Noile cerinţe chimice ale UE pentru jucării, prin care substanţele care sunt cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere, precum şi 55 de mirosuri care provoacă alergie sunt interzise în compoziţia jucăriilor, au intrat în vigoare de sâmbătă, 20 iulie, informează un comunicat al Comisiei Europene dat publicităţii la Bruxelles citat de AGERPRES.
Astfel, substanţele care pot provoca cancer, pot afecta informaţia genetică sau reproducerea nu mai sunt permise în părţile jucăriilor accesibile copiilor.
Pentru anumite substanţe precum nichelul au fost introduse valori-limită, iar unele metale grele care sunt deosebit de toxice, precum plumbul, nu mai pot fi utilizate în părţile jucăriilor la care copiii au acces. AGERPRES
Mai multe pe AGERPRES.