Noi spectacole pe canalul YouTube al Teatrului Național din Timișoara

Vineri și duminică, Teatrul Național din Timișoara propune noi ”Întâlniri la voi acasă” pe canalul său YouTube.

Ne revedem și-n această săptămână la voi acasă. La întâlnirea online de ieri, miercuri, 15 aprilie, de la ora 20, de pe canalul YouTube al Teatrului Național, au fost toți copiii, indiferent de vârstă, să se joace cu Pinocchio. Pinocchio – păpușa cioplită cu drag de Gepetto dintr-o bucată de lemn – e cam mincinos și zvăpăiat, trece dintr-o aventură într-alta, dar, pentru că în sinea lui e un băiețel adevărat, își descoperă sufletul și învață valoarea prieteniei și a iubirii.

Vineri, 17  aprilie, de la aceeași oră, 20, pe canalul său YouTube, în cadrul „Întâlnirilor la voi acasă”, Teatrul Naţional vă propune un spectacol despre credinţă, despre spirit şi despre încredere într-un loc al credinţei, al spiritului şi al încrederii. Iov, în excepţionala transpunere în versuri a poetului Şerban Foarţă, recreează povestea biblică a prea-iubitorului de Dumnezeu, greu încercat pentru devotamentul lui. Spectacolul a fost realizat în colaborare cu Episcopia Romano-Catolică de Timişoara și îl oferim în dar spectatorilor acum, în

Încheiem duminică, 19 aprilie, de la ora 20, pe canalul YouTube al Teatrului Național din Timișoara, această săptămână de sărbătoare. Copiii au din nou o întâlnire online, de această dată cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, într-o adaptare a basmului Fraţilor Grimm. Veveriţa şi Ursuleţul vor spune cea mai frumoasă poveste despre prietenie, povestea unei fete frumoase care şi-a găsit norocul acolo unde nu s-ar fi așteptat niciodată.

Vă reamintim că toate înregistrările spectacolelor difuzate pe canalul YouTube al Teatrului Național sunt disponibile până la 1 mai 2020.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Normal erea ca la nivel national toate televiziunile sa fie obligate de doua ori pe saptamana sa preia teatre filmate…Statul sa dea bani teatrelor…Piesele bune votate de popor sa se dea in reluare.

  2. Crestinii, in Vinerea Mare, in care Biserica ne asteapta la slujba Prohodului Domnului, o insotim pe Maria si pe apostoli in plangerea Domnului nostru Iisus Hristos. Inclusiv la ora 20:00, anul asta doar la Trinitas TV, in direct. Nu e cu teatru, nici macar cu Iov. Cu teatru, piese, alta data, nu in Vinerea Mare. Sigur, idiotul snob, care este complet confuz, isi poate petrece Vinerea Mare cu piese de teatru (sau la supermarket) si sambata sa apara cu lumanarica la Biserica. In mintea lui putina, Hristos inviaza fara sa fi murit. Sau o fi murit, dar… nu stim noi. Ca atunci cand a murit ne uitam la teatru pe youtube.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.