O cisternă încărcată cu opt tone de motorină s-a răsturnat

O cisternă încărcată cu opt tone de motorină s-a răsturnat, marţi după-amiază, în municipiul Sibiu, existând scurgeri din combustibilul pe carosabil, iar la locul accidentului au ajuns poliţişti şi pompieri care au închis traficul în zonă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, citată de Mediafax, a declarat că cisterna încărcată cu opt tone de motorină s-a răsturnat pe Calea Şurii Mici din municipiul Sibiu, la locul accidentului deplasându-se mai multe echipaje de pompieri.

Potrivit acesteia, din cisternă se scurge combustibil, iar specialiştii intervin pentru limitarea efectelor accidentului.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a precizat că autovehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar combustibilul care se scurge provine din cisternă, şi nu de la rezervor

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.