Crăciunul, sărbătoarea cea mai aşteptată de cei mari şi de cei mici, bate la uşă şi lumea întreagă se pregăteşte să-l primească, cu brazi împodobiţi şi frumoase lumini pentru a crea o atmosferă de sărbătoare cât mai sugestivă. Târguri de Crăciun, cu aromă de turtă dulce, cu cozonaci aburinzi şi prăjituri apetisante din marţipan şi ciocolată. Să creezi prinţese, pitici, piraţi, pe Albă-ca-Zăpada, Jack Sparrow, Spiderman şi alte personaje din lumea celor mici înseamnă să combini gustul copilăriei cu fantezia bunicilor şi să faci o grămadă de oameni fericiţi.
Italia, între presepi, brazi, oameni de nisip şi muzici sacre
Între Dolomiţii di Brenta şi Lago di Garda există un loc ce în această perioadă e încărcat de zăpadă, splendoare şi în care trăieşti spiritul Crăciunului. Este cunoscut sub numele de Valea Bisericilor (Valle del Chiese), înconjurată de păduri cu bogate tradiţii.
Nenumărate sporturi de iarnă pot fi practicate aici, de la patinaj la schi şi la săniuş, până la călărie, iar nopţile în care luna luminează vârfurile munţilor sunt fascinante.
Apoi, poţi întâlni spectaculoase cascade de gheaţă ce au nume sugestive precum “Regina Lacului”. Interesantă este şi pista de schi fond, intitulată “Raza Lunii”.
Micuţul sătuc Cimego devine scena unui sugestiv Târg de Crăciun cu tradiţii din secolul al XIV-lea, animat de vrăjitoare, dar şi de aburii de mămăligă şi muzici tradiţionale.
În căsuţele ca de poveşti, făcute pentru a simţi sărbătoarea Crăciunului, pot fi achiziţionate numeroase produse artizanale, sculpturi, picturi, decoraţii, bijuterii şi diferite împletituri din lână.
Protagonistă absolută este “Majestatea Sa” mămăliga, declinată în diverse specialităţi: carbonara (cu unt, brânzeturi şi mezeluri din zonă), macafana (cu brâzeturi), precum şi diferite supe şi dulciuri specifice. Una dintre specialităţi este îngheţata caldă cu frişcă. Principesa Sissi o adora după ce se întorcea de la călărie. Goethe scria că şi el o adora.
Strudelul, în diferite variante, este dulcele cel mai căutat şi vă asigur că este delicios. Mai de curând, s-a descoperit că acest aluat înfăşurat nu-şi are originea nici în Tirol şi nici măcar în Viena, ci descinde din baclavaua turcească. În secolul al XVI-lea, în Europa, trupele Sultanului Suleiman al II-lea au anexat Ungaria imperiului turc, în urma luptei de la Mohacs. Ca urmare a fost adoptată în Imperiul Austriac o modificare culturală: mierea trebuia să fie înlocuită cu mere produse în ţinuturile sudice ale regiunilor habsburgice, actualele văi alpine din nord estul Italiei. Aşa încât ingredientele erau mere, zahăr, muguri de pinoli, struguri şi pesmet.

Atmosferă magică în Tirol
Bineînţeles ştrudelul trebuie acompaniat de un pahar de vin roşu sau de un punch cu vin fiert.
Helene Pilcher, de la Hotel Adler povesteşte că a învăţat să facă aluatul foarte fraged de la bunica ei. Este o reţetă care se transmite din generaţie în generaţie.
La doi paşi de Trentino, la Bolzano, în elegantele hoteluri cu piscine şi cu pereţi vitraţi, cu centre wellness şi beauty& fitness, pe suprafeţe de câte 1.500 de metri pătraţi, cu ample zone de relaxare şi diverse saune, de la cea tipică la cea cu cristale, cu parcursuri Kneipp, duşuri tropicale, hidromasaj şi toate cu vedere spre Dolomiţi, puteţi admira întreaga frumuseţe a munţilor, într-o panoramă de 360 de grade..
Crăciunul la Cortina d’Ampezzo e de neuitat. Cortina este în inima Parcului natural regional al Dolomiţilor, inclus în Patrimoniul Umanităţii UNESCO, aproape de vârful Dolomiţilor, în regiunea Veneto, fiind una dintre localităţile cele mai elegante şi, bineînţeles, cele mai elitiste.
A schia la Cortina înseamnă a înfrunta 140 de kilometri de piste, peste 80 cu nivel ridicat de dificultate, care înconjoară toate vârfurile munţilor între Trento, Bolzano, Belluno, cu peste 30 de telecabine de schi şi nenumărate teleschiuri. Şi iubitorii de snowboard se pot amuza în giganticul snowpark, unde pot participa la un concurs internaţional de sculpturi în gheaţă.
Dar Cortina d’Ampezzo este o adevărată bijuterie de vizitat. Aici se află o mulţime de biserici cu picturi vechi ale unor maeştri italieni. Străzile sunt pline de căsuţe de poveste încărcate cu produse tradiţionale şi jucării de artizanat.
În ziua de Crăciun, Corpul Muzical din Cortina, în costume de epocă, va defila pe pârtiile de schi, cu instrumente muzicale, în timp ce în biserici vor răsuna concertele de Crăciun.
În primele zile ale Anului Nou, va avea loc Cupa Mondială de Schi Nordic şi cea de Schi alpin Feminin.
Spiritualitatea Materei şi a Siracusei
Scriitorul Pier Paolo Pasolini scria în Jurnalul său, în 1964, în timpul filmărilor la “Evanghelia după Matei”, că Oraşul pietrelor este locul său preferat. De atunci, acest oraş a devenit locul căutat de regizori şi actori, în special în timpul filmărilor, pentru că găsesc aici atmosfera vechii Palestine, cu pietre erodate de istorie, puţine semne ale modernităţii, o natură sălbatică şi aridă. A fost în 2004 Mel Gibson, cu “The Pasion of Christ”. Înaintea lui, Carlo Levi a scris minunata “Christos s-a oprit la Eboli”.
În 2006, tot aici, Catherine Hardwicke a filmat “The Nativity”.
După ani de abandon, locuitorii au început să aibă planuri ambiţioase de urbanism de avangardă, iar oraşul istoric al Materei este în plină fază de relansare turistică, mai ales că este propus să devină una dintre capitalele culturale ale Europei în 2019. Justin Timberlake şi Sofia Coppola au ales Matera pentru nunţile lor.

Bărci luminate de Santa Lucia la Napoli
Matera poate să ofere o autentică atmosferă de Crăciun, departe de luminile explozive şi vitrinele strălucitoare, între casele făcute în grote, în care se trăieşte ca acum 60 de ani. Cine caută spiritualitatea în locuri sacre va fi fascinat de alegere: biserici rupestre, săpate în piatră, care închid fresce vechi şi foarte vechi. Influenţa bizantină este considerabilă, mai ales că în aceste zone, în secolul al VI-lea, se refugiau monahii care fugeau de turci.
În afara sărbătorilor tradiţionale, cu muzică şi colinde, se desfăşoară şi o expoziţie cu brazi împodobiţi de artişti contemporani.
Mâncărurile obişnuite pentru Crăciun sunt găluşti umplite cu carne de miştreţ, cod (numit în zonă “bacala”), miel umplut cu brânză şi ardei iuţi, iar ca desert, “calzoncini” (gogoşi) umpluţi cu marmeladă de fructe de pădure şi cremă de castane.
Un alt oraş ce se îmbracă în lumini este Siracusa, oraşul natal al Sfintei Lucia, unde are loc o procesiune ce pleacă din insula Ortigia şi traversează întreaga localitate. Statuia sfintei este purtată în spate de 60 de bărbaţi care au toţi, pe cap, o beretă verde. În faţa sfintei vin să aducă un omagiu marinarii, care fac să sune sirenele bărcilor. Seara este o adevărată explozie de jocuri de artificii care par să aprindă marea. Cortegiul merge către Catedrala Santa Lucia, unde ajunge după ora 22.00, iar statueta rămâne pe altar timp de o săptămână.
Localitatea Rimini de la Marea Adriatică se transformă într-un mare oraş de iarnă, pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, cu două piste de patinaj, oferind un Crăciun particular cu soare şi zăpadă, gheaţă şi mare. I se adaugă o spectaculoasă zonă de jocuri şi animaţie, cu laboratoare creative pentru copii. Vor veni cu patinele şi Moş Crăciun şi Befana…
Şi anul acesta Rimini va oferi o supriză axată pe tema Naşterii Domnului, unde mari artişti se vor întrece în a prezenta figuri religioase, realizate din nisip pe malul mării.
Lumea imaculatelor zăpezi austriece
O vacanţă în Tirolul austriac te atrage prin perle de rară frumuseţe, precum fascinantul Innsbruck, sediul reprezentanţei Împăratului Maximilian I, dar şi Valea Stubai, Seefeld, cu sutele de piste de schi printre păduri, Sankt Anton, regina sporturilor şi distracţiilor, cu peste 280 de kilometri de piste. Să mai adăugăm şi reţeaua de spa-uri şi centre wellness. Şi nu în ultimul rând, raportul extraordinar între calitate şi ofertă. O vacanţă în Tirol e de neuitat.
Cele 12 nopţi numite “Rauhnachte”, “Nopţile zgomotoase”, ori “Nopţile cu fum”, sunt o perioadă intensă de activitate demonică şi deci un moment potrivit pentru a curăţa casa şi gospodăria de spiritele rele. Procesiuni de personaje mascate, înarmate cu mături, străbat uliţele şi străzile alungând influenţele malefice. Sezonul sărbătorilor de iarnă se încheie cu “Epifania” în 6 ianuarie, sau “Ziua celor trei Magi” (7 ianuarie), când la uşile caselor bat bărbaţi în veşminte de Magi şi se organizează o ceremonie purtând un mic leagăn însoţit de un bărbat cu o cădelniţă.

Bucuria copiilor pe strazile din Helsinkă
Se cântă “Stille Nacht”, un cunoscut colind de Crăciun ce a fost iniţial o poezie scrisă de preotul austriac Josef Mohr în 1916. Colindul a fost atribuit mai multor compozitori, Haydn, Mozart şi Beethoven, dar dirijorul corului Curţii Regale din Berlin a preferat să i-l închine regelui prusac Frederic Wilhelm al IV-lea. Colindul a fost tradus în peste 300 de limbi. I se adaugă “Weihnachtsbaum”, o suită de colinde şi dansuri, intitulată şi “Suita bradului de Crăciun”, cu aranjamente sub forma unor solo-uri de pian de Franz Liszt.
Innsbruck, o metropolă de vis în mijlocul Alpilor

Un oras de iarnă feeric, Innsbruck
În pitorescul centru al oraşului medieval, printre portice şi vechi case, la picioarele celebrului “Tettuccio d’Oro”, în Markplatz veţi găsi frumoase târguri de Crăciun, tipice Alpilor, ale căror origini se pierd în timp. În centrul oraşului tronează un imens brad natural. Încântătoare şi strada Poveştilor, de pe Maria-Theresien-Strasse.
Acoperişurile de poveste ale caselor, casetele din lemn ale comercianţilor expun mii de stele, dar şi mingi din sticlă decorate manual, globuri împodobite cu pietre Swarovski, lumânări în toate culorile, parfumate cu ramuri de pin. Doar ne aflăm la doi paşi de ţinutul Swarovski! Splendida „Helblinghaus”, unul dintre strălucitele exemple ale Barocului, numit şi stilul „cofetărie de bomboane” pentru decoraţiile sale bogat colorate, îşi adaugă zeci şi zeci de beculeţe, la fel ca şi Turnul de pe Pfargasse, înalt de 148 de metri, şi casele colorate de pe Kiebachgasse, cu personaje din basme suspendate pe faţade.
Pe străzi, zeci de negustori te îmbie în a mânca frigărui de fructe acoperite cu ciocolată ori să cumperi stele şi globuri de Crăciun, pictate de mână, statuete de sfinţi, jucării din lemn şi berete din lână colorată. Dar, între un pahar de vin fiert cu scorţişoară şi un concert de flaut, trebuie să-ţi găseşti timp pentru a descoperi unul dintre centrele istorice cele mai frumoase ale Alpilor.
Fosta primărie şi „Turnul Oraşului” formează centrul arhitectural al străzii Herzog-Friedrich, situată în centrul vechi. Turnul Oraşului a fost construit la mijlocul secolului al XV-lea peste vechea primărie (Rathaus) de către locuitorii Innsbruck-ului. Iniţial, Turnul Oraşului avea un acoperiş în stil gotic, în perioada 1560-1561, acesta fiind schimbat cu unul în stil baroc. Turnul nu a fost construit numai ca un turn de pază sau ca un turn cu ceas, ci şi ca un simbol vizibil al bunăstării şi puterii locuitorilor Innsbruck-ului.
„Casa Helbling”, aflată în piaţa centrală a oraşului vechi, este una dintre cele mai frumoase case din Austria. A fost realizată în stilul gotic târziu şi decorată cu stucaturi în stil rococo de către Anton Gogl în 1730.
Cele două turnuri şi cupola masivă construite în stil baroc ale „Catedralei St. James” îţi dau impresia de măreţie.
Altstadt, vechiul centru medieval, cu clădiri vopsite în diferite culori, este cunoscut şi prin „erker”, balcoanele spre stradă cu ferestre arcate şi cu acoperişuri din ţiglă aurie. Deasupra intrărilor se află vechi steme comerciale, precum profilul unui animal sau forma unei pâini, care sugerau activitatea ce se desfăşura înăuntru. Renumit în acest sens este celebrul hotel cu restaurant „Goldner Adler”, şi azi în funcţiune din 1390, unde s-au oprit Goethe, Paganini şi multe alte celebrităţi.
De curând, în vecinătate, în Valea Pitztal a fost inaugurat un “Ice-Q”, un cub imens de gheaţă la înălţime de 3.048 de metri în Tirol. Acest cub de gheaţă total transparent are patru etaje şi o terasă panoramică, un restaurant întins pe o suprafaţă de 3.000 de metri, cu specialităţi de vinuri austriece, italieneşti şi germane…
Salzburg nu înseamnă numai Mozart
Austriecii sunt maeştri în arta dulciurilor de Crăciun. Elegantul oraş aflat pe râul Salzach, e încărcat de sugestii baroce şi habsburgice. Dar unul dintre aşii săi din mânecă îl constituie cofetăriile şi patiseriile, rafinate, cu mii de parfumuri şi arome, ca o emblemă a culturii aristocratice, identică cu cea din timpul împărătesei Sissi. Patiseriile austriece au o matrice comună cu cele ungureşti, ceheşti, franţuzeşti şi turceşti. Dar importantă este înalta calitate a ingredientelor. Fie că te afli la Viena sau la Salzburg, ritul cafelei însoţite de ceva dulce e oficiat în acelaşi mod monden, fie la o conversaţie cu prietenii, fie solitar, răsfoind jurnalele dintr-o cafenea.
Scenografia este gata pentru a primi turiştii. O magică atmosferă, datorată pieţelor de Crăciun, cu cabanele din lemn ale artizanilor, ornate cu beculeţe şi stele, ce par căsuţe de turtă dulce din „Hänsel şi Gretel”, înconjurate de muzica flaşnetelor, cu daruri personalizate, cu oameni de zăpadă, acoperiţi de bezea roz, cu brăduţi cu globuri din bomboane colorate, cu jucării, buratini, păpuşi, ursuleţi, trenuleţe şi rachete, cu dulciuri, dar şi specialităţi din Tirol, cu figurine religioase, intitulate „presepi”, dar şi ieslea cu naşterea lui Christos. Luminile se aprind deja de la mijlocul lui noiembrie. La început copacii desfrunziţi sunt decoraţi cu mii şi mii de lampadare. Vitrinele magazinelor se îmbracă în roşu şi auriu.
În timpul sărbătorilor de iarnă, Salzburg devine strălucitor şi dulce prin nenumăratele specialităţi pentru Crăciun. Delicios, celebrul tort Sacher, inventat în secolul al XVIII-lea de Franz Sacher pentru principele de Metternich, s-a bucurat de un succes fulminant. La Salzburg, aceste torturi, făcute după o reţetă secretă, sosesc din laboratoarele din Viena în cutii de lemn, în stil retro. În fiecare zi ajung peste 3.000 de astfel de torte artizanale, într-o mare varietate, de la cele de un kilogram la cele liliput, toate servite cu un melanj de cafea şi spumă de lapte cald, tipic austriac. În timpul Crăciunului li se alătură şi un pahar de vin alb, dulce.
Dar cafenelele Sacher oferă multe alte tentaţii de dulciuri, de la “Malakoff” la “Gewürzgugelhupf”, un fel de gogoşi cu migdale, cu mandarine şi bucăţi de fructe confiate, “Papageno-Torte”, în onoarea “Flautului fermecat” mozartian şi tortul de influenţă ungară “Esterhazy-Torte”. Apoi, gustaţi “Lebkuchen”, de la Nagy, cu peste 50 de varietăţi, cu vanilie, miere, ciocolată, portocale, nuci, fructe confiate, modelate în forma unei inimi sau stele de Crăciun sau a unor brazi. Sunt delicioase şi pralinele “Mozart-Kugel”, ce se pot întâlni în cofetăria “Fürst” ce a luat fiinţă în 1850. Norbert Fürst mărturiseşte că numai bomboanele îmbrăcate într-o poleială albastră cu steluţe sunt originale, celelalte sunt falsuri.

Crăciun la Copenhaga

Crăciun sub aurora boreală

Icxe-Q, un restaurant la 3,048 de metri altitudine, în Alpi
În saloanele elegante cu pereţii decoraţi cu tablouri, ale cafenelei “Tomaselli”, înfiinţată în 1705 de către un cântăreţ de origine italiană pentru fiul său care era cofetar, pot fi cumpărate specialităţile numite “konfekt”, din cacao cu nuci, şi gustoasele meringues cu vişine. Patiseria modernă, toată în roşu şi alb, plină de lumină, cu un palmier în mijloc, numită “Josef Fingerlos”, este vestită pentru torturile sale de fructe, cu peste 50 de tipuri de sucuri naturale de fructe.
În această perioadă, centrul Salzburgului este luminat feeric, plin de târguri de Crăciun, impozant fiind cel din faţa castelului din Hellbrunn, unde puteţi degusta celebra şuncă de Tirol, minunaţii würstel cu brânză, salamurile din regiune şi un vin fiert cu mirodenii.
Bucătăria tiroleză surprinde prin varietatea sa. Salamurile, şuncile, crenvurştii se fac după reţete care conţin şi castraveţi, ardei gras, verde sau roşu, arpagic. Bineînţeles, toate stropite cu un schnaps. După mezeluri urmează o supă de viţel cu o mare varietate de legume, care este servită cu găluşti de ficat, devenind „leberknodelsuppe”, sau „schwamerlsuppe”, o supă de ciuperci, servită cu „kasespatzle” (găluşti din brânză şi unt). După aceea, urmează fripturile de raţă, de cerb sau de căprioară la cuptor, acompaniate de găluşti de cartofi, dar şi ficat tirolez, cu „tiroler gröstl” (găluşti) sau un „tafelspitz”, rasol de diferite cărnuri, cu hrean amestecat cu măr şi fructe de pădure. La 1.000 de metri înălţime, una dintre specialităţi este „kratzerhof”, o mămăligă amestecată cu brânză de capră şi un alt fel de brânză, afumată, denumire luată după ferma în care laptele este strâns de la 200 de capre şi unde sunt preparate peste 50 de feluri de brânză, dintre care tipică este brânza de culoare gri, numită „graukase”. Tirolul este renumit şi pentru găluştile cu prune, cu mere, cu caise şi felurite fructe de pădure, dar şi prin tortul de Innsbruck şi „krapfen”, un fel de gogoşi umplute cu diferite dulceţuri sau marmeladă şi cu cremă de vanilie pe deasupra. Este cunoscută în întreaga Europă „Knodelfest”, în care sunt specialităţi cu şuncă, cu spanac, cu brânză, cu ciocolată, cu vanilie, cu caise, totul având un gust sublim.
Distileriile care produc schnapsul tirolez dau dovadă de o inventivitate fără limite. Totul a plecat din Evul Mediu, când ele aparţineau călugărilor şi alchimiştilor care creau acest elixir cu efecte terapeutice. O băutură cu un gust uşor înţepător este schnaps-ul de cartofi, la fel şi rachiul rafinat de pere Williams, „Christoph Kössler”, şi acela de mere, de la „Giggus Brennerrei”. Un alt rachiu specific, „krautinger”, aromatizat cu ierburi de munte, dar şi cel cu rara genţiană roşie, numit „hochwurtzner”.
În castelul „Starkenberger” se produc 14 tipuri de bere, premiate şi multipremiate. O experienţă interesantă pentru cei care vin aici este cea de a înota în bere. Şapte bazine sunt umplute cu 16 metri cubi de apă şi 100 de litri de bere.
Parada Regilor Magi
Spectacularul cortegiu „La Cavalcada de Reis”, de la Barcelona, denumită şi „Parada Regilor Magi”, are loc în cinci ianuarie, pe un parcurs de 5 kilometri, de unde Magii de la Port Vell se îmbarcă pe mare. În afara lui Baldassare, Gaspare, Melchior, defilează personaje şi care alegorice din care sunt aruncate dulciuri şi cadouri pentru copii. Întreaga Barcelonă se aprinde de minunate jocuri de lumini. Astfel, pe Passeig de Gracia sunt peste 200 de lampadare cu forme moderniste care amintesc de avangarda spaniolă. Nenumărate întâlniri muzicale de top au loc la „Palau de la Musica Catalana”, între 25 şi 31 decembrie, iar între 2 şi 4 ianuarie va răsuna Concertul de Anul Nou, cu valsuri, polci şi mazurci, cu „Strauss Festival Orchestra”. La „Grand Teatre del Liceu” intră în scenă marea lirică, cu „Linda di Chamonix” de Donizetti.
O piaţă încântătoare, cu produse tipice pentru Crăciun şi cu jocuri se află în faţa Bisericii „Santa Maria del Pi”, alta, la „Placea Sant Jaume”, cu spectaculoase presepi şi statui religioase în mărime naturală, cu scenografii spectaculoase ale ieslei. Dar cea mai fabuloasă dintre ele este Piaţa „Santa Lucia”, cea mai mare din Spania, împodobită cu globuri, cu presepi, cu numeroase simboluri religioase, instrumente muzicale catalane. Aproape 500 de cabane ocupă piaţa catedralei luminată cu mii de lumânări.
Cu patinele pe canale
Dincolo de tradiţionalele pieţe pentru Crăciun şi Anul Nou, capitala olandeză oferă extraordinare posibilităţi de a patina pe canalele îngheţate. O scenografie impresionantă, în „Piaţa Muzeelor”, dar şi la „Jaap Eden”, unde, pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, vă puteţi petrece câteva ceasuri vesele alături de cei mici, în acompaniamentul grupului „Funky Xmas Market”, dar şi să faceţi shopping. În centrul oraşului, în „Piaţa Dam”, tronează un impresionant brad. Opriţi-vă şi la „Christmas Palace”, un mare magazin cu cadouri pentru Crăciun şi pentru casă. Seara, de Crăciun şi de Anul Nou, cerul Amsterdamului este luminat de fastuoase focuri de artificii. Impresionantă este procesiunea în care Moş Crăciun, cu plete şi barbă albe, apare pe străzi pe un cal alb, cu haină roşie şi o impunătoare mitră, spre bucuria copiilor
Printre satele şi oraşele lui Moş Crăciun din ţările nordice
Helsinki este faimos ca oraş al designului şi prin sugestivele lui lumini hibernale, dar şi prin „New Finish Food”. „Design District” acoperă mai multe cartiere, iar Piaţa „Designmuseo” cuprinde întreaga istorie a designului finlandez de la sfârşitul anilor 1800 până în zilele noastre. Aici puteţi găsi inedite cadouri de Crăciun. Aleksanderinkatu, marea arteră turistică, se transformă în decembrie în strada shoppingului, datorită fantasticelor pieţe, precum „Joulukatu”, unde, alături de decoraţii, lumânări, jucării pot fi întâlnite şi specialităţi gastronomice şi unde toată lumea are în mână o cană de „gloggi”, adică vin fiert. În Piaţa „St Thomas”, cei mici se pot întâlni cu Santa Klaus, care le oferă caramele şi bomboane. Doar Moş Crăciun e la el acasă! Până în 8 ianuarie, Centrul Cultural „Pannuhali”, creat într-o fostă uzină electrică, devine scena circului de iarnă „Talvisirkus Nena”, la care participă clovni, bufoni şi au loc nenumărate spectacole, şi anul acesta fiind invitate cele mai renumite companii din întreaga lume. Încântătoare este Parada Sfintei Lucia, care pleacă din Piaţa Senatului, unde statuia sfintei este împodobită cu flori şi lumânări. Apoi, din noaptea de Anul Nou până în 9 ianuarie, întunericul Nordului se transformă într-o sărbătoare a luminii, datorită instalaţiilor de la „Lux Helsinki”. „Lasipalasi” este un loc simbolic al istoriei finlandeze, o sinteză între curentul finlandez al arhitecturii anilor ’30 şi înflorirea culturală din anii ’90. Restructurarea acestui edificiu a fost terminată în 1998 şi de atunci în interiorul lui există un elegant restaurant, în culori calde, uşor retro, cu blănuri pe podea, în care principalele feluri sunt axate pe ren şi păstrăv. În apropiere, un restaurant rafinat inclus în Ghidul Michelin, datorită unei bucătării creative. Un presigios restaurant „Kappeli”, foarte elegant, cu porţelanuri, argintărie şi cristaluri, ce era frecventat în epoca imperială de marii poeţi, muzicieni şi compozitori, precum Sibelius, se bazează pe vechile specialităţi imperiale, cu o mare varietate de feluri de peşte, dar şi de ren.

In Targurile de Craciun din Trentino, Alto Adige

Lumea de basm a zăpezilor austriece

Matera, un oraș plin de spiritualitate
În Norvegia ar fi păcat să nu asistaţi la extraordinarul spectacol oferit de aurora boreală. Se spune că pe cât bate vântul mai tare, cu atât sunt mai multe aurore. Istoria aminteşte de aurore de neuitat, precum cea observată de Galileo deasupra Veneţiei în 1621 sau cea din februarie 1872, văzută de la Bombay, ori 25 septembrie 1909, când cerul Singaporelui a fost iluminat ca ziua. Pentru cei care vânează aurore se spune că e bine de făcut această călătorie iarna, când nopţile sunt mai lungi, în Valea de la sud de Tromso. Catedrala Artico aminteşte de Opera House din Sydney prin arhitectura sa din ciment şi sticlă, ce evocă gheţarii unei banchize.
Şi Stockholmul se iluminează de sărbători pentru Santa Lucia. Zilele sunt foarte scurte şi dispar într-o lumină azurie care acoperă ca un văl oraşul. Între timpul suspendat în care nu este nici zi, nici noapte, se joacă riturile suedeze: zăpadă şi lumini, gheaţă şi lumini, Stockholmul devenind un oraş fascinant.
În Piaţa Sergel există un obelisc înalt de 37,5 metri, luminat în alb şi albastru, la fel de puternic colorat ca şi Piaţa Stortorget, cu clădirile sale din secolul al XVIII-lea, în care ocrul galben e difuz.
Casele sunt luminate cu lumânări şi candelabre cu şapte braţe şi lampadare în formă de stea, în această perioadă, denumită ”Avent”, iar aici se poate insera cuvântul sfânt Santa Lucia, numele martirei din Siracuza, ce a devenit un adevărat simbol al Suediei.
În ceremonia care are loc în perioada Aventului, protagonistă este o tânără care apare într-o căruţă, îmbrăcată într-o tunică albă, cu o coroană de frunze verzi cu şapte lumânări, înconjurată de un cortegiu de tinere şi de spiriduşi care împart biscuţi şi cântă cântece italieneşti inspirate de melodia lui Caruso, “Santa Lucia”. E o ceremonie care se repetă în întreaga ţară.
În buticurile special amenajate se găsesc specialităţi tipice, precum salamurile din ren, brânzeturi suedeze şi nenumăratele specii de somon. Nu lipseşte glögg, tipica bătură suedeză asemănătoare unui vin fiert.

Moda pe partia de schi

Moț Crăciun la Amsterdam

Noapte de Crăciun în Salzburg

Presepii din nisip, pe malul Marii Adriatice

Sfânta Lucia, Sărbătoarea luminilor

Și nordicii se încalzesc cu muzica

Târg de Crăciun la Bolzano

Un Crăciun romantic la munte, în Val di Sussa

Vacanțe la cote înalte

Vine Moș Crăciun cu sania trasă de reni din Finlanda