România intră în rândul ţărilor civilizate şi oficializează arestul la domiciliu. Ceea ce înseamnă că pe toată perioada anchetei şi procesului, suspecţii vor scăpa de celulele poliţiei, dar nu vor fi nici liberi ca pasărea cerului. Vor purta la mână o braţară prevăzută cu GPS, care le va trada orice mişcare.
Noul Cod de Procedură Penală a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi de departe cea mai spectaculoasă noutate se referă la arestul la domiciliu. „E o măsură intermediară între arest şi libertate sub control judiciar. Nu se acordă celor care au fost acuzaţi de evadare sau de infracţiuni comise asupra unui membru al familiei”, a declarat judecatorul Mihai Udroiu, de la Ministerul Justiţiei pentru Pro TV.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi este cel care va decide cine merită să nu ajungă după gratii, cel puţin până la o condamnare definitivă. Pe toată durata arestului la domicliu, suspecţii nu au voie să ia legătura cu victimele, dar mai ales nu au voie să iasă din locuinţă. Orice încercare de a părăsi apartamentul va declanşa sistemul de monitorizare electronica dotat cu GPS.
Este vorba despre celebrele brăţări electronice care nu vor putea fi desfăcute şi vor arăta unde se află suspectul secundă cu secundă. Noua măsură preventivă avantajeaza şi suspecţii şi statul.