România începutului de an 2012 se află sub zodia unei anarhii prost camuflate de guvernanţi. Sentimentul general este de prăbuşire. Un sentiment însă abia disimulat, printre manelele folclorice şi amantlâcurile stupizilor de la putere. Faţă de 1989 s-a pierdut şi speranţa liderului salvator, iluminat! Atunci oamenii spuneau, „să vină cine o veni numai să scăpăm de «nebun»”, de „tiran”. Acum tiranul este plâns, regretat. Românul, ceea ce este o prognoză foarte gravă, trăieşte mereu cu regretul anteriorităţii. El nu priveşte în viitor, nu se uită în ochii copiilor sau nepoţilor săi. Pentru cea mai mare pate a românilor, orice formă de viitor are o greutate mai mare decât povara unui trecut tiranic! Se spune adesea „sub Ceauşescu era mai bine”. În anii ’80 se spunea „sub Dej era mai bine”! Sub Dej era regretat Carol al II-lea, iar în vremea restauraţiei, cu toţii au ajuns să-l regerete pe Ferdinand, iar în timpul marelui război, atunci când a fost teribil de greu, sub ocupaţie germană, românii regretau anii tihniţi ai regelui Carol I. Trecutul a fost mereu idealizat, iar din acest trecut absolutizat este aşteptat Salvatorul, care până şi el îşi refuză venirea, pentru că pur şi simplu el nu există!
La acest început de an, oamenii se privesc unii pe alţii în gol. Trăim o stare de psihoză generală, cu vidarea conţinutului uman. Nimeni nu mai speră nimic pentru că asistăm la prăbuşirea speranţei ultime. Oamenii par a fi nişte cyborgi scoşi din atelierele Demiurgului Rău. Roboţi aruncaţi într-o bătălie inconştientă.
Anul 2012 nu simţim că ar fi altceva decât patru cifre banale asociate cu agonia anilor anteriori. Ani premergători unei anarhii dezlănţuite – atunci când grotescul camuflaj se va fi risipit, vom vedea clar realitatea ultimilor douăzeci de ani: separarea fără rezerve dintre interesele imediate ale celor care conduc şi interesele noastre cu bătaie lungă.
România se află prinsă într-un posibil conflict regional, ca membră NATO – conflict care în prezent ar putea avea doi actori principali sau doi actori-pretext pentru alţii neştiuţi: Iranul şi Israelul, plus aliaţii lor.
Din nefericire, liderii noştri politici şi elita financiară (cea intelectuală este într-atât de obedientă politic încât nu o mai luăm în calcul) nu au vreun plan pentru a contracara o astfel de desfăşurare posibilă de interese în apropierea noastră.
Cum este pregătit poporul român pentru o îndelungată rezistenţă faţă de o criză, care se va multiplica prin variaţie? Deoarece, indiferent cum va porni, va fi un război pe resurse, iar victoriile vor fi numai prin eliminare totală, nu prin negociere. Va prima forţa militară, nu argumentele raţiunii. Învingătorul va lua totul, inclusiv destinele noastre!
Iar harta Europei precum şi cea a lumii se vor modifica radical, chiar imprevizibil! În faţa acestor posibile scenarii se află un popor lipsit de reacţie şi de speranţă, condus de o clasă politică fără imaginaţie, lipsită de curaj şi complăcându-se în stupiditatea trecutului.
Cu alte cuvinte, ei nici nu înţeleg ce este pe cale să se întâmple şi nici nu sunt interesaţi să iasă din această falsă proiecţie a siguranţei oferite de celălalt. Se spune că trebuie să învăţăm din întâmplările istoriei. Şi în anii 1938-1939, pe când harta Europei se modifica cu rapiditate, se spunea că România nu va fi afectată de războiul care plutea în aer, falsă siguranţă construită propagandistic, oferită şi după septembrie 1939, când războiul a şi izbucnit. România a intrat şi atunci sub adăpostul unei anarhii camuflate stângaci, propagandistic, şi, pe negândite, din „România Mare” ne-am trezit peste noapte cu „România Mică”, ciuntită rău din toate direcţiile. Şi asta nu a fost tot. Pentru că învingătorul ia tot, inclusiv viitorul copiilor noştri, ne-am trezit şi sub regim stalinist şi o societate criogenată cultural şi ideologic, întoarsă în Evul Mediu pentru jumătate de secol.
Situaţia de azi este o copie la indigo a situaţiei din anii 1938-1939, cu lideri politici care povestesc cum îşi petrec ei Revelionul în Poiana Braşov sau cum a fost „violată” nu ştiu ce demimondenă, care tocmai asta şi dorea! Afaceri veroase, personaje obtuze, stupide, care se laudă cu stilul lor de dans, sau ce dorinţe îşi împlinesc la graniţa dintre ani.
Pe această filieră a ignoranţei deliberate, a credinţei oarbe că te salvează alţii, ne-am trezit cu ţara ciuntită, monarhia abolită şi o dictatură care a durat cinci decenii, iar astăzi, eşantionul doi al tiraniei ne pregăteşte de o îndelungată „restauraţie”.
