Şcoala de Studii Slavone şi Est-Europene (SSEES), parte din renumita University College London (UCL), este cea mai importantă instituţie academică din Marea Britanie dedicată studiului Europei răsăritene. Programul de studii româneşti, dotat cu o bogată bibliotecă de carte ştiinţifică şi beletristică, rămâne destinaţia principală a oricărui britanic care doreşte să se iniţieze în limba, cultura şi istoria României.
În această perioadă, SSEES aniversează 100 de ani de la înfiinţare, printr-o serie de conferinţe şi dezbateri, expoziţii şi evenimente multidisciplinare. Printre acestea se numără şi un festival de film în care sunt prezentate producţii est-europene, realizat cu sprijinul British Film Institute (BFI) şi al mai multor institute culturale şi ambasade.
ICR Londra, implicat de mai mulţi ani într-o strânsă colaborare cu SSEES şi profesorii săi, printre care Dennis Deletant, Ramona Gönczöl şi Diana Georgescu, sprijină componenta românească a festivalului, care debutează în 21 octombrie cu un proiect dedicat documentarelor produse de Studioul Sahia în perioada comunistă, conceput de prof. Adina Brădeanu de la Universitatea Westminster. La acesta se mai adaugă proiecţia filmului 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile de Cristian Mungiu, cu o introducere de prof. Dominique Nasta de la Universitatea Liberă din Bruxelles, în data de 8 decembrie.
Intitulată Documentare, ideologie, viaţă 1956-1990, seria reprezintă o adevărată antologie a documentarului românesc de-a lungul a 40 de ani şi cuprinde filmele unora dintre cele mai importante nume autohtone ale genului: Reportaj de la Steagul Roşu (1956) de Alexandru Sîrbu, Cazul D (1966) de Alexandru Boiangiu, Scrisoare din Oraşul Nou (1978) de Titus Mesaroş, Pentru strănepoţi, încă ceva despre Bucureşti… (1980) de Paula şi Doru Segall, Aflaţi despre mine… (1982) de Adrian Sârbu, Pe unde-am fost şi-am colindat (1982) de Laurenţiu Damian, Oameni care povestesc (1983) de Ovidiu Bose Paştina şi Va veni o zi (1985/1990) de Copel Moscu. Filmele vor fi introduse şi contextualizate de către Adina Brădeanu.