În perioada 13-16 august 2023, am participat la cea de a XI-a CONFERINȚĂ DE LA MOSCOVA PRIVIND SECURITATEA INTERNAȚIONALĂ, fiind invitat de organizatori (Ministerul Apărării Federației Ruse) în calitate de expert independent.
Este evident că acest eveniment s-a desfășurat într-un context internațional complex, violent și amenințător, marcat de criza ucraineană (războiul din Ucraina) și prăbușirea arhitecturii de securitate în Europa, de schimbările politice bruscate din Africa sub-sahariană apărute pe fondul mișcării vizând emanciparea statelor din regiune de sub dominația neo-colonială a hegemonilor euro-atlantici, precum și de escaladarea tensiunilor în regiunea Asia-Pacific în condițiile strategiei indo-pacifice concepute de puterile anglo-saxone conduse de SUA pentru a îndigui China și a-i stopa ascensiunea la rangul de super-putere globală. Asemenea dezvoltări conduc, din perspectivă românească și nu numai, în varianta bună, la apariția unei ordini mondiale multipolare / pluricentrice în care pacea este asigurată prin echilibrul puterilor și dezvoltarea economică armonioasă a tuturor popoarelor, iar în varianta rea, spre declanșarea unui război nuclear la scară globală și dispariția civilizației occidentale.
La Conferință au participat conducători ai instituțiilor de stat cu competențe în domeniul politicii externe, de apărare și de securitate din state aparținând continentelor asiatic, african și sud-american, Europa fiind reprezentată la nivel guvernamental de Rusia și Belarus (acestea fiind, neîndoielnic, națiuni europene). Președintele Federației Ruse, Ministrul Apărării, Ministrul Afacerilor Externe și Directorul Serviciului de informații externe al Rusiei s-au adresat Conferinței. O prezență remarcată în chiar sesiunea de deschidere a fost cea a Ministrului Apărării Republicii Populare Chineze.
De asemenea, au participat reprezentanți ai unor organizații internaționale cu caracter regional, oameni politici, experți din mediile academice și ai organizațiilor societății civile. Printre cei din urmă s-au numărat și personalități venite din unele state UE și NATO (Austria, Canada, Germania, Turcia, Ungaria), precum și din Japonia și Coreea de Sud. La prezențele menționate se adaugă, evident, și România, fără ca participarea românească să fi angajat în vreun fel guvernul român.
O absență regretabilă și inacceptabilă a fost aceea organizațiilor internaționale cu vocație globală și regională (ONU și OSCE) create tocmai spre a asigura pacea universală prin dialogul între actorii politici cu concepții și agende diferite sau chiar opuse. Din păcate se pare că acestea au alunecat spre un partizanat dogmatic sau spre pasivism, tocmai când este mai multă nevoie de ele pentru salvarea păcii mondiale.
Pe de altă parte, dacă aproape toți participanții au fost de opinie că omenirea trece printr-un proces ireversibil de transformări fundamentale, am constatat că aproape nimeni nu este tentat sau nu știe să gestioneze această tranziție avansând planuri de pace și proiecte referitoare la bazele ordinii viitoare. Magnitudinea unei asemenea misiunii și riscurile intrinseci ei par a descuraja însăși căutarea soluțiilor, făcându-se loc speranței, nu neapărat întemeiată, că evenimentele, în desfășurarea lor spontană, vor oferi soluția optimă. O asemenea atitudine și astfel de convingeri caracterizează și cercurile celor care au decis politic să ignore evenimentul și să nu participe. Consider că o asemenea abordare este extrem de periculoasă.
În conștientizarea unui atare pericol își găsește explicația și decizia mea de a răspunde pozitiv invitației organizatorilor evenimentului. Se spune că „absenții sunt totdeauna de vină.” De astă dată România nu a fost absentă.
Orice stat, inclusiv România, nu are, la fiecare un moment dat, decât o singură politică externă. El cunoaște, însă, simultan, mai multe doctrine de politică externă și cuprinde mai multe școli de gândire cu privire la interesele sale naționale și la promovarea lor. Toate trebuie să se exprime inclusiv pentru a se vedea că în relațiile dintre state nimic, cu excepția intereselor și a geografiei, nu este etern și nimic nu este personal.
În același timp, diplomația are în centrul său comunicarea, dialogul. Dialogul cu oricine, dar, mai ales, cu cei care au opinii și interese adverse. Fără dialog speranța înțelegerii este deșartă și pacea este în pericol. Atunci când un stat, precum România, înțelege să părăsească drumul dialogului oficial, alegând să fie, chiar și în detrimentul propriilor interese naționale, ventrilocul unor puteri mai mari, de la care, altminteri zadarnic, așteaptă protecție, este obligația societății civile să umple acest gol, realizând în plan neoficial comunicarea pe care guvernul oficial o refuză și anulând tăcerea oficială prin exprimarea explicită a aspirațiilor națiunii profunde.
Conferința de la Moscova, mi-a oferit prilejul dialogului nu numai cu experți de excelentă calitate și decidenți politici din diverse țări ale lumii, dar și de a a-mi prezenta convingerile în cadrul unor schimburi de idei respectuoase, raționale și pozitive cu reprezentanții Parlamentului Federației Ruse, cu cei ai diplomației și cu cei ai forțelor armate ale Federației Ruse. Numitorul comun al tuturor acestor discuții a fost căutarea drumului spre o pace locală, regională și globală justă, fezabilă și durabilă. „Fericiți făcătorii de pace!”
În cadrul Conferinței de la Moscova au fost abordate următoarele teme în mai multe sesiuni plenare: 1. Realitățile securității globale într-o lume multipolară; 2. Securitatea în Orientul Mijlociu și pe continentul african; 3. Securitatea în regiunea Asia-Pacific; 4. Interacțiunea agenților din domeniul apărării – condiții și perspective. De asemenea, în programul Conferinței a fost inclusă o secțiune dedicată special dialogului experților reuniți într-un așa numit „Club al experților independenți” invitați să își formuleze opiniile și propunerile referitoare la provocările actuale și viitoare la adresa securității globale și regionale sub deviza „O lume unică – o securitate unică”.
Găsiți în continuare ideile principale ale intervenției mele intitulată „SOLUȚII PRIVIND RESTABILIREA PĂCII ȘI CONSTRUIREA UNEI NOI ARHITECTURI DE SECURITATE ÎN EUROPA DE EST, CU OBSERVAREA CARACTERULUI INDIVIZIVIL AL SECURITĂȚII”, contribuție pe care am conceput-o în coordonare și consultare cu membri ai societății civile românești – în special Institutul pentru relațiile politice și economice din Orientul Mijlociu (Middle East Economic and Political Institute) și EuroDefense România. Aceasta a ambiționat a proiecta atât bazele unui plan de pace pentru actualul conflict din Ucraina, cât și bazele unei viitoare ordini mondiale pluricentrice.
„1. Provocările actuale la adresa securității globale și regionale sunt sintetizate în confruntarea dintre ariergarda ordinii unipolare americano-centrice decadente, susținută de Occidentul euro-atlantic colectiv, și avangarda ordinii multipolare euro-asiatice emergente, propulsată de puterile post-coloniale și post-imperiale ale Sudului plural.
2. În anii 1990, Războiul rece s-a oprit fără să se fi încheiat un Tratat de pace și fără ca instituțiile internaționale create în condițiile ordinii bipolare consecutive celui de la Doilea Război Mondial să se reformeze și să se adapteze la noile realități internaționale, cu schimbările lor geopolitice majore. Aceasta explică dezordinea internațională la care asistăm astăzi, după ce unipolarismul american a intrat în declin la fel de spontan precum s-a și autoinstalat.
3. Pacea în Europa de est nu poate fi restabilită și garantată decât în condițiile definirii consensuale a principiilor care să guverneze întreaga ordine mondială în secolul XXI, după expirarea pax americana / păcii americane și a centrismului euro-atlantic.
4. Aceste principii ar trebui să fie cel puțin următoarele cinci, care au a fi privite ca inseparabile: a) multicentrismul (renunțarea la unipolarism); b) simetria puterilor organizate în jurul principalelor centre de coagulare și echilibrul dinamic al acestora; c) dezideologizarea relațiilor internaționale (renunțarea la principiul unicității și universalității unui anumit sistem de valori – cel euro-atlantic); d) indivizibilitatea securității; e) asigurarea păcii prin coeziune economică, socială și teritorială, ca rezultat al dezvoltării globale realizate prin promovarea strategiei proiectelor comune bazate pe solidaritatea intereselor.
5. O problemă a europeană este aceea că, în timp ce majoritatea statelor Europei occidentale și centrale sunt organizate ca state civice și multiculturale pe baza principiului naționalității (principiul majorității etno-culturale și al consensului inter-etnic), multe dintre statele est-europene sunt rezultat al unor proiecte geopolitice realizate în afara consensului național. Reîntoarcerea la o pace care trebuie să fie durabilă, iar nu confundată doar cu absența războiului, cere ca tuturor comunităților etno-culturale care trăiesc pe teritoriile lor istorice, dar în hotarele unor state create pe criterii geopolitice, fără să li se fi cerut un acord prealabil în acest sens, să li se recunoască dreptul de a-și stabili prin referendum apartenența / identitatea politică, respectiv natura raporturilor juridice cu statele din care fac parte în prezent și cu statele lor de origine. Obiectul acestui drept este autodeterminarea – fie internațională fie internă.
6. În cazul opțiunii pentru autodeterminare internațională, aceasta ar putea duce fie la apariția unei entități independente și suverane, având dreptul de a se asocia cu alte asemenea entități în formule confederale, fie la reunificarea cu statul din care entitatea autodeterminată a fost smulsă.
7. În cazul autodeterminării interne, statul în cauză ar urma să se reorganizeze în sistem federal și totodată să adopte principiul neutralității.
8. Dezordinea internațională actuală este și rezultatul proliferării războaielor economice sub forma impunerii de sancțiuni economice prin decizia unilaterală a unor state, în afara oricăror reguli de drept internațional, respectiv în afara controlului comunității internaționale. Aceste războaie sunt adesea duse nu împotriva statului inamic, ci împotriva populației acestuia cu scopul ca dificultățile vieții cotidiene să o împingă către revolte care să determine răsturnarea regimului politic intern. Mai grav este faptul că sancțiunile economice sunt extinse și asupra statelor terțe, precum și a cetățenilor lor sau a agenților economici privați, care nu vor să intre în războiul economic de partea celor care au impus sancțiunile. Se creează astfel o ordine paralelă cu ordinea internațională. Chiar atunci când această ordine dobândește, prin recurgerea la forță, autoritate, ea nu are legitimitate. Ea consacră dreptul puterii în locul puterii dreptului.

9. Întrucât războiul prin sancțiuni economice este inuman, generând suferințe în masă și dezechilibre de dezvoltare la nivel global, cu potențial de a da naștere unui lanț de războaie pe perioade de timp lungi, el ar trebui, de regulă, interzis ca fiind o crimă împotriva umanității. Recurgerea la el ar putea avea loc cu caracter excepțional și ar trebui să capete un regim juridic în dreptul internațional similar cu cel al armelor de distrugere în masă. Orice sancțiune economică ar trebui aprobată de Consiliul de securitate al ONU, cu avizul Adunării Generale ONU, sau, în anumite cazuri, de către forurile deliberative ale organizațiilor regionale, precum OSCE.
10. Dreptul internațional se cere reformat pe baza principiilor generale menționate anterior. În acest sens, statele se pot bucura de libertatea de a-și stabili alianțele cu respectarea mai multor condiții și anume: a) statele aflate la frontiera externă a alianțelor militare nu pot găzdui pe teritoriul lor nici arme de distrugere în masă nici baze militare permanente ale altor state; b) armamentul convențional și cel neconvențional cu caracter tactic amplasat pe teritoriul alianțelor militare, precum și pe cel al statelor din vecinătatea acestora trebuie să păstreze o distanță reciprocă aflată în afara razei lor de acțiune sau în așa fel încât să se respecte capacitatea de reacție în apărare a fiecăruia; c) armamentul neconvențional cu caracter strategic să fie limitat și supus unor reguli de echilibrare, atât sub aspectul cercetării, cât și cel al producției, stocării și folosinței; d) transparența proceselor de înarmare să fie asigurată atât pe calea informărilor timpurii cât și pe aceea a dreptului de vizitare și control. Este nevoie ca noi tratate internaționale să fie încheiate pentru a reglementa toate aceste condiții. Ele trebuie deschise unei participări cât mai largi.
11. În dreptul internațional ar mai trebui inclusă interdicția folosirii teritoriului unui stat, de către un stat terț pentru a ataca un alt stat terț. De asemenea, ar trebui definită ca beligeranță, cu toate consecințele care decurg de aici, purtarea războaielor prin intermediari. Aceasta ar include și furnizarea de armament, muniție, asistență tehnică și informații militare unui stat aflat în război cu un alt stat, fie că este vorba despre furnitură gratuită sau contra cost. Transferul (inclusiv vânzarea) de armament unor state aflate în război trebuie interzis. Cine vrea să lupte în război să o facă direct, în nume și pe cont propriu.
12. „Dreptul la intervenție” asociat cu „obligația de a proteja” trebuie reglementat prin consens la nivel internațional astfel încât să fie clar: a) care sunt cazurile în care intervenția sau protecția se justifică din punct de vedere umanitar sau al rațiunilor de securitate colectivă; b) cine constată îndeplinirea condițiilor pentru intervenție (obligatoriu altul decât cel care o propune); c) cine aprobă intervenția și stabilește limitele ei (obligatoriu altul decât cel care o realizează); d) cine asigură reabilitarea post-intervenție; e) cine răspunde pentru intervenția abuzivă sau neglijentă și cine stabilește răspunderea pentru astfel de abuzuri, asigurând totodată aplicarea sancțiunilor sau obligarea la reparații. ONU, OSCE sau un for internațional similar trebuie să primească toate competențele necesare în această privință.
13. Actuala criză ucraineană se poate soluționa numai în condițiile în care o Conferință de pace organizată cu participarea cel puțin a Ucrainei, a vecinilor ei și a membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate ONU, adoptă principiile și regulile la care ne-am referit anterior. Această Conferință trebuie să ofere garanții de securitate atât Ucrainei, cât și vecinilor ei. Ucraina trebuie să primească garanții, dar să și ofere garanții. Echilibrul acestora ar face obiectul negocierilor de detaliu.
14. La aceste negocieri s-ar putea pune bazele unui Pact defensiv global realizat printr-un acord privind comunicarea, consultarea, coordonarea și cooperarea între alianțele politico-defensive regionale – NATO, OCS, AUKUS etc.
15. Numai negocierile politice pot soluționa criza și readuce pacea în Europa de est, la gurile Dunării și în Marea Neagră. Ele trebuie să înceapă fără condiții prealabile și fără excluderea vreunui subiect de negociat. Confruntarea militară nu poate decide soarta războiului din Ucraina.
16. Facilitarea negocierilor politice impune o încetare cât mai rapidă a ostilităților militare pe pozițiile pe care părțile se găsesc în prezent, fără condiții prealabile.
17. OSCE sau ONU, separat, împreună sau alături de alte organizații internaționale, ar trebui să supravegheze comportamentul statelor implicate în conflict ulterior armistițiului, în așa fel încât nici unul dintre acestea să nu profite cu rea credință de încetarea focului pentru a obține avantaje în vederea reluării ostilităților.”

Stiam ca Severin este filorus dar nu-l credeam si tampit. Sa sustii toate alegatiile lui Putin (toate expuse si in alte imprejutrari, autodeterminarea etniilor conlocuitoare prin definirea ca stat federal a statului gazda si neafilierea lui – corolar: Romania ar trebui federalizata si sa iasa din NATO si alte tampenii) – este fie dovada de tampenie fie ca este santajat).
Prea multe principii domnule Severin. Riscul este sa nu fie acceptat nici unul tocmai pentru excesul de reglementare…. Este necesara reducerea cu 2/3 a „principiilor”.
@ magiun – hotaraste-te : cine sint salvatorii , rusii ori cuplul cfrcismar ?
Felicitări domnule profesor Adrian Severin pentru că ați demonstrat că România nu se reduce la Klaus Johannis, Bogdan Aurescu, Luminița Odobescu și alți politicieni care nu au nimic de-a face cu interesele poporului român. Sunt sigur că multe dintre tezele pe care le-ați formulat se vor regăsi în viitoarele tratate politice care vor restabili ordinea internațională precum și în viitoarele tratate de drept internațional public.
A vorbi despre pace si securitarte la Moscova, este la fel cum ai vorbi despre cinste cu un talhar.
Securitatea si pacea este atunci cand fiecare sta in tarla lui si nu intra cu armata peste altii. Exact ce fac acum ruSS0fl0cii putinantropului si ceea ce se pregatesc sa faca chinezii cu Taiwanul.
Conferinta asta de la Moscova a fost din categoria: ,,Hai sa vorbim, ca sa nu tacem”. Adica total inutila, din moment ce Rusia nu respecta niciun tratat si nicio tara europeana vecina……[Rumburak]
@esop….Esoape, tie iti plac Conferintele care iti fac Legi prin care te fac un parlit de intretinut cu Parizer cu Soia de la Kaufland….Atat te zbati si curlingi amerloci incat dai impresia ca ai face foamea fara Ratia de Parizer cu Soia de la Kaufland si nici nu iti trece prin minte ca o poti obtine si astfel…prin munca.
PENTRU TOTI MAZGALITORII DE LITERE,TEMBELIZATI GONGENITAL.=mama/marea rusie-ocupa 1/2
din ieuropa si 1/2 din asia=17.200.000kmp=1azmerica +1canadiana=2colonii inglijiiesti
furate,cu crime si razboaie,de la mexicani.deci=mucles-muci.N-A PROVOCAT NICIUN RAZBOI
MONDIAL.A FOST ATACATA DE 2 ORI DE GHERMANII-GOTII SALBATICI-1914 1939…si..acum de o alta HOATA,cu o istorie de nici 300 ani,O ATACA FATIS,PRIN SLUGA UCRAIN,CA SA.CE????RUSIA NE-A ELIBERAT DE ORI.1877 SI 1944,FARA SA NE OCUPE.IN 1944,FIIND COLONIE FASCIS
TA-cu regi adusi de liberali in 1860,am platit daune,din bugetul statului saracit-de clica cacarolista=110 ani-si suportate de regimul,uman si egalitarist=comunistii Dej-
Ceausecu,unul cheferist sarac,altul cizmar cu 4 clase.AMANDOI,NE-AU SALVAT DE A REDE
VENI COLONIE FASCISTA.&&.ACUM,ASTIA,AZMERICANII-NASCUTI DIN EMIGRANTII,GONITI DE RE
GII SPOITINGIRI-INGLIEJIII,SAU INMULTIT CU ALTI SCLAVI-AIA,5 MIL DE NEGRII DIN AFRICA. ASTIA NEGRII-sclavi cu lanturi la picioare,au facut in 200 ani,falsa si imbuibata azme
rica-tara cu cele mai multe crime.si,ei se impusca intr ei,pentru a fura,droga. FINAL,
DEGEABA,PENTRU MAZGALITORI…=PUNE-TI MANA SI CITITI.RESTUL..MISTOCARELI IEFTINE,DE AMBUSCATII SEC.21=AL UMILIRII OAMENILOR !!!VIITORUL.DISTRUGETI DIAVOLUL CU STELE NEGRE
mai mult domnul Adrian Severin ne-a ”daruit” si legea prin care sunt inscriptionate bilingv localitatile…de cateoeri veti trece pe langa o placuta cu numele localitatii si in maghiara sa-i multumiti…in nici o tara din UE nu exista doar noi ortodocsii am devenit mai catolici decat Papa…este primul comentariu, aveti rabdare…
Penibilul nu poate fi depășit! Apelurile la diplomație, înțelegerea „aproapelui” etc etc sunt similare cu chemările la consultări benevolente ale lui Hitler, la rușinoasa Conferința din 29/30 septembrie 1938, de la München. Anexarea regiunii sudete, ca garanție a păcii. Sună parcă cunoscut: teritorii contra păcii… Idem acum… Și acolo a fost un lord britanic, Chamberlain parcă-l chema, care declara, rituos, că a oprit războiul prin mijloacele diplomației, că a salvat pacea mondială… Urmările s-au văzut. Facit: dictatorii criminali trebui combătuți de cum încearcă să ridice capul. Cu Hitler am ratat șansa. Cu Putin nu încă nu e tipul pierdut…
O conferinta ce nu a avut nici un fel de impact legislativ si nici macar unul mediatic nefiind pomenita decit de textierul cu pricina . Din ce in ce mai multe natiuni se delimiteaza de deciziile Rusiei .Toate natiunile europene non UE nu mai pot ramine in siajul Rusiei si se vor alatura curind Europei unite .Ce ne putem dori mai mult .Rusia va fi impinsa in afara „batrinului continent ”Ea va ramine definitiv tributara Asiei si aservita Chinei ce chiar daca se declara prietena are planul ei imposibil de refuzat ca parte si a dorintei Occidentului de a sparge Federatia .Europa isi reface imperiul si multumim divinitatii ca acum noi romanii suntem , datorita deciziilor Presedintelui , de partea buna a lumii libere si democratice .Altfel eram de mult prada corbilor .
Toată stima Domnule Adrian Severin ! Este de admirat atitudinea dumneavostră realistă ,constructivă dar din păcate printre putinele actiuni benefice pentru Româina din partea unui oficial.Succesuri!!
Sunt curios daca exista vreun imbecil care sa nu inteleaga ca …daca Romania va mai fi vreodata tara Suverana si Independenta asta va fi doar cu sprijinul Rusiei.
Felicitari sincere ca ati avut onoarea de a fi invitar si ca ati participat la aceasta conferinta.Ca nu a participat ONU si OSCE? Nu-i nimic! Cu asta si-au anulat rolul pe care il au in aceasta lume,sunt niste simple găști de Braila controlate de Titel Cracanatul.
1.Din tampenie i se reproseaza lui Adrian Severin Tratatul cu Ucraina…Pai alde romanache au vrut in NATO si UE…ori fara acest Tratat nu se putea intra in UE, visul de aur ai lui romanache spalator de cururi …2. Un alt prostanac vine cu placa legionara…ce rau ne – a facut noua Rusia!…..Adevarul e ca mii de soldati rusi s – au jertfit pentru Romania, nici un soldat romanu nu s – a sacrificat pentru Rusia…Basarabia v – a luat – o Otomanii, nu rusii. Rusia v – a facut tara independenta sacrificandu – si soldatii, v- a dat si Dobrogea…Datorita Rusiei a fost Romania tara Suverana in epoca socialista, singura epoca din Istorie cu Romania tara Suverana si Independenta.
Care este Severin?In prima sau a doua fotografie?Ca astia sunt mimetici, la nevoie pot imita si serpii, dar si alte taratoare
Observatiile dlui Severin privind conflictul du Ukrania le urmaresc de mult si consider ca sunt logice, echilibrate si cu sanse de a fi luate in seama. Insa „incapatanarea” nord atlantica impusa de USA este cauza esecului in rezolvarea acestui conflict! Cind il provoci, sustii financiar si cu armament, este greu sa faci alte miscari! Vad insa ca USA face presiuni asupra altora de anu ajuta Rusia cu armament! Oare nu era mai simplu ca americanii sa-i sfatuiasca pe ukrani sa nu mai bombardeze Donbasul, incepind cu 2014? PS> Vor fi multi comentatoricare vor face din dl Severin un putinist, un bolsevic!!
Bravo Adrian Severin ! România trebuie să restabilească relațiile cu Rusia ,poate așa mai avem o șansă să ne recuperăm tezaurul apoi UE a pornit pe un drum greșit (migrația,mediu și LGBTQ) vor distruge România iar ucraina nu merită ajutată pt cât ne urăsc și se vede
ce mult ii deranjeaza pe prostoboi dl.Severin ,eminamente corect ,pentru poporul roman !
Desi TZAPUL blestemat ,imagine a a diavolului in iconografia romana a fost initiatorul tezei ,,sacrificiilor istorice,,pentru ukropia nazista,parlamentul DA al tradatorilor liberali-taranisti i-a votat tradarea ,prostoboii se screm din toate puterile sa dea vina pe postasul care a dus tratatul dintr-o parte in alta ! Jalnici latrai !
Ia spuneti ,,patrihotilor,, cum a dat Severin pamant romanesc haholilor,cand acest pamant a fost dat prin Conf.de la Paris din 1947 de catre sua,anglia ,urss, la cererea ukrainei,si acest pamant romanesc ,in momentul incheierii tratatului apartinea ukrainei ?
La ce etaj a avut loc conferinta ? Cu geamurile deschise ? … Ca vad ca ceaiul a fost deja servit, alaturi de cubul de cianura …
participantii se numesc vectori de influenta… ce fel de influenta? este irelevanta atita vreme cit circumstantele actuale, de razboi, sint alimentate/detreminate de orgolii de mare putere care ne servesc povesti care sa le justifice actiunile. ca sa mergem mai departe primul lucru este sa dispara statutul de mare putere, scoaterea adevarului din sertare, impartasirea lor cu intreaga omenire, renuntarea la secrete, redefinirea si alinierea valorilor cu spiritualitatea, viata punind pe primul loc „toti impreuna”. fiecare om care se naste are rolul sau in ansamblul umanitatii. a-i luat viata, a-l chinui cu neajunsuri, manipulari si miniciuni inseamna a perturba/dezechilibra intregul, viata insasi.
Oare de ce nu razbate nimic, din ce latra in timp, de vreo trei decenii, acest Severin, despre raul facut de Rusia de-a lungul secolelor, Romaniei, Moldovei? Ca tot Rusia le-a dat ucrainienilor pamant romanesc, tot Rusia si nu Ucraina (tot o Rusie si asta dar subordonata pana mai ieri Moscovei) a luat Moldovade peste Pru8t, Cadrilaterulsi l-a dat bulgarilor,…? Pe cand va fi invitat si acest individ la Wasington? Sau la Londra? Poate ii mai fac englezii un „flagrant”!
„Dreptul internațional se cere reformat”
-nu va ramane decat sa-i lamuriti
ca expert independent
si pe partenerii strategici….
ha ha ha ha ha ha ha
ce tare e brucan junior… brava ba, castravete! chiar crezi ca participarea intr-un mediu viciat din start de orgolii si nesimtire, politica pumnului in gura, ideea justificata de razboi, va aduce altceva decit dezechilibre? spuneai intr-o scriere de a ta ca israelul a fost indreptatit la atacuri preventive… poti mai jos de atit?
deci e musai sa fie o ordine mondiala…
„ONU, OSCE sau un for internațional similar trebuie să primească toate competențele necesare în această privință.” ha ha ha ha
sa se schimbe dar sa nu se revizuiasca nimic…. tot mafia la putere…
DREPTATE PENTRU PALESTINA! JOS MAFIA ONU!
Din ideile interventiei lui Severin transpare si incercarea sa iluzorie de a face posibila repararea marele rau produs romanilor prin acel tratat celebru cu Ucraina fara de care Romania nu putea intra in Europa mafiota, corupta si sodomizata. Pentru asta am renuntat la pamant romanesc si la frati romani?