Noi victime în estul Ucrainei

Doi soldați ucraineni au fost uciși în ultimele 24 de ore în estul Ucrainei, unde confruntările s-au soldat și cu cel puțin opt răniți, au anunțat luni reprezentanți ai forțelor armate ucrainene și ai separatiștilor proruși, informează AFP, citată de Agerpres.

„Din cauza intenselor activități militare, doi soldați ucraineni au fost uciși și alți trei au fost răniți”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Andrii Lâsenko, fără a preciza unde au avut loc aceste incidente.

Lâsenko a adăugat că în zona Mariupol, ultimul mare oraș din zona de conflict aflat sub controlul autorităților ucrainene, ‘situația rămâne foarte tensionată’. Lupte între trupele guvernamentale ucrainene și separatiștii proruși au avut loc în localitățile Șirokino și Berdiansk, a spus acesta.

„Grupurile armate ilegale au recurs în mod activ la artileria de 122 de milimetri și la lunetiști”, a afirmat Andrii Lâsenko, referindu-se la rebelii proruși. „În zona Donețk, mai ales spre aeroport, confruntările au durat aproape întreaga zi”, a continuat el.

Arme de calibru mai mare de 100 de milimetri ar fi trebuit în mod normal să fie retrase de pe linia frontului, potrivit acordurilor de pace de la Minsk 2, semnate în februarie și care au permis instaurarea unui nou armistițiu.

La rândul lor, separatiștii au raportat cinci răniți, dintre care trei combatanți ai lor și doi civili.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.