Creşte numărul românilor şi firmelor care au restanţe mari la bănci. Potrivit BNR, în luna mai numărul celor care nu şi-au plătit datoriile de peste 20.000 de lei a ajuns la peste 225.000, cu 10.000 mai mult decât în aprilie. Adică 23% din totalul debitorilor.
Potrivit BNR, companiile aflate în reorganizare datorau băncilor, în mai, 680 de milioane de lei, de aproape nouă ori mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut. Datele BNR mai arată că cererea de credite a crescut nesemnificativ în luna mai.
Băncile au solicitat 125.800 de interogări în baza Centralei Riscurilor Bancare. Valoarea este sub media lunară a anului trecut, când băncile realizau, în medie, peste 150.000 de interogări. Important este faptul că aproape 83.000 de interogări au vizat clienţi existenţi, fie pentru a analiza starea financiară a acestora, fie pentru a analiza posibilitatea reeşalonării creditelor.