Se speculează adeseori că o conspiraţie bine orchestrată ar dori compromiterea capitalismului ca să reabiliteze comunismul, iar absurditatea acestuia să pară „logică” pe lângă „supraabsurditatea” capitalismului actual.
La nivelul receptării imediate, spiritele mai puţin informate pot lua drept bună această teorie conspiraţionistă. Aruncând însă o privire în istoria noastră recentă vom vedea că românii au suportat de multe ori măsuri aberante impuse de conducerea politică, iar cu timpul li s-a părut normal ce se întâmplă, n-au fost prea exigenţi cu personalităţile care au trecut de la o extremă la alta, multe voci din presă şi cultură luându-le apărarea liderilor de moment, de multe ori nişte inşi grobieni, şi întotdeauna s-au găsit lichele în presă care să le sprijine acţiunile aberante. Din nefericire, nici masa n-a reacţionat virulent, împăcându-se cu mentalitatea tradiţională: „Ferească Dumnezeu de mai rău!” şi de fiecare dată s-a putut şi mai rău!
Într-o carte polemică, „România în ghearele Comunismului” (La Roumanie dans les griffes du Communisme, Paris -1949), jurnalistul Rene Theo arăta cum o întreagă naţiune devine un enorm lagăr de concentrare, cum se poate pătrunde oricând în casele oamenilor, sub pretextul percheziţiilor, cum numărul celor ce servesc Absurdul creşte de la zi la zi, iar cei ce rămân în slujba Normalităţii sunt etichetaţi drept elemente fasciste, declasate sau naţionaliste! Acum era indicat să lauzi „Sovromurile”, deşi se ştia că bunurile româneşti se scurgeau spre URSS ca o plată nedreaptă.
Şi totuşi n-au fost puţini intelectuali români care au lăudat această stare anormală de ocupaţie şi servitute faţă de o putere străină! Prin convenţia de armistiţiu, România a fost obligată să plătească despăgubiri de 300 milioane de dolari, într-o perioadă de şase ani. Dar autorul arăta, cu date concludente, că România a plătit în patru ani suma de 1.785 milioane de dolari! Deci era o vacă bună de muls! Oare acea situaţie nu prezintă similitudini cu banii investiţi în autostrăzile inexistente de astăzi, dar atât de costisitoare?!
Şi să vedem acum şi câteva dintre numele tari de atunci care au făcut posibilă existenţa „sovromurilor”, consideraţi de unii mari patrioţi! Şi să vedem ce pregătire aveau cei ce se bucurau de mari privilegii în vreme ce elita României era dată afară din instituţii, apoi exterminată în „câmpuri concentraţionale”.
Gh. Gheorghiu-Dej, omul forte al partidului, avea calificare de electrician, apoi a lucrat ca mecanic la CFR, fără studii secundare; Vasile Luca (Luka Laszlo), ministrul de Finanţe, a luptat de partea Republicii Sovietice Ungare a lui Bela Kun împotriva armatei române, fără studii secundare; Teohari Georgescu, ministrul de Interne, muncitor tipograf, fără studii secundare; Stelian Tănăsescu, ministru adjunct la Interne, lucrător la o cafenea, fără studii secundare; Emil Bodnăraş-Bodnarenko, ministrul Apărării Naţionale, posedând fişa nr.724-E de spion al URSS!
Şi în cele din urmă „femeia de fier”, Ana Pauker, denumită şi «Messalina roşie», cunoscută pentru luxul exorbitant în care trăia şi pentru aventurile erotice trăite alături de nume mari ale Mişcării Comuniste precum Dimitrov sau Tito. În acea vreme de privaţiuni extraordinare, Ana Pauker dispunea de două limuzine «Ziss» şi de un «Mercury Eight» american. Şi toţi aceşti tovarăşi, care au suprimat libertatea presei, au închis şi destrămat mii de familii de oameni cinstiţi, erau lăudaţi de presă!
Iar mulţi din scribii de atunci pretindeau că servesc normalitatea! Ba mai mult, scriitori „progresişti” lăudau noua clasă politică, se deziceau de prieteni sau de familie, acuzau nume mari ale literaturii române, fiindcă nu aveau orientare „marxistă”; şi totuşi, aceste luări de poziţie nu-i jenau deloc. Printr-un proces agresiv şi absurd li se reproşează unor giganţi ai culturii române că n-aveau pregătire pe linie de partid! Şi această atitudine unora li s-a părut normală, iar dacă cineva lucid spunea că e aberant sau ilogic ce fac ei, era taxat imediat ca element reacţionar, naţionalist, şovin, nebun!
Să dăm câteva citate care mi se par comice dacă la vremea lor n-ar fi provocat atât tragism, din Ovid S. Crohmălniceanu: „Partidul le-a dat scriitorilor o concepţie nouă de viaţă, un ideal, pentru prima oară în deplină concordanţă cu rosturile fundamentale ale artei. Există un tribut tragic pe care l-a plătit literatura trecutului. Oricât de strălucite sunt realizările ei, o anumită limită fatală, impusă de presiunea ideologică a claselor stăpânitoare, le urmăreşte totuşi”.
Sau despre opera filosofică a lui Blaga: „Pe de altă parte, fondul reacţionar al construcţiilor speculative ridicate de Blaga trădează orientarea către fascism a ideologiei burgheze, care le hrănea”.
Şi totuşi a fost posibil, şi totuşi absurdul a fost luat drept normalitate. Oare astăzi nulităţi intelectuale nu cer să ni se pară firesc încă un sacrificiu (inutil, cum am arătat) ca să acoperim ce s-a furat timp de 20 de ani?! Şi, culmea, unele paţachine politice mai mimează şi caritatea, donând un os de ros sclavilor. Şi oare această stare presantă şi puternic depresivă nu pare unora ceva normal?! În ciuda evidenţei, a sărăciei, a sinuciderilor! Nu este şi aceasta o dovadă a normalităţii absurde a ţării în care trăim?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.