A trecut de mult timpul în care opera comică era considerată, chiar şi de compozitori, ca o supravieţuire burgheză, reacţionară.
Opera Comică din Paris a fost fondată în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, la 26 decembrie 1714, de Catherine Baron şi Gautier de Saint-Edme, folosind iniţial trupele „de târg”, cele care dădeau înainte spectacole în târgurile anuale pariziene. Una dintre ele, cea de la Saint-Germain, şi-a luat numele de Opera Comică. Sala „Favart”, al cărei arhitect este Jean-François Heurtier, a fost inaugurată în 1783 în prezenţa reginei Marie-Antoinette. Repertoriul ei era constituit în principal din spectacole de pantomimă şi parodii ale operelor.
Mulţi dintre compozitorii de azi cultivă acum genul cu un deosebit apetit. George Benjamin, ca şi Ahmed Essyad şi Katija Saariaho la vremea lor, s-a inspirat din Evul Mediu pentru „Written on Skin”, operă care a făcut senzaţie la Festivalul de la Aix-en-Provence în 2012 şi care va deschide stagiunea Operei Comice. Spectacolul este pus în scenă de Katie Mitchell, la pupitru va fi însuşi compozitorul, cântăreţii sunt toţi anglofoni, cu participarea Barbarei Hannigan în rolul lui Agnès. Se înţelege de la sine că spectacolul este recomandat din toată inima.

Interiorul Operei Comice din Paris
Se va schimba în întregime ambianţa cu partitura „Manfred” de Schumann, în egală măsură melodramă şi muzică de scenă, considerată imposibilă, şi care nu poate fi comparată nici cu „Lélio” de Berlioz, pentru că Schumann n-a imaginat un text original destinat să servească muzica lui, nici cu „Arleziana” de Bizet. Georges Lavaudant va semna punerea în scenă, în timp ce la pupitru se va afla Emmanuel Krivine. În aceeaşi categorie a operelor inclasabile pot fi amintite „Povestea soldatului” de Stravinsky şi „Dragoste fierbinte” (El amor brujo), de De Falla, sub bagheta lui Marc Minkowski, în regia lui Jacques Osinski.

Soprana Barbara Hannigan evoluează în Written on Skin
Se va reveni la un mare clasic al operei comice, „Lakmé” de Delibes, în care rolul titular va fi abordat de promiţătoarea Sabine Devieilhe, alături de Frédéric Antoun în Gerald şi excelentul Jean-Sébastien Bou în rolul Frédéric, şi de doi membri ai „Academiei Operei Comice”, Marion Tassou şi Roxane Chalard, pentru rolurile Ellen şi Rose. François-Xavier Roth va dirija orchestra „Les Siècles”, iar Lilo Baur va semna regia.

Dirijorul Emmanuel Krivine va dirija Manfred de Schumann
Va fi reluat şi un alt mare titlu clasic, „Pélleas şi Mélisande” de Debussy, montat de Stephane Braunschweig. La pupitru se va afla Louis Langrée, înconjurat de minunaţii Philipp Addis, soprana Karen Vourc’h şi Laurent Alvaro.
Ne întoarcem cu două secole şi jumătate în urmă, cu irezistibila „Platée” de Rameau, care s-a putut vedea şi răs-vedea la Palais Garnier, în regia lui Laurent Pelly, şi pe care acum publicul va fi bucuros s-o revadă într-o sală mai mică, sub bagheta lui William Christie. Hiperactivul Robert Carsen va semna punerea în scenă a coproducţiei cu „Theater an der Wien” din Viena, Marcel Beekman va fi patetica regină a mlaştinilor, Simone Kermes va cânta La Folie, iar Cyril Auvity, Marc Mauillon şi Emmanuelle de Negri vor completa distribuţia.

Sabine Devieihle va aborda Lakme
O versiune de concert „Castor şi Pollux” de Rameau, dirijată de Raphael Pichon va contrapuncta această producţie.
Va veni rândul uneia dintre acele opere cunoscute după titlu, dar pe care eşti fericit să o poţi, în sfârşit, asculta: este vorba de „Ali Baba” de Charles Lecoq (a nu se confunda cu adaptarea după „O mie şi una de nopţi” a lui Cherubini), ce va fi dirijată de Jean-Pierre Haeck, la pupitrul Orchestrei Operei din Rouen, şi pusă în scenă de Arnaud Meunier. Sophie Marin-Degor, în alternanţă cu Judith Fa, membru al „Academiei Operei Comice”, vor interpreta rolul Morgiane.

Karen Vourc’h va fi Melisande
Stagiunea se va încheia cu creaţia unei opere destinate tuturor spectatorilor, „Robert le cochon et les kidnappeurs” (Robert porcul şi răpitorii) de Marc-Olivier Dupin, pe un libret de Ivan Grinberg, care va semna şi punerea în scenă, iar pianistul Jean-François Heisser îşi asumă direcţia muzicală, alături de Orchestra Poitou-Charente. Marc Mauillon, Donatienne Michel-Dansac şi alţi renumiţi interpreţi vor încarna membrii unei menajerii care au vocaţia de a da farmec unui loc numit Marea Groapă de gunoi!
Cu siguranţă, publicul meloman nu va rata acest rendez-vous.