Noi victime în estul Ucrainei

Trei soldați ucraineni au fost uciși și alți 15 au fost răniți în ultimele 24 de ore în estul separatist al Ucrainei, unde este așteptat de asemenea un nou convoi umanitar din Rusia, au anunțat duminică autoritățile ucrainene, transmite AFP.

„Trei soldați ucraineni au fost uciși și alți 15 răniți”, a declarat purtătorul de cuvânt al operațiunii militare efectuate de Kiev împotriva separatiștilor, Andrii Lîsenko.

Luptele fac încă ravagii pe aeroportul din Donețk, unul dintre punctele fierbinți ale conflictului, precum și la Stanița Luganska, în apropiere de Lugansk, potrivit autorităților ucrainene.

Primăria din Donețk, unde au loc de mai multe luni confruntări între forțele ucrainene și cele separatiste proruse, a anunțat un civil ucis și un altul rănit în ultimele 24 de ore, precum și puternice explozii duminică dimineață în mai multe cartiere din oraș, după o noapte de acalmie.

Guvernatorul pro-Kiev al regiunii Lugansk a anunțat moartea a doi pensionari, în vârstă de 78 de ani, în localitatea Popasna, unde a fost de asemenea rănit un bărbat de 82 de ani.

Un nou convoi de peste 80 de camioane încărcate cu ajutoare umanitare venite din Rusia este așteptat duminică la Donețk, după ce a avut întârziere din cauza ninsorilor, au anunțat surse ale separatiștilor. Conflictul dintre rebelii proruși și armata ucraineană ce afectează estul Ucrainei de peste șapte luni a făcut, potrivit unui ultim bilanț al ONU, peste 4.300 de morți, 930.000 de persoane fiind strămutate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.