O lume policentrică și o securitate indivizibilă

În perioada 13-16 august 2023, am participat la cea de a XI-a CONFERINȚĂ DE LA MOSCOVA PRIVIND SECURITATEA INTERNAȚIONALĂ, fiind invitat de organizatori (Ministerul Apărării Federației Ruse) în calitate de expert independent.

Este evident că acest eveniment s-a desfășurat într-un context internațional complex, violent și amenințător, marcat de criza ucraineană (războiul din Ucraina) și prăbușirea arhitecturii de securitate în Europa, de schimbările politice bruscate din Africa sub-sahariană apărute pe fondul mișcării vizând emanciparea statelor din regiune de sub dominația neo-colonială a hegemonilor euro-atlantici, precum și de escaladarea tensiunilor în regiunea Asia-Pacific în condițiile strategiei indo-pacifice concepute de puterile anglo-saxone conduse de SUA pentru a îndigui China și a-i stopa ascensiunea la rangul de super-putere globală. Asemenea dezvoltări conduc, din perspectivă românească și nu numai, în varianta bună, la apariția unei ordini mondiale multipolare / pluricentrice în care pacea este asigurată prin echilibrul puterilor și dezvoltarea economică armonioasă a tuturor popoarelor, iar în varianta rea, spre declanșarea unui război nuclear la scară globală și dispariția civilizației occidentale.

La Conferință au participat conducători ai instituțiilor de stat cu competențe în domeniul politicii externe, de apărare și de securitate din state aparținând continentelor asiatic, african și sud-american, Europa fiind reprezentată la nivel guvernamental de Rusia și Belarus (acestea fiind, neîndoielnic, națiuni europene). Președintele Federației Ruse, Ministrul Apărării, Ministrul Afacerilor Externe și Directorul Serviciului de informații externe al Rusiei s-au adresat Conferinței. O prezență remarcată în chiar sesiunea de deschidere a fost cea a Ministrului Apărării Republicii Populare Chineze.

De asemenea, au participat reprezentanți ai unor organizații internaționale cu caracter regional, oameni politici, experți din mediile academice și ai organizațiilor societății civile. Printre cei din urmă s-au numărat și personalități venite din unele state UE și NATO (Austria, Canada, Germania, Turcia, Ungaria), precum și din Japonia și Coreea de Sud. La prezențele menționate se adaugă, evident, și România, fără ca participarea românească să fi angajat în vreun fel guvernul român.

O absență regretabilă și inacceptabilă a fost aceea organizațiilor internaționale cu vocație globală și regională (ONU și OSCE) create tocmai spre a asigura pacea universală prin dialogul între actorii politici cu concepții și agende diferite sau chiar opuse. Din păcate se pare că acestea au alunecat spre un partizanat dogmatic sau spre pasivism, tocmai când este mai multă nevoie de ele pentru salvarea păcii mondiale.

Pe de altă parte, dacă aproape toți participanții au fost de opinie că omenirea trece printr-un proces ireversibil de transformări fundamentale, am constatat că aproape nimeni nu este tentat sau nu știe să gestioneze această tranziție avansând planuri de pace și proiecte referitoare la bazele ordinii viitoare. Magnitudinea unei asemenea misiunii și riscurile intrinseci ei par a descuraja însăși căutarea soluțiilor, făcându-se loc speranței, nu neapărat întemeiată, că evenimentele, în desfășurarea lor spontană, vor oferi soluția optimă. O asemenea atitudine și astfel de convingeri caracterizează și cercurile celor care au decis politic să ignore evenimentul și să nu participe. Consider că o asemenea abordare este extrem de periculoasă.

În conștientizarea unui atare pericol își găsește explicația și decizia mea de a răspunde pozitiv invitației organizatorilor evenimentului. Se spune că „absenții sunt totdeauna de vină.” De astă dată România nu a fost absentă.

Orice stat, inclusiv România, nu are, la fiecare un moment dat, decât o singură politică externă. El cunoaște, însă, simultan, mai multe doctrine de politică externă și cuprinde mai multe școli de gândire cu privire la interesele sale naționale și la promovarea lor. Toate trebuie să se exprime inclusiv pentru a se vedea că în relațiile dintre state nimic, cu excepția intereselor și a geografiei, nu este etern și nimic nu este personal.

În același timp, diplomația are în centrul său comunicarea, dialogul. Dialogul cu oricine, dar, mai ales, cu cei care au opinii și interese adverse. Fără dialog speranța înțelegerii este deșartă și pacea este în pericol. Atunci când un stat, precum România, înțelege să părăsească drumul dialogului oficial, alegând să fie, chiar și în detrimentul propriilor interese naționale, ventrilocul unor puteri mai mari, de la care, altminteri zadarnic, așteaptă protecție, este obligația societății civile să umple acest gol, realizând în plan neoficial comunicarea pe care guvernul oficial o refuză și anulând tăcerea oficială prin exprimarea explicită a aspirațiilor națiunii profunde.

Conferința de la Moscova, mi-a oferit prilejul dialogului nu numai cu experți de excelentă calitate și decidenți politici din diverse țări ale lumii, dar și de a a-mi prezenta convingerile în cadrul unor schimburi de idei respectuoase, raționale și pozitive cu reprezentanții Parlamentului Federației Ruse, cu cei ai diplomației și cu cei ai forțelor armate ale Federației Ruse. Numitorul comun al tuturor acestor discuții a fost căutarea drumului spre o pace locală, regională și globală justă, fezabilă și durabilă. „Fericiți făcătorii de pace!”

În cadrul Conferinței de la Moscova au fost abordate următoarele teme în mai multe sesiuni plenare: 1. Realitățile securității globale într-o lume multipolară; 2. Securitatea în Orientul Mijlociu și pe continentul african; 3. Securitatea în regiunea Asia-Pacific; 4. Interacțiunea agenților din domeniul apărării – condiții și perspective. De asemenea, în programul Conferinței a fost inclusă o secțiune dedicată special dialogului experților reuniți într-un așa numit „Club al experților independenți” invitați să își formuleze opiniile și propunerile referitoare la provocările actuale și viitoare la adresa securității globale și regionale sub deviza „O lume unică – o securitate unică”.

Găsiți în continuare ideile principale ale intervenției mele intitulată „SOLUȚII PRIVIND RESTABILIREA PĂCII ȘI CONSTRUIREA UNEI NOI ARHITECTURI DE SECURITATE ÎN EUROPA DE EST, CU OBSERVAREA CARACTERULUI INDIVIZIVIL AL SECURITĂȚII”, contribuție pe care am conceput-o în coordonare și consultare cu membri ai societății civile românești – în special Institutul pentru relațiile politice și economice din Orientul Mijlociu (Middle East Economic and Political Institute) și EuroDefense România. Aceasta a ambiționat a proiecta atât bazele unui plan de pace pentru actualul conflict din Ucraina, cât și bazele unei viitoare ordini mondiale pluricentrice.

„1. Provocările actuale la adresa securității globale și regionale sunt sintetizate în confruntarea dintre ariergarda ordinii unipolare americano-centrice decadente, susținută de Occidentul euro-atlantic colectiv, și avangarda ordinii multipolare euro-asiatice emergente, propulsată de puterile post-coloniale și post-imperiale ale Sudului plural.

2. În anii 1990, Războiul rece s-a oprit fără să se fi încheiat un Tratat de pace și fără ca instituțiile internaționale create în condițiile ordinii bipolare consecutive celui de la Doilea Război Mondial să se reformeze și să se adapteze la noile realități internaționale, cu schimbările lor geopolitice majore. Aceasta explică dezordinea internațională la care asistăm astăzi, după ce unipolarismul american a intrat în declin la fel de spontan precum s-a și autoinstalat.

3. Pacea în Europa de est nu poate fi restabilită și garantată decât în condițiile definirii consensuale a principiilor care să guverneze întreaga ordine mondială în secolul XXI, după expirarea pax americana / păcii americane și a centrismului euro-atlantic.

4. Aceste principii ar trebui să fie cel puțin următoarele cinci, care au a fi privite ca inseparabile: a) multicentrismul (renunțarea la unipolarism); b) simetria puterilor organizate în jurul principalelor centre de coagulare și echilibrul dinamic al acestora; c) dezideologizarea relațiilor internaționale (renunțarea la principiul unicității și universalității unui anumit sistem de valori – cel euro-atlantic); d) indivizibilitatea securității; e) asigurarea păcii prin coeziune economică, socială și teritorială, ca rezultat al dezvoltării globale realizate prin promovarea strategiei proiectelor comune bazate pe solidaritatea intereselor.

5. O problemă a europeană este aceea că, în timp ce majoritatea statelor Europei occidentale și centrale sunt organizate ca state civice și multiculturale pe baza principiului naționalității (principiul majorității etno-culturale și al consensului inter-etnic), multe dintre statele est-europene sunt rezultat al unor proiecte geopolitice realizate în afara consensului național. Reîntoarcerea la o pace care trebuie să fie durabilă, iar nu confundată doar cu absența războiului, cere ca tuturor comunităților etno-culturale care trăiesc pe teritoriile lor istorice, dar în hotarele unor state create pe criterii geopolitice, fără să li se fi cerut un acord prealabil în acest sens, să li se recunoască dreptul de a-și stabili prin referendum apartenența / identitatea politică, respectiv natura raporturilor juridice cu statele din care fac parte în prezent și cu statele lor de origine. Obiectul acestui drept este autodeterminarea – fie internațională fie internă.

6. În cazul opțiunii pentru autodeterminare internațională, aceasta ar putea duce fie la apariția unei entități independente și suverane, având dreptul de a se asocia cu alte asemenea entități în formule confederale, fie la reunificarea cu statul din care entitatea autodeterminată a fost smulsă.

7. În cazul autodeterminării interne, statul în cauză ar urma să se reorganizeze în sistem federal și totodată să adopte principiul neutralității.

8. Dezordinea internațională actuală este și rezultatul proliferării războaielor economice sub forma impunerii de sancțiuni economice prin decizia unilaterală a unor state, în afara oricăror reguli de drept internațional, respectiv în afara controlului comunității internaționale. Aceste războaie sunt adesea duse nu împotriva statului inamic, ci împotriva populației acestuia cu scopul ca dificultățile vieții cotidiene să o împingă către revolte care să determine răsturnarea regimului politic intern. Mai grav este faptul că sancțiunile economice sunt extinse și asupra statelor terțe, precum și a cetățenilor lor sau a agenților economici privați, care nu vor să intre în războiul economic de partea celor care au impus sancțiunile. Se creează astfel o ordine paralelă cu ordinea internațională. Chiar atunci când această ordine dobândește, prin recurgerea la forță, autoritate, ea nu are legitimitate. Ea consacră dreptul puterii în locul puterii dreptului.

9. Întrucât războiul prin sancțiuni economice este inuman, generând suferințe în masă și dezechilibre de dezvoltare la nivel global, cu potențial de a da naștere unui lanț de războaie pe perioade de timp lungi, el ar trebui, de regulă, interzis ca fiind o crimă împotriva umanității. Recurgerea la el ar putea avea loc cu caracter excepțional și ar trebui să capete un regim juridic în dreptul internațional similar cu cel al armelor de distrugere în masă. Orice sancțiune economică ar trebui aprobată de Consiliul de securitate al ONU, cu avizul Adunării Generale ONU, sau, în anumite cazuri, de către forurile deliberative ale organizațiilor regionale, precum OSCE.

10. Dreptul internațional se cere reformat pe baza principiilor generale menționate anterior. În acest sens, statele se pot bucura de libertatea de a-și stabili alianțele cu respectarea mai multor condiții și anume: a) statele aflate la frontiera externă a alianțelor militare nu pot găzdui pe teritoriul lor nici arme de distrugere în masă nici baze militare permanente ale altor state; b) armamentul convențional și cel neconvențional cu caracter tactic amplasat pe teritoriul alianțelor militare, precum și pe cel al statelor din vecinătatea acestora trebuie să păstreze o distanță reciprocă aflată în afara razei lor de acțiune sau în așa fel încât să se respecte capacitatea de reacție în apărare a fiecăruia; c) armamentul neconvențional cu caracter strategic să fie limitat și supus unor reguli de echilibrare, atât sub aspectul cercetării, cât și cel al producției, stocării și folosinței; d) transparența proceselor de înarmare să fie asigurată atât pe calea informărilor timpurii cât și pe aceea a dreptului de vizitare și control. Este nevoie ca noi tratate internaționale să fie încheiate pentru a reglementa toate aceste condiții. Ele trebuie deschise unei participări cât mai largi.

11. În dreptul internațional ar mai trebui inclusă interdicția folosirii teritoriului unui stat, de către un stat terț pentru a ataca un alt stat terț. De asemenea, ar trebui definită ca beligeranță, cu toate consecințele care decurg de aici, purtarea războaielor prin intermediari. Aceasta ar include și furnizarea de armament, muniție, asistență tehnică și informații militare unui stat aflat în război cu un alt stat, fie că este vorba despre furnitură gratuită sau contra cost. Transferul (inclusiv vânzarea) de armament unor state aflate în război trebuie interzis. Cine vrea să lupte în război să o facă direct, în nume și pe cont propriu.

12. „Dreptul la intervenție” asociat cu „obligația de a proteja” trebuie reglementat prin consens la nivel internațional astfel încât să fie clar: a) care sunt cazurile în care intervenția sau protecția se justifică din punct de vedere umanitar sau al rațiunilor de securitate colectivă; b) cine constată îndeplinirea condițiilor pentru intervenție (obligatoriu altul decât cel care o propune); c) cine aprobă intervenția și stabilește limitele ei (obligatoriu altul decât cel care o realizează); d) cine asigură reabilitarea post-intervenție; e) cine răspunde pentru intervenția abuzivă sau neglijentă și cine stabilește răspunderea pentru astfel de abuzuri, asigurând totodată aplicarea sancțiunilor sau obligarea la reparații. ONU, OSCE sau un for internațional similar trebuie să primească toate competențele necesare în această privință.

13. Actuala criză ucraineană se poate soluționa numai în condițiile în care o Conferință de pace organizată cu participarea cel puțin a Ucrainei, a vecinilor ei și a membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate ONU, adoptă principiile și regulile la care ne-am referit anterior. Această Conferință trebuie să ofere garanții de securitate atât Ucrainei, cât și vecinilor ei. Ucraina trebuie să primească garanții, dar să și ofere garanții. Echilibrul acestora ar face obiectul negocierilor de detaliu.

14. La aceste negocieri s-ar putea pune bazele unui Pact defensiv global realizat printr-un acord privind comunicarea, consultarea, coordonarea și cooperarea între alianțele politico-defensive regionale – NATO, OCS, AUKUS etc.

15. Numai negocierile politice pot soluționa criza și readuce pacea în Europa de est, la gurile Dunării și în Marea Neagră. Ele trebuie să înceapă fără condiții prealabile și fără excluderea vreunui subiect de negociat. Confruntarea militară nu poate decide soarta războiului din Ucraina.

16. Facilitarea negocierilor politice impune o încetare cât mai rapidă a ostilităților militare pe pozițiile pe care părțile se găsesc în prezent, fără condiții prealabile.

17. OSCE sau ONU, separat, împreună sau alături de alte organizații internaționale, ar trebui să supravegheze comportamentul statelor implicate în conflict ulterior armistițiului, în așa fel încât nici unul dintre acestea să nu profite cu rea credință de încetarea focului pentru a obține avantaje în vederea reluării ostilităților.”