anihileze, vor disparea.
Splendida lovitura, complimente si la mai mare! Asta e munca de intelligence teteo, nu mangleala europeana [RO well included]. Inca o lovitura măiastra de la Mossad, furnizorul legitim de maciuci pt.barbosii amorezati peste masura de caprele din gospodarie.
Asa fratilor, cumparati-va masini electrice, trotinete, telefoane si tableta ca sa vi le detoneze jidanii.
Treceți pe porumbei voiajori 😭
CINE SAPA (cu LITHIUM+) GROAPA ALTUIA
poate cadea el in ea daca ce premediat sa cada … intamplator afla de „groapa” !
Nu trebuiau sa foloseasca ATUU-ul asta din maneca ! Semn ca yankeii chiar sut disperati inainte de „5 noiembrie” 😐 !
Dar at 2-oilea atentat la MARELE BLOND nu a reusit … si a fost ultima „incercare” ! 🙁
MAGA !
IQ=?
IMAGINEAZA-TI ca LUMEA vrea sa faca REVOLUTIE si
pe cand oamenii , poporu’, marshaluieste sau face greve inconjurand-pichetand 😛 cladirile
le explodeaza -> la un semnal 😉 😉 😉
SMARTPHOANELE si MASINILE-PREMEDITAT_ANTIREVOLUTIONAR-ELECTRICE 😛 !
MDA ! … nici „REVOLUTIILE” nu mai sunt ce erau in trecut 😛 ! (KAMALA pune TAXE pe PATRONAT ! 🙁 )
ETC.
Aveau bateri pe LITHIUM+ ?
NASOL cum mishteaux nu-si poate tine CIOCUL !
Deci eventual smartphonele pot fi folosite de NEO-MARXISTI ca metode explozibile de dispersie pop-ulationala in viitorul cu demonstratii anti-STATUS-QUO sa … nelinisti post-electorale a la … „6 inuarie 2020” 😮
E de RAU ? Demonstrabil cel putin acum cu „statiile MOBILE” ca nu e vorba de explozibil ci de insusi BATERIILE pe LITHIUM+ ?
De ce n-au explodat toate la acelasi semnal ci straniu in decurs de-o ora … PAGERELE ? [aici e cheia problemei si la … „mobile” adica pe baterii … nu FIXE ]
Crede cineva ca harapii-s atat de prosti incat sa nu verifice ce cumpara ? 😛
Luminarea aprinsa bine mai ales ca hesbolah pare acum in genunchi mai ale din punc de vedere al comunicarii daca israelienii ataca nordul libanului.Posibil hesbolah sa fie decimat precum pomul cu fructele coapte…cad singure.
Cel mai terorist stat si popor de pe fata Pamantului in lumea de astazi, Satana Itzrael.
@Radu Humor
Israelienii o cauta cu lumanarea. Cum ar fi sa fie cineva mai destept ca ei si sa faca o chestie bio care se poate lua din aer si care sa aiba efect numai la rasa lor?
Ăștia o caută cu lumânarea, dar deocamdată cu pagere și stații de radio portabile … 😉