O grandioasă „Carmina Burana” la Zilele Municipiului Craiova

„Zilele Municipiului Craiova”, organizate de Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova în săptămâna 26 mai – 1 iunie 2014, reprezintă un prilej pentru Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din oraş de a propune pentru programul evenimentului spectacole mai vechi şi mai noi din repertoriul său. Săptămâna teatrală începe azi, 27 mai, la ora […]

O grandioasă „Carmina Burana” la Zilele Municipiului Craiova

„Zilele Municipiului Craiova”, organizate de Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova în săptămâna 26 mai – 1 iunie 2014, reprezintă un prilej pentru Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din oraş de a propune pentru programul evenimentului spectacole mai vechi şi mai noi din repertoriul său. Săptămâna teatrală începe azi, 27 mai, la ora […]

„Zilele Municipiului Craiova”, organizate de Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova în săptămâna 26 mai – 1 iunie 2014, reprezintă un prilej pentru Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din oraş de a propune pentru programul evenimentului spectacole mai vechi şi mai noi din repertoriul său.

Săptămâna teatrală începe azi, 27 mai, la ora 18.30, cu spectacolul aniversar “Dellakeza de la teatru. 60 de ani pe scenă”, în cinstea marelui actor craiovean Valer Dellakeza.

Valer Dellakeza, recompensat cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar

În anul 1954, pe când avea doar 12 ani, Valer Dellakeza a urcat pe scenă întâia oară (în rolul Janek din “Să nu-i zici pe nume” de Vasili Minko, în regia lui I.S. Bologa), într-un spectacol la Craiova, oraşul în care locuieşte şi astăzi şi pe care nu l-ar părăsi niciodată. La 60 de ani de la acel moment, cu o “meserie-patimă” care i-a oferit zeci de roluri impresionante, în spectacole de neuitat puse în scenă de regizori de referinţă, actorul de legendă va fi sărbătorit. Succesele naţionale şi internaţionale vor reprezenta borne importante ale drumului spectaculos, marcat de satisfacţii şi suferinţe, rememorat într-un spectacol omagial în regia artistică a lui Bogdan Cristian Drăgan, în cadrul căruia protagonistul va fi elogiat în primul rând de invitata specială, Marina Constantinescu, jurnalist, realizator de emisiuni de televiziune şi critic de teatru şi film. Vor vorbi despre actor Ilie Gheorghe, Nataşa Raab, Nicolae Coande.

Valer Dellakeza în Familia Tot

Evenimentul „Dellakeza de la teatru. 60 de ani de teatru” va reaminti publicului de numeroasele distincţii primite de-a lungul carierei (dintre care le menţionăm pe cele mai importante: Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, la propunerea preşedintelui României, 2013; Titlul de “Societar de Onoare” al Teatrului Naţional Craiova, din 21 martie 2004; Titlul de “Cetăţean de Onoare” al Municipiului Craiova, din 2012; de dată recentă al treilea “Premiu UNITER”, ediţia 2014, la categoria “Cel mai bun actor în rol secundar”, în cadrul Galei desfăşurate la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, pentru rolul Tót Lajos din spectacolul “Familia Tót”, în regia lui Bocsárdi Laszló; “Premiul UNITER”, adjudecat în 2000 pentru rolul Trufaldino din spectacolul “Slugă la doi stăpâni”, în regia lui Vlad Mugur; şi “Premiul UNITER” pentru întreaga activitate, în 2012).

Valer Dellakeza în rolul Agamiţă Dandanache din O scrisoare pierdută

Dar, mai ales, spectatorii vor putea revedea scene din spectacolele ultimelor stagiuni – “Caligula” şi “Familia Tót”, regizate de Laszló Bocsárdi, “O scrisoare pierdută”, în regia lui Mircea Cornişteanu, şi mult aşteptatul “Rinocerii”, pus în scenă de Robert Wilson. Marele artist este angajat al TNCMS din anul 1968, imediat după absolvirea IATC la clasa profesor Beate Fredanov, lector universitar Octavian Cotescu, preparator Laurenţiu Azimioară.

Valer Dellakeza, Artistul, cum îi place domniei sale să-şi spună, îşi aşteaptă publicul drag la această celebrare, promiţând un spectacol cu mult diferit faţă de dramele pe care le joacă atât de bine!

Valer Dellakeza, o aură de legendă

Dacă spectacolele din celelalte zile se vor juca în Sala “Amza Pellea” a Naţionalului, miercuri, 28 mai, craiovenii vor avea ocazia să vadă, în Piaţa William Shakespeare, piesa “Occident express” de Matei Vişniec, în regia lui Alexandru Boureanu, lansată în anul 2009 ca parte a unui proiect căruia i s-a alăturat şi TNCMS, în care un tren special a oprit în 12 gări europene pentru a prezenta spectacole într-un vagon-scenă. Cu toate că actorii vor schimba gara cu esplanada, morala transcende. În “Occident Express” întâlnim oameni cărora gara le este patrie şi loc de muncă, refugiu şi loc de convergenţă şi întâlnire: cerşetori şi emigranţi, călători cu afaceri şi prostituate, turişti şi soldaţi. Ei spun poveşti despre călătorii, tranzit şi cotidian, care ni s-ar fi putut întâmpla şi nouă. Un gust amărui şi un sentiment de vinovăţie vor impresiona şi cel mai înverşunat cetăţean al acestei ţări: învăţăm de mici limbile engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană, avem actori şi cântăreţi preferaţi din SUA, Canada, Anglia, Franţa, ne planificăm vacanţele la Paris, Londra, Milano, New York, Costa Brava sau Alpii bavarezi, învăţăm culturile şi civilizaţiile vechilor imperii ale lumii, visăm să locuim în Elveţia pentru că este ţara cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa sau în Finlanda pentru că are cel mai performant sistem de învăţământ din lume, dar ne renegăm originile, refuzăm să ne cunoaştem istoria şi apartenenţa la spaţiul balcanic şi însemnătatea geopolitică ce decurge din acest amplasament, cu precădere servind ca poartă spre Occident.

Scenă din Occident Express, de Matei Vişniec

Tot miercuri, la ora 19.00, la Sala “Amza Pellea”, este programt spectacolul “Ultimul amant fierbinte”, de Neil Simon, pus în scenă de Mircea Cornişteanu.

Joi 29 mai, la ora 19.00, puteţi viziona “Ăl de la văzut pe Dumnezeu”, de Marin Sorescu, în regia Mirelei Cioabă, iar vineri, 30 mai, la aceeaşi oră, “Hot L Baltimore”, de Lanford Wilson, spectacol semnat de Peter Schneider.

Ultimul amant fierbinte, un spectacol pe care îl puteţi vedea în aceste zile

Sâmbătă, 31 mai, vă aşteaptă “O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, regia Mircea Cornişteanu.

Duminică, 1 iunie, sărbătoarea se dublează, căci “Ziua Internaţională a Copilului” trebuie marcată mai presus de orice alte motive. Dacă mai există feerie în secolul al XXI-lea, atunci ea trebuie că arată ca “Înşir-te, mărgărite”, de Victor Eftimiu, programat dimineaţă, de la 11.00, plin de culoare, de costume frumoase, în culori la modă, şi de Ilene Cosânzene îmbrăcate în rochii vaporoase, portocalii. Spectacolul este destinat, astfel, şi copiilor, dar şi adulţilor, căci umorul e conţinut în cele mai multe dintre situaţii: în ambiguitatea cuvântului “măciucă”, de exemplu, în comportamentul prinţeselor care îşi aleg mirii, în nuanţele prinţilor peţitori, care vin cu deprinderile din sala de fitness, în costume caraghioase.

“Carmina Burana” aduce Alteţe Regale

Scenă din Ăl de l-a vazut pe Dumnezeu, după La Lilieci

Opera Română Craiova propune publicului o ecuaţie formată din Teatru, Dans şi Muzică, duminică 1 iunie, începând cu ora 22.00, în prezentarea “Carminei Burana”

Spectacolul, o adevărată desfăşurare de forţe, se va derula simultan pe două scene mobile ce vor reuni peste 300 de artişti, după o concepţie purtând semnătura regizorului-coregraf Francisc Valkay. Prezenţa corpului de balet al Operei Române Craiova, într-o coregrafie concepută de Nicolae Popa, Laurenţiu Nicu, Pavel Uncu, Eva Ştefănescu şi Andreea Gheorghe, imaginea unui elicopter ce va survola spaţiul aerian şi un spectaculos foc de artificii vor completa tabloul unui eveniment unic al timpurilor noastre.

Înşir-te mărgărite

Soliştilor Diana Ţugui, Alessandro Carmignani (Italia), Ştefan Ignat (Bucureşti) li se vor alătura Orchestra, Corul şi Baletul Operei Române Craiova, Corul de Copii al Liceului de Arte ”Marin Sorescu” şi cel al Şcolii Generale nr. 39 ”Nicolae Bălcescu”, iar conducerea muzicală va fi încredinţată dirijorului David Crescenzi (Italia). Accesul spectatorilor este gratuit, nu însă şi în zona amenajată cu scaune în faţa scenei, unde intrarea se va face pe bază de bilet.

“Carmina Burana” aduce Alteţe Regale la Zilele Craiovei. Principele Radu, Principele Nicolae şi Principesa Margareta vor veni la Craiova pentru a lua parte la acest splendid eveniment, desfăşurat în cadrul Zilelor Craiovei.

ASR Principele Nicolae alături de Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu

Compusă în 1936, “Carmina Burana” poate fi auzită pe marile scene din toată lumea. Fără îndoială, “O, Fortuna!” rămâne cea mai cunoscută pagină vocal-simfonică din istoria muzicii, fiind recunoscută de milioane de ascultători. De fiecare dată, sălile se dovedesc a fi neîncăpătoare pentru publicul fascinat de forţa expresivă a partiturii. Istoria celebrei “Carmina Burana” începe în 1803, când lingvistul german Johann Andreas Schmeller descoperă “Codex Buranus” în mânăstirea bavareză Benediktbeuern. În 1935, Carl Orff găseşte volumul într-un anticariat şi, atras de titlu, alege 24 de poezii din conţinutul codexului, compunând libretul “Carmina Burana”. Astfel a luat naştere capodopera vieţii sale, o lucrare cu o muzică pulsantă, actuală, în care doar textul rămâne medieval. De la prima sa audiţie (8 iunie 1937, Frankfurt am Main) şi până în prezent, “Carmina Burana” se bucură de o celebritate fără precedent. Explicaţia vine din efectul extrem de puternic şi plăcut obsesiv al celor mai cunoscute pasaje ale sale.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.