Noi imagini care arată drama Italiei

Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat sâmbătă că toate „fabricile neesenţiale” trebuie să se închidă, întrucât Italia se confruntă cu „cea mai severă criză de la cel de-Al Doilea Război Mondial”.

Restricţia se aplică tuturor fabricilor care nu sunt implicate în producerea de alimente sau echipamente medicale.

Într-o intervenţie prin Facebook live, sâmbătă, Conte a anunţat că măsurile mai severe sunt necesare din cauza numărului tot mai mare de decese.

„Moartea a multor dintre cetăţenii noştri este o durere cu care ne confruntăm zilnic. Decesele pe care le avem în continuare nu sunt doar numere, ci sunt oameni”, a declarat Conte.

De asemenea, premierul italian a anunţat că toate farmaciile, magazinele alimentare, serviciile financiare şi transportul public vor rămâne deschise.

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns sâmbătă la 4.825 morţi în Italia cu 793 de decese în plus faţă de vineri, cel mai mare număr de decese înregistrat până la acel moment de Italia în 24 de ore.

Sky News a surprins săptămâna aceasta imagini teribile la un spital din Bergamo, orașul italian cel mai tare lovit de noul coronavirus, care arată lupta crâncenă a personalului medical și a  pacienților cu virusul. Alte imagini arată cum camioanele Armatei continuă să transporte zeci de sicrie.  Italienii sunt nevoiți să aștepte ore în șir pentru a-și face cumpărăturile necesare.

Soția fostului fotbalist Cristian Chivu, aflat în Italia, a postat pe Instagram un videoclip în care spune că fostul căpitan al Naționalei României a stat cinci ore la coadă într-un supermarket din Milano pentru a face cumpărături.

Adelina Chivu îi sfătuieşte pe oameni să rămână în case, arătând că italienii păstrează o distanţă destul de mare între ei la coada pentru cumpărături.

„Cristi Chivu a fost la supermarket azi… timp de cinci ore! Staţi în casă”, a spus Adelina Chivu.

Queste immagini devono rimanere ben impresse nella mente di ogni italiano. Devono farci capire che questo non è un gioco, che ci sono persone che muoiono, donne e uomini che rischiano la propria vita per salvare quella di altri.

Queste immagini devono rimanere ben impresse nella mente di ogni italiano. Devono farci capire che questo non è un gioco, che ci sono persone che muoiono, donne e uomini che rischiano la propria vita per salvare quella di altri.Vi invito a guardare questo reportage realizzato da Sky News, video che sta facendo il giro del mondo. Mostra quello che sta avvenendo nell’ospedale di Bergamo, tra i più colpiti da questa emergenza.Ripeto: rimanete a casa.

Publicată de Luigi Di Maio pe Sâmbătă, 21 martie 2020

Brescia, troppi malati di coronavirus: "Non riusciamo a curare tutti, alcuni restano a casa"

"I pochi posti rimasti in terapia intensiva vengono riservati per chi ha più possibilità di farcela"Gli ospedali di Brescia sono saturi, è il momento di quelle scelte che un medico non vorrebbe mai dover fare: scegliere a chi prestare le cure.

Publicată de Youmedia Fanpage.it pe Sâmbătă, 21 martie 2020

ALTRE POVERE SALME PORTATE VIA DA ESERCITO

++ ESCLUSIVA BERGAMONEWS (Visita anche: Bergamonews) ++? Stamane a Bergamo, un’altra tristissima carovana dell’Esercito porta fuori dalla città le salme di 70 nostri connazionali uccisi dal maledetto virus. Quanta tristezza.Stringiamoci in preghiera per i nostri defunti, morti senza nemmeno il conforto dei loro cari. È un lutto nazionale che ci segnerà per sempre.Per favore, restate a casa. Per pietà. Per rispetto verso questa tragedia e chi lotta nei reparti degli ospedali.Video originale: https://www.facebook.com/Bergamonews/videos/910951055985912

Publicată de Lega – Salvini Premier pe Sâmbătă, 21 martie 2020

Ho voluto accogliere personalmente a nome dell'amministrazione comunale le salme arrivate da Bergamo. È straziante davvero…immagini che non dimenticheremo facilmente.

Publicată de Alan Fabbri Sindaco di Ferrara pe Sâmbătă, 21 martie 2020

In diretta da Palazzo Chigi

Publicată de Giuseppe Conte pe Sâmbătă, 21 martie 2020

Serviciul de Protecţie Civilă a anunţat sâmbătă seară că bilanţul epidemic este de 4.825 de morţi în Italia, iar numărul total de cazuri de coronavirus a ajuns la 53.578.

În 24 de ore, s-au înregistrat 6.557 de noi cazuri confirmate şi 793 de decese, a comunicat Serviciul italian de Protecţie Civilă.

Până la acel moment s-au vindecat 6.072 de persoane, astfel că în prezent există 42.681 de persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri se înregistrează în regiunea Lombardia, 25.515, şi 3.095 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 6.705 de cazuri şi 755 de decese, iar în Veneto sunt 4.617 cazuri şi 146 de decese.

Bilanţul epidemic a crescut alarmant și în Spania.

Autorităţile din Spania au anunţat, sâmbătă, un bilanţ de 1.378 de morţi din cauza coronavirusului

Cele mai multe cazuri de Covid-19 se înregistrau în zona oraşului Madrid (8.921) şi 804 decese.

Datele valabile sâmbătă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8553 Articole
Author

23 de Comentarii

  1. As vrea sa emigrez in China. Din ce inteleg eu, trebuie rupt lantul de transmisie al virusului. China a pus pe primul loc salvarea vietii oamenilor si a intrerupt lantul de transmisie. Intai viata omului.
    Cand taiati pensiile speciale si salariile nesimtite? Cum mai poate mediul privat casapit acum sa asigure pensii si salarii uriase pt bugetari?

  2. Se pare ca, acest virus COVID-19 face ravagii in zonele cele mai dezvoltate din Italia si din Spania si mai ales in partile nordice. Se pare ca nu-i place caldura si saracia din sud. De ce este Italia pe primul loc la numarul de decese? Fiindca in regiunile cele mai dezvoltate si bogate ale Italiei popoulatia este foarte imbatranita ca urmare a nivelului de trai foarte ridicat. Mai mult, in aceste zone lucreaza forte multi migranti care nu sunt statornici adica se misca de colo colo si raspandesc virusul. De ce nu sunt contaminati in Africa? De ce nu sunt contaminati in Calarasi? Intreb pentru un prieten!

  3. Nu va pierdeti rabdarea, va veni si randul Romaniei……[Leo]

  4. Cica in zonele industializate afectiunile respiratorii sunt mult mai frecvente din cauza noxelor degajate de unitatile industriale. Asa se explica ravagiile pe care le face acest virus in aceste zone……[Leo]

  5. Ceea ce se intampla acum in Italia si Spania urmeaza sa se intample din cauza nesimtirii mioritice si in Romania.
    Mai ales din cauza larghetzii cu care sunt primite acum in tzara toate scursurile Romaniei plecate la furturi, cersit si prostitutie in Occident. Adica ,,diaspora” cea iubita a lui Iohannis. Cred ca i-ati vazut azi pe cei de la Urziceni: rromanii reveniti acasa…..[Leo]

  6. Ar fi interesat de aflat cati dintre cei decedati au murit si de cauza altor afectiuni.
    AR fi, deasemenea, interesant de aflat cate persoane au decedat in Italia in 2019, in luna februrie si martie.

  7. Trăim în România, ori, aceste date fac referire la alte state (compasiune), cine are interesul de a panica populația ?!

  8. in Siria rusii, iranienii si asad au casapit peste un milion de oameni majoritatea civili omoriti prin bombardamente demente anticivile, zeci de mii de copii au fost omoriti in felul asta iar intreaga omenire a stat si privit cu satisfactie, unii din placere sadica altii din prostie crunta… acum au murit citeva mii de batrini in europa occidentala si toata lumea e indoliata pina la chiloti cu lacrimi.
    Pentru toti cei care simt durere in fata apocalipsei covid: RUSINE IPOCRITILOR, de moartea in chinuri a saracilor si napastuitilor nu va pasa nici in fund.

  9. ”Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezinta doar o statistică”

    Iosep Vissarionovici Djugașvili

  10. De ce nu vad la statul roman nici un gest de solidaritate cu Italia si cu poporul roman?

    de ce nu vad la ong-urile si fundatiile romano-italiene nici un gest de solidaritate cu Italia si poporul italian? o campanie de strangere de fonduri..ceva, acolo

    de ce nu ne aratam cand scriem pe-acilea compasiunea pentru cei de-acolo? o campanie de strangere de fonduri..ceva, acolo

    Italia i-a primit pe compatriotii nostri, am creat prin unii dintre ei mari probleme si noi sunt atat de nerecunoscatori!

  11. Oare cum vor arata spitalele romanesti daca, doamne fereste vom ajunge la a 10-a parte din tragedia italiana ???
    Ma asteptam sa vad imagini din spitalele romanesti, macar din Bucuresti, acum cand se fac pregatiri si „scenarii”. Daca nu se poate la Bals sau Babes, macar din spitalele de suport care au fost desemnate. Cum se pregatesc ele ? Ce nevoi au ? Poate au probleme. Vedem in toata presa ca „s-a decis” ca „s-au desemnat” spitale suport, dar nici un jurnalist nu s-a dus sa bata la usa acestor spitale, acum cand sunt in curs de pregatire, sa stim si noi cu ce pleaca la razboi.

  12. Guvernul Italiei a dat o statistica din care rezulta ca 94% la suta din decese sunt batarni de peste 80 de ani, numai 9 ale unor persoane in jurul a 40 de ani. Apoi, toti decedatii erau cunoscuti cu boli cronice netratabile, deci in prag de moarte. Si atunci despre ce pandemie si dezastru italian vorbim…?! Mai apoi, mascaricii romani, aflati la guvernare, cand anuleaza sau impoziteaza cu 90% fractia pensiilor speciale ! Dihoru ala cu baticu la beregata, ce zice de tergiversarea acestei uriase batjociri nationale. Voi ce ziceti, Molacule si ceilalti papagali din PSD !De unde luati miliardele de euro sa platiti acestor gugumani si banditi nationali ?! Spuneti ma poporului, R-ati ai Draku de jeguri.

  13. Dragi cititori si comentatori
    In loc sa facem filozofie si sa ne dam cu parerea, HADETI SA INCERCAM SA AJUTAM SISTEMUL DE SANATATE DIN ROMANIA, despre care stim cu totii ca e departe de cel italian. Macar sa aflam care sunt lipsurile lui in acest moment, care sunt nevoile si cu ce probleme se confrunta, ACUM INAINTE DE A VEDEA IMAGINI CA IN ITALIA, poate se vor gasi oameni cu bani si posibilitati care sa sprijine spitalele INAINTE DE A FI TARZIU.

  14. Esti un „dublu idiot”, ca sa zic asa : 1. in Siria nici rusii, nici iranienii si nici Asad n-au pornit razmerita care a dus la razboi civil, infiltrarea ISIS si la haosul actual, lasind o tara in ruina. Cei care au facut-o sint „prietenii” din zona ai Iranului (ii cunosti prea bine) alaturi de unchiul Sam si cu sprijin european. Ce doreai, idiotule, ca cei amintiti la inceput sa stea cu bratele in sin si sa vada cum le e cotropita tara ? ; 2. esti de-a dreptul jegos si-mi provoci voma atunci cind scrii cu dispret despre „citeva mii de batrini” care probabil in opinia ta n-are nici o importanta ca au murit (da, stiu, jigodiile pe care le sustii si simpatizezi isi vor freca miinile de bucurie pentru ca au citeva mii de pensii mai putin de platit !) de parca ai scrie de citeva mii de gaini sau citeva mii de euro ! Mars, javra securista !

  15. @magic
    Vezi ca prin Siria au mai casapit si licuricii mai mici si mai mari, aia de se dau profesori de dimacrasi! Pentru conformitate, intreaba un vietnamez de unde stie despre napalm si binefacerile acestuia in extinderea democratiei yankee!

  16. Dumnezeu nu bate cu parul! Au murit milioane de irakieni/afgani/egipteni/ sirieni ca pagube colaterale in razboiul „lumilor” si credeati ca Dumnezeu nu vede? Virusul asta capitalis „al democratiei” (fiecare face ce vrea fara sa raspunda) a fost crescut in laborator exact ca sobolanii care au fost inchisi si dupa ce li s-a deschis usa au iesit putin au mirosit libertatea, au intrat inapoi pentru o clipa si apoi si-au luat inima in dinti si au infestat tarile capitaliste si dezvoltate. Scenariul caderii comunismului/imperiului sovietic a fost clocit in laboratoarele capitaliste la finele ultimul razboi mondial fierbinte. Bombele nucleare de ambele tabere fara eficienta au creat un alt tip de razboi, cel bacteorologic. Suntem in plin razboi bacteorologic. Se spunea acum vreo 30 de ani ca secolul 21 va fi religios sau nu va mai fi. Stati o clipa in loc si ascultai clopotele bisericilor!

  17. Cind o sa aflati ca numerele astea nu sint adevarate – ce o sa faceti ? Sint oameni care au diferite afectiuni si mor de diferite afectiuni – pusi asa pe o lista la gramada par un numar mare. Cum o sa va cereti scuze ? Cum remediati psihoza creata ?

  18. MESAJ PENTRU PRIMARUL SECTORULUI 4, DAR SI PENTRU PRIMARUL GENERAL
    Deplasati-va urgent la Maternitatea Bucur si vedeti cu ochii vostrii ce este acolo, cu ce ii puteti sprijini. In aceasta maternitate se vor naste primii copii din mame cu coronavirus. Faceti ordine si curatenie pe strazile adiacente. E in centrul centrului Bucurestiului langa COLECTIV.

  19. O clasă politică, foarte păguboasă, există pentru a prevede astfel d esituații. un manager de spital există pentru a fi gospodar, și a fi ca un părinte de familie pentru spital.. Nu e cazul nici la italieni, nici la români, probabil nici la alții. Se demonstrează cum cei mai imbecili ajung in funcții de conducere. Nu poate face față la o adică. Uite cum este un haos și In UE. Nu există unu sau doi care să zică clar și răspicat ce trebuie făcut.. Cum vrei ca românu, rommania să mai existe. In două luni vorbești despre roman și romania doar la modul trecut.

  20. Eu personal în italieni nu am incredere. În anii 70-80 în italia explodau bombe în gări și piețe, erau atentate teroriste , în care mereu oameni și rămâneau schiloditi, toate puse în cârcă comuniștilor italieni, peste două decenii sa aflat, că de fapt acele atentate teroriste nu au fost comise de comuniști italieni ci de către armată și serviciile secrete italiene într-o operațiune complexă sub steag fals ,pentru a discredita comunismul în italia. Operațiunea Gladio.

  21. Sunt curios daca era aceiasi situatie in Italia daca nu dadeau jos baietii destepti de la UE guvernul lui Mateo Salvini!? Intreb pentru un prieten.

  22. pt cei doi care s au gasit cu musca pe caciula ipocritilor, in Siria assad a fost sustinut cu toata forta de regimul obama, isis a aparut ca tentacul al cia dupa un an jumate de la inceperea revoltelor impotriva regimului assad atunci cind sirienii mai aveau foarte putin si-l casapeau pe shiit. Siria la inceputul razboiului avea 75% suniti si 8% shiiti iar assad conducea o camarila reprezentind 3% din populatie ce isi jefuia poporul in cel mai abject mod cu mult mai rau cum fac securistii aici. Nu ma confundati ca atunci cind eu faceam jihad impotriva lui basescu pe forumuri si eram saltat cu duba pe 15 ianuarie strigind jos basescu voi va uitati la televizor… despre Siria va lasati manipulati de catre securistii locali si occidentali care au tot interesul sa sustina regimul assad chiar si acum dupa caderea mizeriei obama… 90% din victimele razboiului sint facute de regimul assad, rusi, iranieni si hezbollah fiind vorba de sirienii ce s au revoltat impotriva regimului mafiot assad…
    cit despre mortii din italia, Dumnezeu sa i odihneasca dar toti cei care i pling pe linga familiile lor sint niste IPOCRITI, la fel si voi doi ipocritilor

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.