Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la baza sportivă de la Mogoşoaia, că nu va semna petiţia de graţiere a lui Gheorghe Popescu, condamnat la închisoare în Dosarul transferurilor, chiar dacă foştii fotbalişti ai generaţiei de aur se vor supăra, transmite MEDIAFAX.
„Nu voi semna acea petiţie, nu vreau să se înţeleagă altceva. Decizia justiţiei e un act normal la bunul mers al societăţii. Cu toată supărarea colegilor de generaţie ai domnului Gheorghe Popescu, nu o voi semna”, a declarat Burleanu.
Un senator UNPR buzoian a iniţiat joi o petiţie on-line pentru graţierea fostului fotbalist Gheorghe Popescu, acţiuni similare, de strângere de semnături, fiind iniţiate şi de un consilier local braşovean, dar şi de preşedintele de la Dunărea Calafat, primul club la care a jucat Popescu.
Ulterior, premierul Victor Ponta, preşedintele PNL Crin Antonescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea au declarat că vor semna petiţia către şeful statului, Traian Băsescu, privind acordarea graţierii individuale pentru Gheorghe Popescu.