Nu vă e ruşine, nemernicilor? Luiza este victima!

Procurorii DIICOT – structura centrală au pus bomboana pe coliva anchetei de la Caracal după seria incredibilă de gafe, bîlbe şi prostii pe care au făcut-o de şase luni de zile: au amendat-o cu 5.000 RON pe Monica Melencu, mama Luizei, fata răpită în ziua de 14 aprilie 2019, completînd batjocura începută de procurorul Liviu Vasilescu. Ne reamintim că acesta, în loc să demareze procedura de căutare a fetei dispărute, îi spusese atunci doamnei Melencu să aibă răbdare, căci fiica sa se va întoarcea acasă cu vreun Făt-Frumos!

Oricît de înţelegător ai dori să fii cu aceşti procurori din structura centrală a DIICOT, nu ai cum să-i numeşti altfel decît nişte nemernici (DEX – „nemernic = care comite acte josnice, lipsit de scrupule”). Oamenii aceştia nu înţeleg nici acum că familia Melencu este victimă în acest dosar controversat şi se poartă de luni de zile cu mama şi bunicul Luizei ca şi cum ei ar fi inculpaţi!

În loc să le ceară scuze pentru că nu au făcut nimic pentru găsirea fetei şi pentru identificarea întregului context în care fata a fost răpită şi poate chiar ucisă de Dincă şi complicii săi, procurorii continuă hărţuirea familiei sale, supunînd-o unor decizii greu de înţeles, cum este şi aceasta din urmă, în care vor să recolteze cu forţa ADN-ul mamei, deşi operaţiunea s-a efectuat imediat după apariţia „Cazului Alexandra”!

În mod cît se poate de firesc, Monica Melencu le-a spus procurorilor că nu vrea să se supună acestei decizii pentru că nu mai are încredere în ei şi în felul în care dirijează ancheta, astfel încît să-l scoată pe Dincă drept singurul vinovat, deci să înlăture orice legătură a acestuia cu vreo reţea de trafic de persoane. Mai mult, mama Luizei le-a spus direct: că îi bănuieşte pe procurori că vor să „planteze” acest nou ADN pe oasele din lizieră, astfel încît să se poată spune că aceste rămăşiţe sînt ale Luizei, deci dosarul dispariţiei fetei să se închidă şi nimeni să n-o mai caute!

Şi cum să nu se gîndească familia Melencu că exact aşa s-ar putea întîmpla, din moment ce INML a constatat că nu se poate extrage ADN-ul din acele oase calcinate, iar acum procurorii DIICOT cer celor de la FBI să mai facă o expertiză pentru a constata dacă oasele sînt sau nu ale Luizei! De ce neapărat ale Luizei? se întreabă, pe bună dreptate, familia Melencu. Nu este logic ca eventuala expertiză a americanilor să stabilească mai întîi ADN-ul din oase şi abia apoi să-l compare cu al Luizei sau al altor fete care intră în tiparul antropologic stabilit, adică o fată între 15-19 ani?

Cozile de topor ale procurorilor au şi apărut pe la televiziuni, susţinînd că toată tevatura asta cu noul ADN ar face parte din operaţiunea de aflare a adevărului! Drept urmare, dacă Monica Melencu se opune în continuare unei noi recoltări, va trebui ca aceasta să fie chiar forţată, adică să fie anesteziată, să i se deschidă gura cu cleştele şi să i se introducă în cavitatea bucală acel beţişor pe care să se recolteze saliva femeii! Vă daţi seama unde s-a ajuns cu această nebunie?

Şi asta n-ar fi tot! Cozile de topor mai susţin că pentru opunerea la aflarea adevărului, mamei Luizei ar trebui să-i deschidă un dosar penal pentru obstrucţionarea Justiţiei! Ca şi cum mama Luizei nu ar dori aflarea adevărului.

Opriţi-vă, nemernicilor, nu duceţi absurdul la cotele acestea mizerabile! Mai ales după ce aţi transmis pe surse informaţia aceea referitoare la faptul că altcineva ar fi tatăl Luizei, nu cel căruia fata i-a spus mereu tată, informaţie care nu avea ce căuta în spaţiul public sub nici o formă, dar pe care voi aţi folosit-o drept şantaj în încercarea de a o obliga pe mama Luizei să se supună unei noi recoltări!

În mod cert, acţiunea de acum a procurorilor, aceea de a apela la specialiştii FBI, are şi intenţii ascunse, dovedite chiar de procurori şi de cei de la INML. Dovadă este reacţia acestora atunci cînd Alexandru Cumpănaşu a cerut o contraexpertiză în cazul Alexandrei care să se efectueze în străinătate. Ne amintim că au sărit toţi în aer, împreună cu aceleaşi cozi de topor, afirmînd că nu se poate face acest lucru, că avem cei mai mari specialişti din lume şi cea mai performantă aparatură din univers! Numai că, în ultimul Raport al INML, cel din 2018, scrie clar că institutul are serioase probleme: „Asigurarea unui serviciu de garda permanenta la nivelul serviciilor judetene de medicina legala (asa cum o solicita insistent si absolut justificat organele judiciare) pare a fi, in aceste conditii de subdimensionare a personalului specialitatii, dincolo de constrangerile financiare, si o cerinta foarte dificil de pus in practica. Sistemul judiciar ne solicita, insistent, calitate si celeritate in efectuarea expertizelor; dar cum pot fi atinse insa aceste deziderate in conditiile unei subdotari dramatice cu personal?”

Ei, bine, ceea ce părea imposibil în cazul Alexandrei, iată că este necesar în cazul Luizei! Deci, totul pare să depindă de voinţa procurorilor, nu de necesităţile anchetei, adică de aflarea adevărului. Înţeleg că procurorii se consideră dintotdeauna nişte „dumnezei” şi că, din toată societatea, doar ei nu trebuie să răspundă pentru ceea ce fac, dar totul are o limită!

Şi nu trebuie omis un lucru foarte important. Ambele familii, Melencu şi Măceşanu, au avut, la un moment dat, încredere în anchetatori. Dovadă este faptul că au oferit recoltări de ADN de la membrii familiilor şi de pe obiectele care au aparţinut fetelor. Ba, chiar, atunci cînd INML a anunţat că ADN-ul din dinţii găsiţi în butoi ar fi al Alexandrei, familia începuse pregătirile de înmormîntare. Ce dovadă mai mare de bună credinţă şi încredere în autorităţi trebuie să dea aceşti oameni distruşi de dipariţia fetei lor, în vîrstă de doar 14 ani?

Ideea că acum ambele familii afectate de dispariţia celor două fete nu mai au încredere în „specialişti” nu a venit din senin, ci pentru că în toate aceste şase luni de la dispariţia Luizei şi două luni de la dispariţia Alexandrei, procurorii şi poliţiştii implicaţi în anchetă şi-au bătut joc de toate procedurile, lăsînd impresia că nu vor decît să închidă rapid dosarele cu un singur autor, Gheorghe Dincă, un „lup singuratic” care nu are nici o legătură cu vreo reţea de trafic de persoane!

Este cineva pe pămîntul acesta care le-ar putea spune celor două familii că nu au dreptul să creadă că fetele lor sînt încă în viaţă, din moment ce nu există nici o probă directă sau o dovadă irefutabilă că ele ar fi fost omorîte? Este cineva atît de nebun, încît să spună că, mai degrabă, familiile ar trebui să se resemneze cu gîndul că fetele lor au sfîrşit în butoiul lui Dincă (deşi alţi specialişti spun că incinerarea era imposibilă), în loc să spere că fetele lor sînt încă în viaţă?

Treziţi-vă, nemernicilor! Această speranţă este cea care îi mai ţine în viaţă pe părinţi şi nimeni, dar absolut nimeni, nu are dreptul să le ia această licărire că îşi vor mai putea revedea copiii!

Şi cum ar putea familiile fetelor răpite să aibă o încredere oarbă în aceste autorităţi, făcîndu-se că nu au văzut ce au făcut pînă acum? Cum să uite aceste gafe:

– cînd a dispărut Luiza, şeful postului de poliţie din comuna Dioşti, în loc să demareze imediat procedura de căutare, le-a spus părinţilor să aştepte pînă a doua zi, că poate se întoarce

– tot atunci, procurorul Liviu Vasilescu de la DIICOT Craiova, în loc să cerceteze împrejurările dispariţiei, deşi avea în dosar maşina lui Dincă, i-a spus mamei Luizei că fata se va întoarce cîndva alături de vreun Făt Drumos, tratîndu-l pe bunicul fetei ca pe un infractor, punîndu-l chiar la detectorul de minciuni

– timp de patru luni nu s-a efectuat nici o cercetare în dosarul de dispariţie, ancheta fiind reluată abia cînd a apărut „Cazul Alexandra”

– cînd a dispărut Alexandra, şefa postului de poliţie, nimeni alta decît nevasta şefului poliţiei din Caracal, i-a trimis pe părinţi acasă în loc să demareze investigaţiile pentru găsirea fetei

– absolut uluitor este momentul în care Alexandra a sunat la 112, vorbind cu poliţiştii aproape 50 de minute, dîndu-le toate elementele care puteau duce la salvarea ei, elemente pe care poliţiştii le-au ignorat cu bună ştiinţă

– poliţistul Constantin Pistol a mutat cartierul despre care vorbea Alexandra în cealaltă parte a oraşului, astfel încît căutarea ei să fie imposibilă!

– şeful poliţiei Caracal a anunţat IGPR că s-a înregistrat o „plecare voluntară” a fetei, revenind abia a doua zi, cînd Dincă era deja arestat, anunţînd că este vorba despre o răpire şi sechestrare, fapt care a împiedicat luarea măsurilor de căutare

– chiar din prima zi, în cinci declaraţii oficiale, procurorii au avansat ideea că incinerării cadavrului Alexandrei, deşi nu aveau nici o probă, ceea ce  închis orice altă pistă de anchetă

– timp de două luni, în loc să extindă cercetările pentru descoperirea întregului context infracţional, procurorii au preferat să trimită în fiecare zi 217 persoane în curtea lui Dincă pentru a face săpături arheologice în vechea groapă de gunoi a oraşului, din care nu a rezultat nici o probă utilă în anchetă

– INML, în loc să facă analiza tuturor oaselor şi dinţilor din butoi, a preferat să anunţe într-un raport parţial că 2 dinţi ar conţine ADN-ul Alexandrei, apoi numărul acestora a fost de 7, făcînd deja demersuri pentru întocmirea Certificatului constatator al morţii fetei! Şi atunci, părinţii Alexandrei au fost ameninţaţi cu amendă de 5.000 RON dacă nu aduc la INML Cartea de identitate a Alexandrei!

– în primele zile, i s-a permis unui persoanj misterios, poliţistul Daniel Barbu din Bucureşti, să stea de vorbă singur cu Gheorghe Dincă, după care monstrul a făcut o aşa-zisă declaraţie de recunoaştere a celor două crime!

– anchetatorii n-au fost curioşi să afle de la Dincă unde s-a dus în Craiova şi cu cine s-a întîlnit, deşi momentul a fost filmat de camerele de supraveghere

– anchetatorii nu s-au întrebat şi nu l-au întrebat pe Dincă de ce şi dacă a lăsat-o „singură” pe Alexandra în casă, deşi fata vorbise la 112 despre o maşină gri aflată în curte, care nu era a lui Dincă

– anchetatorii nu s-au întrebat cum era posibil ca Dincă să se apuce de incinerarea fetei, deşi aflase că Alexandra sunase la 112, deci se aştepta ca în cîteva minute curtea să fie invadată de poliţişti

– nu s-a făcut nici o audiere în rîndul celor care au fost anchetaţi în ultimii ani în dosarele de trafic de persoane deschise în Caracal şi judeţele Olt şi Dolj.

Acestea, şi încă multe alte chestiuni evidente, i-au făcut pe cei din familiile Melencu şi Măceşanu să nu mai aibă încredere în felul în care se face ancheta în acest dosar cu multe, prea multe controverse.

Mai ales că, în tot acest timp, inculpatul Gheorghe Dincă, cel suspectat că le-a răpit şi ucis pe cele două fete, a beneficiat de condiţii minunate în arestul preventiv, de un tratament preferenţial, cu televizor în celulă, astfel încît să fie la curent cu toate informaţiile apărute în spaţiul public! Pe el nimeni nu l-a constrîns cu nimic, aşa cum se întîmplă acum cu Monica Melencu. Din contră, este tratat ca un inculpat extrem de sincer, despre ale cărui declaraţii nici un anchetator nu-şi permite să aibă vreun semn de îndoială.

În aceste condiţii, toată tevatura cu noua recoltare a ADN-ului Monicăi Melencu, mama Luizei, este un nou abuz al anchetatorilor, căci rezultatul ADN-ului acesteia a fost deja stabilit, iar recoltarea cu forţa nu este legală, întrucît art. 190 din Codul de procedură penală prevede acest mod de recoltare doar în privinţa inculpatului:

Poate să ne spună vreunul dintre anchetatori care este „infracțiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul” Monica Melencu?

Iată de ce, pentru această elită a anchetorilor „Cazului Caracal” punem întrebarea: nu vă e ruşine, nemernicilor? Cum este posibil s-o consideraţi pe mama fetei dispărute, răpite şi poate ucisă ca fiind suspectă?

Dacă Monica Melencu, mama Luizei, este suspectă, înseamnă că anchetatorii îl consideră pe Gheorghe Dincă victimă! Cînd o anchetă este făcută din primul moment cu picioarele, nici măcar această variantă nu mai este imposibilă.