Ambasadorii Statelor Unite ale Americii la Bucureşti ne-au urecheat, rând pe rând, chiar cu riscul de se pune, unii dintre ei, în situaţia de a încălca flagrant prevederi esenţiale ale Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, din aprilie 1961. [ Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, Art. 41(1) Fără prejudiciul privilegiilor şi imunităţilor lor, toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.]
Cel mai recent exemplu de multiplă recidivă în amestec şi declaraţii critice cu privire la aspecte politice interne ale României ne-a fost oferit de Excelenta Sa Domnul Henry Mark Gitenstein, care a declarat: „(…)Ambasada SUA este îngrijorată de decizia Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea propunerilor de amendare a Constituţiei României. Dorinţa autorităţilor române de consolidare a modului de administrare a Justiţiei din România în lupta împotriva corupţiei este lăudabilă. Esenţiale în realizarea acestui efort sunt amendamentele constituţionale care prevăd posibilitatea punerii sub sechestru şi a confiscării bunurilor dobândite ilicit(…) hotărârea Curţii nu numai că împiedică acest efort, ci, mai mult, ‘în numele drepturilor fundamentale’, îndepărtează această decizie de popor.”
Este oricui evident că prin această declaraţie neavenită, ambasadorul Henry Mark Gitenstein a adoptat o poziţie partizană într-o chestiune internă a României, situându-se de partea preşedintelui Traian Băsescu şi împotriva deciziei Curtii Constituţionale. Dacă vreun ambasador al României la Washington şi-ar fi permis o astfel de impertinenţă ar fi fost imediat convocat la Departamentul de Stat, unde, la finalul muştruluielii, i s-ar fi administrat şi o propulsie în posterior, care să-l rostogolească pe o scară de serviciu, direct în bulevard.
Ca şi alţi predecesori ai săi, ambasadorul Gitenstein se erijează în campion al luptei împotriva corupţiei. Cine au au mai fost cavalerii americani ai turnirul românesc al anticorupţiei? Diplomaţi de carieră cu experienţă şi cunoscători ai problemelor româneşti? Mai mult nu, decât da. România a avut ‘privilegiul” sau „neşansa”, depinde din care parte a adevărului privim balanţa raţionamentului politico-diplomatic american, de mai mulţi ambasadori politici, decât de profesionişti ai diplomaţiei, pe care preşedintii SUA i-au numit condiţionaţi de obligaţiile asumate faţă de finanţatorii campaniilor electorale.
Un astfel de ambasador [A. Moses] a pus umărul, evident în numele luptei anticorupţie, la păgubirea statului român cu 160 de milioane USD pe seama a ceea ce s-a numit „escrocheria Transchem”. Apoi, acelaşi ambasador, a făcut mai multe tentative de a impune achiziţionarea elicopterelor militare „Bell Helicoters”, evident, la un „preţ bun”, echivalentul a aproximativ cinci procente din PIB-ul României.
Ambasadorul următor [J. Rosapepe] a fost artizanul privatizării scandaloase a Combinatului siderurgic din Reşita, afacere eşuata într-un proces internaţional, primul de această natură şi anvergură pe care statul român l-a caştigat.
Ambasadorul care i-a succedat [M Guest] a făcut lobby pentru Compania Becthel (a băieţilor americani cu ochi albaştri), care a tras României marele tun „Autostrada Transilvania”. Contractul, păgubos pentru contribuabilii români, s-ar putea să fie foarte benefic finanţării operaţiunilor speciale în străinătate ale „Agenţiei”, pe care legea fiscală anuală a comunităţii de informaţii nu le poate prevedea, din raţiuni democratice şi de uzanţe internaţionale. Când premierul român, Adrian Năstase s-a dezmeticit şi a realizat amploarea subminării economice implicate de condiţionările Bechtel – C.I.A. , a refuzat următoarea oportunitate de afaceri a ambasadorului – acceptarea consultanţei unei anumite firme pentru privatizarea „Petrom”. Din acel, moment, cariera politică a lui Adrian Năstase avea să fie temeinic influenţată… Ambasadorul a început seria atacurilor dure, prin luări de poziţie publice extrem de critice la adresa guvernului, care nu ar lua măsuri împotriva corupţiei.
Un alt cavaler american al luptei împotriva corupţiei din România [J.D. Crouch] a avut misiunea delicată de a sprijini accederea la putere a unui guvern cu cât mai mulţi corupţi siguri pentru interesele anumitor companii americane în România, care să nu mai riposteze imixtiunilor ambasadei în afacerile interne ale României, mai ales prin scrisori deschise, cum a făcut-o premierul Adrian Năstase.
Ambasadorul N. Taubman şi-a pus întreaga pricepere pentru a uşura statul român de aproximativ un mld. USD în beneficiul Companiei Ford, prin exonerarea acesteia de la plata taxelor vamale cuvenite din contractul anterior cu „Daewoo”.
Actualul ambasador a declarat, cu prilejul confirmării sale de către Senatul SUA, că are ca obiectiv, cităm:”(…)crearea ambianţei atractive pentru firmele americane din România, cheia acestui efort constituind-o convingerea României să investeascî în resursele necesare pentru combaterea corupţiei (…)”. Aşadar, America lui Hussein Barak Obama tot un luptător împotriva corupţiei şi-a trimis ca ambasador la Bucuresti.
C.V.-ul domnului Gitenstein indică fără echivoc care este firma americană în căutare de mediu de afaceri atractiv şi prietenos: „Locheed Martin”, cea direct interesată să-şi atragă în conturi miliardele bugetelor viitoare ale Apărării României, în schimbul avioanelor „F-16”, o afacere politico-financiară mai mult decât controversată. Cazurile de înaltă corupţie politică internatională în care a fost implicată compania Locheed Martin nu au nevoie de publicitate. Ele au prăbuşit guverne, partide şi oameni politici a căror reputaţie era, până atunci, impecabilă.
Dacă E.S. domnul ambasador a avut sau nu o mandatare expresă din partea Departamentului de Stat, în legîtură cu exprimarea criticilor la adresa Curţii Constituţionale a României nu suntem noi în măsură să-i cerem doamnei Hilary Clinton să ne spună. Dar calitatea noastră de cetăţeni liberi ai României, un stat suveran şi independent, ne obligă să-l întrebăm pe ministrul nostru de externe, domnul Teodor Baconschi, când va dispune convocarea ambasadorului SUA pentru a i se notifica poziţia oficială a Guvernului României faţă de noua sa declaraţie partizană într-o chestiune ce privea exclusiv autorităţile statului în care este acreditat şi ale cărui legi şi tradiţii este obligat să le respecte.
Nu am putea încheia fără ca, în numele societăţii civile independente, să-i învederăm ambasadorului să nu încerce să consilieze a anumită autoritate a statului român în direcţia escaladării războiului preşedintelui cu Curtea Constituţională, a presiunilor asupra Justiţiei în vederea tergiversării şi respingerii înregistrării Uniunii Social Liberale şi a impunerii, în regim de urgenţă, a unor condamnări exemplare, în nişte procese execrabil instrumentate şi pentru vini mărunte în raport cu alte capete de acuzare, mult mai grave, dar muşamalizate, dat fiind caracterul lor transpartinic şi transnaţional.
Good bye, mister Gitenstein!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.