O mare eroare a Germaniei?

În aceeași zi când Viktor Orban a fost suspendat din PPE, ministrul Agriculturii din guvernul care calcă pe statul de drept și ONG-uri de la Budapesta anunța a treia investiție germană de un miliard de euro

O mare eroare a Germaniei?

În aceeași zi când Viktor Orban a fost suspendat din PPE, ministrul Agriculturii din guvernul care calcă pe statul de drept și ONG-uri de la Budapesta anunța a treia investiție germană de un miliard de euro

Lidera Uniunii Creștin Democrate din Germania, Annegret Kramp-Karenbauer s-a declarat, pe 20 martie, în favoarea suspendării din PPE a partidului de guvernământ din Ungaria. ”Fidesz nu poate fi membru plin al PPE câtă vreme nu-și reface capitalul de încredere”, a spus lidera CDU, citată de Reuters.

Deutsche Welle scrie că tensiunile dintre PPE și Fidesz nu au fost iscate doar de recenta campanie anti-Soros a guvernului Ungariei, ci și de ”încercările premierului Viktor Orban de a monopoliza puterea prin schimbarea constituției și restrângerea libertății presei, a ONG-urilor și universitătilor”.

Lidera CDU a fost pentru suspendarea ”iliberalului” Orban din PPE. Însă, privind din perspectiva luptei împotriva corupției și pentru statul de drept, Kramp-Karenbauer a comis o mare eroare uitând să-și informeze miniștrii conservatori din cabinetul Angelei Merkel de riscurile pe care le aduce guvernarea Orban, pentru ca și mediul de afaceri german să fie atenționat asupra situației din Ungaria, unde guvernul este ”iliberal”, corupt, anti-ONG și restrânge libertățile fundamentale.

Doar așa s-ar poate explica că în aceeași zi de 20 martie când Viktor Orban a fost suspendat din PPE, ministrul Agriculturii din guvernul acuzat de ”iliberalism” de la Budapesta anunța o investiție germană de un miliard de euro. Grupul german FAKT va investi un miliard de euro într-un proiect horticol și de procesare a fructelor în vestul Ungariei. ”Este cel mai mare și mai complex proiect industrial și alimentar din ultimele decenii”, a spus ministrul Istvan Nagy. Șeful E.ON din Ungaria a anunțat că acest proiect va fi unul de referință pentru întreaga UE din punct de vedere energetic.

FAKT nu e singura companie care nu a ținut cont de toate acuzațiile aruncate de la Bruxelles și din capitatele vestice asupra guvernului Orban. Proiectul celor de la  FAKT este doar al treilea ca valoare printre investitiile străine directe făcute în Ungaria în timpul guvernării Orban. El este depășit de uzina Mercedes-Benz din Kecskemet și de viitoarea uzină BMW din Miskolc.

Șeful FAKT, Hubert Schulte-Kemper, a explicat scurt de ce investește în Ungaria cea iliberală și coruptă. Este în triunghiul Budapesta-Viena-Bratislava și ”are o infrastructură minunată în toate direcțiile”.

Între timp, în România, lupta anticorupție și protestele procurorilor nemulțumiți că nu mai pot aresta guvernanți și oameni de afaceri autohtoni continuă.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Pina nu vor fi gramezi de autostrazi in RO nimic nu va merge vreodata punct. Luati pensiile speciale, miliardele date aiurea in salarii pe la bugetari, chematii la munca pe cei pensionati la 50 de ani aiurea din servicii si ministere speciale si hai la munca si seriozitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.