Nou! Traian Băsescu, preşedintele examinator

Pentru că, cel mai probabil, USL va câştiga mai mult de 50% din voturi la alegerile generale, preşedintelui ARD al României, Traian Băsescu, nu i-a mai rămas decât să încerce să spargă alianţa dintre social-democraţi şi liberali. O alianţă hotărâtă să-l propună pentru postul de prim-ministru tot pe Victor Ponta.

Traian Băsescu, care se dă a fi singurul român competent şi responsabil, a declarat: „Mai sunt două săptămâni şi să nu-şi imagineze cineva că se pot numi guverne pe poveşti. Este un avertisment extrem de serios, pe care îl fac public către partide, că, deocamdată, nu am văzut un buget al anului 2013 susţinut de cei aflaţi în campanie şi care să justifice guvernarea”.

Cu de la sine putere, preşedintele jucător Traian Băsescu vrea să introducă o probă suplimentară pentru cei care vor să conducă ţara. Preşedintele ARD al României ar dori ca, pe lângă testul electoral, USL-ul să treacă şi un test pe partea economică. Cum domnul Băsescu este ferm convins că le ştie pe toate, probabil că din comisia de evaluare ar urma să facă parte doar domnia sa.

Traian Băsescu are impresia că dacă a participat la Consiliul European, dacă a discutat în câteva rânduri cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional şi dacă s-a uitat la graficele pe care i le-a trimis Mugur Isărescu se pricepe la economie. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa. Au demonstrat-o vreme de mai bine de doi ani cele câteva guverne Băsescu. Guverne care au ştiut doar să ia de la săraci şi să dea la bogaţi, şi care nu au fost capabile să găsească soluţii pentru problemele economice ale României.

Din dorinţa nebună de a aduce ARD la guvernare, preşedintele examinator Traian Băsescu ar fi în stare să decidă, cu de la sine putere, că votul exprimat pe 9 decembrie nu este valabil. Şi asta, din cauză că peste 50% dintre românii care au votat cu USL-ul nu au minime cunoştinţe de economie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 758 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.