Nouă români, răniți în Turcia

Nouă români care se aflau într-un microbuz au fost răniţi uşor în urma unui accident rutier produs sâmbătă la Istanbul.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la un accident rutier, produs în cursul zilei de sâmbătă, în care a fost implicat un microbuz care transporta pasageri către aeroport.

Potrivit unui comunicat MAE, reprezentanţii oficiului consular au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile turce, pentru a obţine informaţii oficiale suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi referitor la circumstanţele producerii accidentului.

Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de reprezentanţii consulatului general, în urma acestui accident nouă cetăţeni români au suferit răni uşoare. Persoanele rănite au fost transportate la unităţi medicale din zonă, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

MAE informează că, la nivelul oficiului consular, nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.

Consulatul General al României la Istanbul este în contact cu un reprezentant al grupului de turişti şi continuă dialogul cu autorităţile turce, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară conform competenţelor legale şi în funcţie de solicitări, precizează MAE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Ultima moda! Cu ce se ocupa Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul? Cu informari, stiri si acoperiri infractiuni?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.