„Nu vă fie frică!”

Schimbările spectaculoase de macaz ale unor nume din PDL spun şi ele destule. Pinalti îl susţinea pe Vasile Blaga (cam de aceeaşi factură cu el). A fost chemat la DNA şi a virat-o mai ceva ca o jucărie de grădiniţă. A sărit în barca lui Emil Boc mai iute de picior ca un căţel de circ. Nu că ar fi o mare surpriză! După mască, Pinalti arată ca unul pe care îl întorci cu o bucăţică de brânză sau cu nişte copănele de pui. Te şi calcă în picioare pentru două înghiţituri! Dar în acelaşi timp, în acelaşi mod, au fost reorientaţi şi alţi fruntaşi PDL. Nu că ar fi fost îndoite cine ştie ce caractere. Doamne fereşte! Necazul vine din procedură şi din sentimentul stârnit. Strângerea cu uşa, ameninţarea şi şantajul folosite în determinarea opţiunii politice încep să devină practici în văzul tuturor. PDL-ul şi oamenii săi trimişi în instituţiile statului folosesc ameninţarea ca pe un instrument de convingere. Pur şi simplu ameninţă şi stârnesc frica.

Frica românului din Timişoara sau din Braşov mi se pare adeseori explicabilă. Am întâlnit mulţi oameni din provincie pe care Bucureştii îi sperie. Îşi imaginează că puterea politică deţine mijloace distrugătoare. Sunt convinşi că o pot sfecli la cea mai mică împotrivire. Am întâlnit însă în Bucureşti un ziarist cu experienţă, agăţat şi el cu şmecheria TVA neplătită pentru drepturile de autor. Adică strâns cu uşa de Sorin Blejnar. A fost ameninţat să-şi ţină gura. I-am zis, omule, ridică-te şi spune povestea! Eu pot să o public şi să te susţin. Mi-au făcut-o şi mie. Eu unul nu tac orice s-ar întâmpla!

Surpriză! Am fost refuzat politicos. Frica de eventuale consecinţe îi bloca orice încercare de reacţie. Unul dintre sutele şi miile de fricoşi pe care i-am întâlnit. Culmea este că şi eu am trăit acelaşi sentiment pe vremea lui Ceauşescu. Abia mai târziu mi-am dat seama că un om fricos este un om învins. Şi că un om cu adevărat curajos este în primul rând alături de ceilalţi. Lumea nu se schimbă cu spargerea unui geam. Mult mai deştept îi îndrepţi faţa dogită acţionând într-o comunitate, într-o grupare. Drept care încerc să le spun colegilor mei din mass-media un lucru simplu. Nu vă fie frică! Asta strigau şi tinerii ieşiţi pe străzi la căderea lui Ceauşescu. Asta se strigă peste tot în lume unde un regim care foloseşte frica trebuie înfruntat. Întâi de toate, trebuie învins sentimentul animalic de frică. Pe baza lui îşi construiesc unii piramida puterii. Fără frică, totul devine simplu. Energiile se unesc într-un şuvoi şi schimbarea devine posibilă.

La urma urmelor, lor chiar ar trebui să le fie frică!