Peste un milion de migranți au sosit pe mare în Europa în 2015, conform datelor publicate miercuri de Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR), agenție a ONU cu sediul la Geneva, transmite AFP.
În total, 1.000.573 de migranți au sosit în Europa pe mare, în timp ce 3.735 au decedat în încercarea de a realiza traversarea periculoasă, potrivit UNHCR.
Un procent de 84% dintre migranți provin din 10 țări. Cei mai numeroși sunt migranții sirieni, cu 49% dintre sosiri, urmați de afgani (21%) și de irakieni (8%). Celelalte țări de proveniență sunt Eritreea, Pakistan, Nigeria, Somalia, Sudan, Gambia și Mali.
Un număr de 844.176 migranți au debarcat în Grecia, 152.700 în Italia și 105 în Malta. 58% dintre migranți sunt bărbați, 17% femei și 25% copii.