Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a catalogat, într-o intervenţie la Realitatea TV, îndepărtarea lui Andrei Marga din fruntea ICR drept o „debarcare jenantă” pentru Parlament şi a susţinut că subiectul trebuie discutat în PNL.
„Regret profund faptul că Marga, într-un mod absolut jenant, jalnic pentru Parlament, a fost debarcat. Am auzit că s-a folosit un pretext care in realitate nu există. Cred că, din respect pentru cultura română, ar fi trebuit o dezbatere de fond asupra activităţii ICR, nu tertipuri jenante. E foarte trist ce s-a întâmplat. Noi nu am ştiut despre această intenţie de debarcare. Nu aş vrea să cred că e un troc politic cu CNAS, dar oricum va trebui să aibă o discuţie despre ce s-a întâmplat la ICR” a declarat Nicolai.