O adeverinţă de la angajator te scapă de plata retroactivă a contribuţiei la sănătate

Contribuabilii care înregistrează venituri profesionale şi care, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 58/2010, trebuie să contribuie la fondul de sănătate, au nevoie de o adeverinţă de la angajator cum că au plătit şi până acum contribuţiile, pentru a evita plata retroactivă.

Dacă ieri oficiali ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ne-au declarat că trebuie mers la Fisc pentru a obţine o adeverinţă cum că s-au plătit contribuţiile la sănătate în ultimii cinci ani, azi directorul general al Casei spune că nu trebuie să ajungeţi la Fisc pentru a evita plata retroactivă.

„Pentru cei care au cotizat în baza unui contract de muncă este nevoie doar de o adeverinţă de la angajatorul la care contribuabilul a avut ultimul loc de muncă. Angajatorul emite această adeverinţă, trebuie să mergeţi la ultimul angajator” a declarat, pentru money.ro, Dorin Ionescu, directorul general al CNAS.

Potrivit Legii Sănătăţii numai persoanele care înregistrează venituri din alte surse (ca drepturile de autor, dar nu numai) fără a avea şi un contract de muncă, trebuie să contribuie la fondul de sănătate cu o cotă de 5,5% din venitul impozabil realizat. Aşadar, în cazul în care, în ultimii cinci ani, persoana avea şi contract de muncă, se plăteau doar contribuţiile aferente contractului, reţinute la sursă, nu şi veniturile obţinute suplimentar. Acum, odată cu apariţia OUG 58 şi a normelor aferente, persoanele care obţin venituri din activităţi profesionale trebuie să contribuie cu cei 5,5% chiar dacă au şi un contract de muncă pentru care se plătesc în continuare contribuţiile. În momentul în care merg să se înscrie la Casă pentru a plăti contribuţiile, li se va cere dovada cum că au plătit contribuţii în ultimii cinci ani, în caz contrar urmând să li se ceară plata retroactivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.