Numărătoarea mandatelor: „SRI vorbește doar de cele de securitate națională”

Vicepreședintele Comisiei de control SRI, Marian Cucșa, a declarat, vineri, că SRI a publicat doar numărul românilor interceptați pe mandate de securitate națională, nu și pe cel al persoanelor interceptate pe baza mandatelor de supraveghere tehnică obținute în baza protocolului între PICCJ și Serviciu.

”Serviciul Român de Informații, prin comunicatul pe care l-a dat, vorbește de mandatele de securitate națională, solicitate în baza legii de către SRI, iar noi, în raportul pe care l-am prezentat, vorbim de mandatele de securitate națională, pe de o parte, de mandatele de supraveghere tehnică, care s-au pus în aplicare în baza protocolului între parchet și SRI, dar și de autorizațiile de 48 de ore solicitate de procurori. De aici este diferența dintre ceea ce am prezentat noi și ceea ce a publicat SRI. Dacă facem calculul, putem trage o concluzie despre ce s-a întâmplat prin protocolul care a fost denunțat și desecretizat. Cifra de șase milioane rămâne valabilă în continuare pe cele trei domenii pe care le-am prezentat”, a declarat pentru Mediafax vicepreședintele Comisiei de control SRI, deputatul ALDE Marian Cucșa.

Președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a declarat joi că, din calculele Comisiei rezultă că 6 milioane de români au fost interceptați de SRI din 2005 până în 2016.

În replică, SRI a transmis un comunicat în care afirma: „În perioada 11.12.2004 (dată la care a intrat în vigoare Legea 535/2004 ) și 16.02.2016 (până la decizia CCR) numărul total de mandate de securitate națională (inițiale, prelungiri și completări) solicitate de Serviciul Român de Informații a fost de 28.784, din care 9.292 inițiale. Numărul de persoane a căror drepturi și libertăți au fost restrânse, în condițiile legii, în baza autorizației eliberate de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost de 20.907.

Pentru un număr de 17.182 persoane aceste măsuri au fost prelungite câte 3 luni, în condițiile legii. De asemenea, SRI a solicitat pentru 16.175 de persoane, dintre cele 20.907 vizate de mandatele inițiale, completări ale măsurilor tehnice dispuse inițial de instanța de judecată. Precizăm că aceste date au fost puse la dispoziția Comisiei de Control a SRI, la solicitarea acesteia din noiembrie anul trecut”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8531 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Am mai spus,si daca nu,ma repet,Manda a ramas cu cifra de 6 milioane in minte,dupa ce a vazut multe filme,unele chiar de Oscar!Nu e vinovat ,e „politically correct”si are mintea spalata !Daca o mai spala o data, e ca noua!

  2. Bine sa zicem ca sunt doar 20907 pe siguranta nationala. Ca astia vorbeau cu inca cel putin 20 e un minim la mintea cocosului. Cu cati vorbiti dvs in fiecare zi? Dar pe saptamana? dar intr-o luna? Doar cu 20 de prieteni si rude? Deci x20 se fac aproape o jumatate de milion. E putin? Dar cati din astia 20907 au fost CONDAMNATI PENTRU PERICLITAREA SIGURANTEI NATIONALE ??? Aud?

  3. PURTATORUL DE CUVINT AL SRI DEZINFORMEEAZA CU STIINTA EL DA EXEMPLU NUMAI MANDATELE OBTINUTE DE SRI PE SIGURANTA NATIONALA, DAR NU SPUNE NIMIC DE CELELALTE MANDATE ALE ALTOR INSTITUTII POLITIE, P.G, DNA, DIICOT ETC. MANDA S-A REFERIT LA TOATE MANDATELE APROBATE IN ACESTA PERIOADA DOMNULE MARINCEA NU MAI DEZINFORMATI CU METODE STALINISTE.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.